De ce și-a ascuns Miss Canada sarcina în timpul concursului Miss Universe: „Nu voiam să fiu etichetată”

Jaime VandenBerg, câștigătoarea titlului Miss Universe Canada, a făcut o dezvăluire surprinzătoare la câteva luni după participarea sa la concursul Miss Universe 2025 din Bangkok, Thailanda. Tânăra a mărturisit că era însărcinată în timpul competiției, însă a ales să păstreze vestea secretă atât față de organizatori, cât și față de celelalte concurente și chiar față de o parte a familiei sale.

Într-un interviu acordat publicației People, Jaime a explicat că decizia nu a avut legătură cu regulamentul competiției. Din 2023, Organizația Miss Universe permite participarea femeilor căsătorite și a mamelor, astfel că sarcina nu i-ar fi afectat eligibilitatea. Cu toate acestea, ea a simțit că experiența trebuia să rămână una intimă.

„Nu le-am spus familiei noastre și nici organizației Miss Universe Canada la momentul respectiv. Mi-a plăcut că am păstrat acest secret pentru o perioadă, pentru că sarcina a rămas un moment personal într-o etapă a vieții în care totul era atât de expus”, a declarat ea.

Citește și: Cine este Fatima Bosch, Miss Universe 2025. A fost certată în public de directorul concursului: "M-a făcut proastă"

Modelul canadian spune că cea mai mare teamă a sa era ca întreaga muncă depusă în ultimii ani să fie umbrită de vestea sarcinii. Jaime VandenBerg și-a construit platforma publică în jurul luptei împotriva violenței bazate pe gen, după ce în 2021 a supraviețuit unui atac armat aproape fatal. Activitatea sa civică i-a adus inclusiv Medalia Jubiliară de Platină a Reginei Elisabeta a II-a.

Jaime VandenBerg/ Foto: Instagram

„Nu voiam să fiu etichetată. Simțeam că, dacă îmi anunțam public sarcina, riscam să fiu văzută în primul rând ca «concurenta însărcinată», nu pentru munca mea, reziliența mea și anii de pregătire care m-au adus pe acea scenă”, a explicat fosta regină a frumuseții.

Înainte de a pleca în Thailanda, aceasta s-a consultat cu medicul său, care i-a confirmat că poate participa în siguranță la competiție, atât timp cât își ascultă corpul și evită suprasolicitarea.

Cum și-a ascuns sarcina pe scena Miss Universe

În perioada concursului, Jaime VandenBerg intrase deja în al doilea trimestru de sarcină. Din fericire, nu s-a confruntat cu grețuri matinale și spune că s-a simțit excelent pe aproape toată durata competiției. Totuși, și-a adaptat strategic garderoba.

Jaime VandenBerg/ Foto: Instagram

A purtat ținutele mai mulate în primele zile ale concursului, iar spre final a ales rochii și costume cu materiale mai elastice, care să ascundă schimbările naturale ale corpului. Interesant este că nimeni nu a bănuit că este însărcinată. În schimb, unele persoane au speculat că și-ar fi făcut o intervenție estetică la nivelul bustului, modificare care era, de fapt, provocată de sarcină.

Citește și: Miss Universe, radicală când organizatorul concursului i-a spus unei concurente "Nu ți-am dat dreptul să vorbești". Gestul ei, aplaudat

Experiența i-a schimbat și perspectiva asupra probei în costum de baie. În loc să urmărească perfecțiunea fizică, a vrut să transmită un mesaj despre sănătate și încredere.

„Nu mi-aș dori niciodată ca o fată tânără să creadă că trebuie să slăbească pentru a semăna cu mine. Mi-aș dori să aspire la sănătate, fericire și încredere”, a spus ea.

Jaime VandenBerg a devenit mamă pe 14 mai, când a adus pe lume o fetiță, Charlotte Nicole Hernandez-VandenBerg. Între timp, ea s-a retras din concursurile de frumusețe, după ce a devenit prima femeie din Canada care a câștigat toate cele patru mari titluri naționale de profil. Fosta Miss Canada spune că își dorește ca povestea ei să demonstreze că femeile nu trebuie să aleagă între carieră și familie.

„Sarcina și maternitatea nu reprezintă sfârșitul unui capitol ambițios al vieții. Sunt o evoluție a acestuia. Maternitatea îți poate întări scopul și te poate motiva să-ți urmezi visele cu și mai multă determinare”, a transmis Jaime VandenBerg.

Partenerii Nostri

FilmNow

Cum arată azi actrița din „Matilda”. Mara Wilson, alături de „unchiul Danny” la 30 de ani de la lansarea filmului: „Vă...

DigiSport

E oficial! Răsturnare de situație la Portugalia, după retragerea lui Cristiano Ronaldo

După ce Cristiano Ronaldo (41 de ani) s-a retras de la echipa națională, Portugalia a trebuit să își aleagă noul căpitan.

ProFM

Gina Pistol a dat din casă! Ce obicei al lui Smiley o scoate din sărite după aproape 10 ani împreună: „Nu ne înțelegem...

Gina Pistol a dat din casă! Ce obicei al lui Smiley o scoate din sărite după aproape 10 ani împreună: „Nu ne înțelegem deloc”

Digi World

De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare...

De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare din cercetări pe mumii

Digi Animal World

Invazie de furnici care pot lăsa locuințele fără curent. Milioane de insecte au pus stăpânire pe sudul Statelor Unite

Invazie de furnici care pot lăsa locuințele fără curent. Milioane de insecte au pus stăpânire pe sudul Statelor Unite

Kfetele

Horoscop 6 noiembrie 2026: O zodie este înconjurată de persoane agitate

Consultă horoscopul zilei de 6 noiembrie 2026. Nu te lăsa copleșită de probleme!

Digi FM

Cine este Jon Ossoff, senatorul de 39 de ani supranumit "noul Barack Obama". Victoria care l-a transformat într-un...

Cine este Jon Ossoff, senatorul de 39 de ani supranumit "noul Barack Obama". Victoria care l-a transformat într-un posibil candidat la Casa Albă

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.