Logodnicul ei a ajuns în comă în urma unui accident grav, iar toți îi spuneau să plece. Ce a urmat apoi a uimit lumea
Un accident rutier grav le-a schimbat complet viața, însă nu și dragostea. Cameron și Chelsea Fathauer au fost nevoiți să se îndrăgostească din nou unul de celălalt după ce tânărul a stat trei săptămâni în comă, medicii fiind foarte rezervați în privința șanselor sale de recuperare.
„A fost o situație foarte ciudată pentru fiecare dintre noi”, a declarat Chelsea, în vârstă de 30 de ani, pentru People. Astăzi, privind în urmă, spune că ziua nunții lor rămâne „cea mai frumoasă zi” din viața lor.
Cei doi s-au cunoscut în 2014, pe când erau adolescenți, într-o împrejurare neașteptată.
„Fratele lui era interesat de una dintre prietenele mele și încercam să o aducem la biserică. L-a luat și pe Cameron cu el. Veniseră să o cunoască pe prietena mea, dar, la un moment dat, eu și Cameron ne-am privit și am simțit imediat că există o conexiune”, își amintește Chelsea.
Au început să se întâlnească în aprilie, iar pe 2 august 2015 Cameron a cerut-o în căsătorie. Doar câteva săptămâni mai târziu, pe 18 septembrie, adolescentul de 17 ani a fost lovit de o mașină în timp ce îi arăta unei fetițe cum să meargă pe skateboard.
Accidentul i-a provocat o leziune cerebrală de gradul al III-lea, în urma căruia a stat în comă trei săptămâni și a trecut prin două operații pe creier. La un moment dat, medicii au discutat chiar și despre posibilitatea donării de organe, iar ulterior au avertizat familia că, dacă se va trezi, capacitățile sale cognitive ar putea rămâne la nivelul unui copil de școală primară.
În ciuda prognosticului sumbru, Chelsea nu s-a gândit nicio clipă să renunțe la logodnicul ei.
„Foarte mulți oameni îmi spuneau că abia ne-am logodit și că nu trebuie să rămân lângă el. Chiar și tata mi-a spus că nimeni nu m-ar condamna dacă mi-aș vedea de viața mea”, povestește ea.
„Dar eu mă gândeam doar atât, că îl voi împinge într-un scaun cu rotile toată viața, dacă va fi nevoie. Voi rămâne lângă el”, a povestit femeia.
Contrar tuturor așteptărilor, Cameron s-a trezit din comă și a avut o recuperare spectaculoasă, ieșind din centrul de recuperare cu șase luni mai devreme decât estimaseră medicii.
„Timp de trei luni a purtat o cască de protecție, pentru că o parte din craniu îi fusese îndepărtată. În decembrie era deja acasă”, spune Chelsea.
Ea a subliniat, însă, că experiența le-a schimbat complet relația.
„A trebuit să ne îndrăgostim din nou, să ne cunoaștem din nou. Eu a trebuit să-mi reconstruiesc viața, iar apoi ne-am ocupat de reconstruirea relației noastre”, mărturisește Cameron.
În mod aproape miraculos, cei doi au reușit să se căsătorească la data stabilită inițial, pe 26 martie 2016.
Accidentul le-a schimbat și carierele. Cameron a renunțat la planul de a deveni pastor și a ales Dreptul, dorind să îi ajute pe cei răniți în accidente, iar în 2021 a absolvit Facultatea de Drept a Universității Indiana.
Chelsea și-a amânat visul de a deveni medic pentru a avea grijă de soțul ei și a lucrat ca asistentă medicală într-o secție de terapie intensivă neonatală.
„Îmi doream în continuare să lucrez în domeniul medical, iar meseria de asistentă medicală a fost cea mai bună alegere pentru noi în acel moment”, explică ea.
După absolvirea lui Cameron, Chelsea și-a reluat studiile și a terminat Facultatea de Medicină în această primăvară. Astăzi este medic rezident în dermatologie și mamă a patru copii.
Chelsea și Cameron au acum patru copii împreună
Familia lor s-a mărit în ciuda diagnosticului de sindrom al ovarelor polichistice, care îi făcuse pe medici să creadă că va întâmpina dificultăți în a rămâne însărcinată. După nașterea fiicei lor, Scarlett, cuplul a devenit părinții tripleților Charlee, Frankii și Albert, veniți pe lume în plină pandemie.
„Nu aveam voie să primim ajutor. Părinții noștri nici măcar nu puteau veni să-i vadă, pentru că bebelușii erau prematuri. O perioadă am fost complet singuri”, își amintește Chelsea.
Deși Cameron a rămas cu sensibilitate la lumină și zgomot în urma accidentului, nu a renunțat nicio clipă la rolul de tată.
„Uneori trebuia să poarte dopuri de urechi doar ca să facă față situației. Chiar și așa, le schimba scutecele, îi hrănea și îi legăna în brațe”, spune Chelsea.
Totuși, cei doi sunt de părere că au înfruntat cu brio această situație dramatică prin care au trecut și sunt recunoscători că au ajuns aici.
„Am trecut prin lucruri pe care nu i le-aș dori nimănui, dar cred că toate acestea ne-au unit enorm. Simt că am urcat împreună cel mai înalt munte”, a mai dezvăluit Chelsea, adăugând: „Obiectivele noastre au început să devină realitate. Suntem amândoi foarte fericiți cu felul în care au evoluat lucrurile”.