E cu un an mai mare decât mama soției lui, sunt priviți ciudat când se sărută, dar lor nu le pasă. Vârsta îi desparte, iubirea îi leagă

Un cuplu cu o diferență de vârstă de 31 de ani, care trăiește pe o barcă și călătorește în jurul lumii, a decis să-și spună povestea. Marjorie, care are 33 de ani și este din Franța, și partenerul ei, Mark Jensen, de 64 de ani, din Australia, sunt o pereche care atrage priviri.

Marjorie și Mark trăiesc pe o ambarcațiune cu o lungime de 13 metri. Bărbatul s-a retras la 48 de ani din lumea media, în care a lucrat ca scenarist, producător și regizor, și și-a achiziționat barca. Soția lui a lucrat pentru Guvernul Franței și și-a luat un an sabatic în 2019. Atunci l-a și cunoscut pe Jensen. Cei doi au avut dificultăți în a-și prezenta relația în fața familiei tinerei, mai ales că Mark este cu un an mai mare decât mama lui Marjorie. Nu numai cunoscuții i-au privit cu suspiciune, ci și străinii întorc capul după ei și se arată "șocați" când îi văd sărutându-se. 

Citește și: Nova are 29 de ani, iubitul, 63: “Mi-e teamă că va muri”. El o întreținea la început, acum e asistentul ei și a trecut-o în testament

Tânăra a avut dubii să aibă o relație cu un bărbat mai în vârstă și decât mama ei. S-au risipit când a văzut câte au în comun

"Cred că suntem într-o armonie completă Mark și cu mine. Suntem pe aceeași lungime de undă. Totul merge între noi, nu sesizăm diferența de vârstă pentru că ne plac aceleași lucruri", a spus Marjorie, potrivit Daily Mail.

Soții s-au cunoscut în 2019, în nordul Franței, după ce un prieten comun le-a făcut cunoștință în timp ce se aflau într-un bar. La acel moment, ea nu știa prea bine engleză și el nu vorbea franceză, "așa că doar ne uitam unul la altul", a povestit Mark. Marjorie a completat povestea, spunând că, până la sfârșitul acelei prime seri împreună, era deja îndrăgostită. În schimb, el se decisese anterior că vrea să ducă o viață de bărbat singur. Planurile i s-au schimbat când a cunoscut-o pe tânăra franțuzoaică.

Deși inițial a fost reticentă să meargă cu el pe barcă și să înceapă o relație, mai ales din cauză că e cu trei decenii mai mare decât ea, Marjorie s-a răzgândit rapid. "În prima zi în care am început să fiu interesată de el, mă gândeam că e mai în vârstă. Dar apoi, asta trece pentru că, fizic și mental, nu pare un om în vârstă, uneori simt că am o relație cu un bărbat de 40 de ani".

Citește și: Românca și milionarul care administrează Statuia Libertății, relație din 2014, diferență de vârstă de 35 de ani: “Eu sunt mai geloasă”

Când și-au prezentat relația în fața părinților fetei, nu le-a fost ușor. Mark este cu un an mai mare decât mama soției sale. "Tuturor le era teamă de cum va reacționa tata, dar, de-a lungul acelei prime zile, au început să se înțeleagă bine", a spus Marjorie. Despre privirile necunoscuților, tânăra a declarat: "Nimeni nu spune nimic în public, dar când l-am cunoscut pe Mark, aveam 28 de ani și arătam chiar mai tânără decât vârsta mea. Îmi amintesc că eram în Belgia și l-am sărutat într-un restaurant. Oamenii de lângă noi s-au uitat șocați, dar el mi-a zis să-l mai sărut o dată".

Cei doi au planuri mari împreună. În ultimele luni ale acestui an și-au propus să exploreze SUA. Sunt, de asemenea, deschiși ca aventura lor să-i ducă în orice colț al lumii. Atât timp cât sunt împreună, nimic nu-i ține pe loc.

Partenerii Nostri

FilmNow

Stephen Baldwin explică de ce a renunțat la Hollywood în plină glorie: „Nu voiam să fiu Tom Cruise”

DigiSport

630.000.000 de euro! Reacția englezilor, după lovitura de proporții primită de CFR Cluj

Diferență de peste jumătate de miliard.

ProFM

Săruturi și gesturi tandre în Saint-Tropez. Cum au fost surprinși Katy Perry și Justin Trudeau pe o plajă din Franța

Săruturi și gesturi tandre în Saint-Tropez. Cum au fost surprinși Katy Perry și Justin Trudeau pe o plajă din Franța

Digi World

Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai grijă...

Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai grijă, potrivit medicului specialist

Digi Animal World

Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul sălbatic

Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul sălbatic

Kfetele

Horoscop 30 iulie 2026: O zodie poate primi o veste uriașă astăzi

Horoscop 30 iulie 2026: O zodie poate primi o veste uriașă astăzi

Digi FM

Emil Boc grădinarul. Primarul Clujului se mândrește cu recolta de roșii din propria grădină: "O satisfacție pe care...

Emil Boc grădinarul. Primarul Clujului se mândrește cu recolta de roșii din propria grădină: "O satisfacție pe care niciun magazin nu o poate oferi"

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.