Data actualizării:
Data publicării:
Alina Pușcău traversează cea mai grea perioadă a vieții sale, după ce a fost diagnosticată cu cancer de sân metastatic. Modelul român, care urmează tratamentul în Statele Unite, vorbește acum despre zilele de dinaintea diagnosticului și despre una dintre cele mai dificile conversații, cea cu mama sa.
Într-un podcast realizat de buna ei prietenă Angela Martini, Alina a povestit ce s-a întâmplat în perioada în care medicii încercau încă să afle cu exactitate cauza problemelor sale de sănătate. Mama ei a refuzat să creadă că ar putea fi vorba despre ceva grav și a încercat să-i insufle fiicei sale aceeași speranță.
"Mama a încercat să meargă cu mine (la doctor-n.r.), dar ea are probleme cu inima și nu am vrut să o pun într-o asemenea situație (să meargă cu ea la biopsie-n.r.). Nu am vrut să audă asemenea vești. I-am spus (diagnosticul - n.r.), dar mi-a zis că e sigură că nu am nimic. Încă făceam investigații. Următoarea zi am fost să fac biopsia la unul dintre cei mai buni medici din România”, a povestit Alina Pușcău.
Optimismul mamei avea să fie urmat însă de o realitate extrem de dură.
Mama Alinei Pușcău era convinsă că fiica ei nu are nimic grav
În momentul acelei discuții, Alina nu avea încă diagnosticul final. Urma să facă biopsia, iar perioada de incertitudine a fost una în care, după cum mărturisește chiar ea, sentimentul de control asupra propriei vieți aproape că a dispărut.
„Când treci prin așa ceva, simți că nu mai ai putere, doar te lași pe mâna medicilor. Medicul știa cine sunt, pentru că m-a văzut la emisiuni”, a mai spus modelul în podcastul Angelei Martini.
Ulterior, investigațiile aveau să confirme diagnosticul care i-a schimbat radical viața. La începutul lunii august, Alina Pușcău a făcut public faptul că suferă de cancer la sân și că boala este metastatică. Înainte de a vorbi explicit despre diagnostic, modelul dezvăluise, cu lacrimi în ochi, că medicii îi descoperiseră o tumoră la sân și cinci formațiuni la nivelul axilei și că boala ajunsese la oase.
Alina Pușcău și-ar fi dorit să rămână în România, aproape de mama ei
Relația cu mama sa capătă o greutate și mai mare în contextul deciziei Alinei de a pleca în Statele Unite pentru tratament. Modelul a mărturisit că și-ar fi dorit să treacă prin această perioadă acasă, aproape de familie și, în special, de mama sa. A ales însă să continue tratamentul în America, după o experiență medicală din România despre care spune că a afectat-o profund.
„Mi-aș fi dorit să fiu în România, lângă mama mea și lângă familie, dar (...) sunt foarte revoltată pe sistemul medical și de modul în care m-au tratat, ca și cum n-aș fi om”, a mărturisit ea.
Alina a criticat în special felul în care spune că i s-a vorbit într-un moment în care era vulnerabilă și speriată. Mai mult, în timpul biopsiei, spune că doctorița care s-a ocupat de ea nu s-a purtat deloc sensibil sau cu gentilețe în timpul procedurii. Experiența a contribuit la hotărârea de a-și continua îngrijirea medicală peste Ocean, acolo unde de altfel și locuiește de mulți ani.
Alina Pușcău urmează tratamentul în Los Angeles
Pe 7 august, modelul a început tratamentul la UCLA, în Los Angeles. Înainte de prima ședință, Alina confirma public diagnosticul și spunea că își pune speranțele în protocolul medical pentru care fusese acceptată. De atunci, a ales să vorbească deschis și despre efectele perioadei prin care trece. La câteva zile după începerea tratamentului, mărturisea că slăbise 10 kilograme, dormea foarte mult și ajunsese atât de slăbită încât abia se mai ținea pe picioare.
„Am vorbit cu doctorul și a spus că încearcă să-mi salveze viața”, spunea Alina la acel moment.
În ciuda stării sale, modelul a continuat să le mulțumească celor care îi trimit mesaje și se roagă pentru ea, vorbind în repetate rânduri despre cât de mult a impresionat-o susținerea primită din România.
„Mulțumesc din suflet și din inimă pentru mesajele voastre. Le-am primit cu mare drag în suflet și în inima mea. Sunteți minunați. Ce să vă spun? N-am cuvinte. Nu mă așteptam să fiu așa de mult iubită și apreciată în țara mea”, a spus Alina Pușcău.
Pentru Alina, diagnosticul a venit și cu o schimbare profundă de perspectivă. Într-unul dintre primele mesaje publicate după ce a vorbit despre boală, spunea că experiența a făcut-o să privească altfel lucrurile pe care cândva le considera importante, frumusețea, faima sau validarea celorlalți, și să pună mai mult preț pe familie, credință și oamenii care îi sunt aproape.
„Vreau să vă spun cum este viața, că nici eu nu am știut. Ajungând în momentul ăsta în viața mea, mi-am dat seama de foarte multe lucruri, ce este important în viață și ce nu este important în viață. Am crezut că faima, frumusețea sunt ce avem nevoie. Nu. Este frumusețea din interior, nu cea din exterior. Nu validarea din exterior pe care oamenii ți-o dau, ci ceea ce ești tu înăuntru, sufletul tău, inima ta și Dumnezeu”, a mărturisit ea.