George Clooney and Amal leave Da Ivo restaurant in Venice
Moda
George Clooney, Amal Clooney. Veneția. Profimedia

De pe covorul roșu al festivalului, la cina cu George. Amal Clooney a cucerit din nou Veneția, acum într-o rochie mini cu franjuri

Amal Clooney impresionează de fiecare dată cu aparițiile sale de top. De la rochia neagră, lungă, care i-a îmbrățișat perfect talia și pe care a purtat-o pe covorul roșu al Festivalului de la Veneția, la o creație mini strălucitoare, cu franjuri, îmbrăcată în timpul unei cine romantice cu soțul ei, George, celebra avocată a cucerit din nou toate privirile.

Aplecarea ei către ținute spectaculoase nu a trecut neobservată nici de această dată. Amal Clooney a optat pentru o altă apariție uimitoare în cea de-a doua sa seară la Veneția.

La câteva ore după ce George Clooney i-a adus un omagiu soției sale printr-un discurs puternic la Festivalul de Film de la Veneția, avocata specializată în drepturile omului s-a relaxat alături de partenerul ei de viață într-o plimbare cu barca pe canalele boeme ale orașului italian, în drum spre restaurant.

Amal, în vârstă de 48 de ani, și-a pus în valoare silueta zveltă și picioarele lungi purtând o rochie bleu-turcoaz, împodobită cu paiete și franjuri, care i s-a potrivit de minune. La rândul său, actorul de la Hollywood a afișat o eleganță clasică într-un costum bleumarin.

Citește și: George și Amal Clooney, decizie fermă în privința educației copiilor. Regula pe care nu o negociază sub nicio formă

Declarație de dragoste pe scena Festivalului de la Veneția

George Clooney, în vârstă de 65 de ani, care a fost distins miercuri cu Leul de Aur pentru întreaga carieră, s-a asigurat că îi aduce în discursul său toate laudele cuvenite parteneri sale de viață.

„Apropo, soția mea este singura persoană care a adus vreodată ISIS în fața justiției și a câștigat”, a lăudat-o el pe avocata britanico-libaneză și militanta pentru drepturile omului. „Este o femeie puternică și își face treaba excelent”.

Actorul a adăugat: „Amal a adoptat poziții foarte dificile de-a lungul anilor și ne-am confruntat cu critici destul de dure din acest motiv. Eu am scris un editorial despre președintele Joe Biden și m-am ales, la rândul meu, cu valuri de critici”.

„Avem conversații cu adevărat interesante la masă. Dar, știți, avem și doi copii de nouă ani, o viață de familie normală, râdem mult, există multă dragoste, suntem foarte norocoși și pe deplin conștienți de asta”, a concluzionat Clooney.

Intrebarea zilei

Care este mirosul toamnei pentru tine?

Partenerii Nostri