Medicii i-au pus durerile pe seama unei întinderi musculare, dar diagnosticul de la 22 de ani a dărâmat-o: Știam că ceva nu e în regulă

Emma Herring, o tânără de 22 de ani din Marea Britanie, a fost diagnosticată cu o formă agresivă de cancer după ce, luni la rând, simptomele sale au fost minimalizate și puse pe seama anxietății sau a unei presupuse întinderi musculare.

Emma, care lucrează ca asistent optician, a început să simtă dureri în piept în aprilie 2025. Îngrijorată, și-a făcut programare la medicul de familie, convinsă că ceva nu este în regulă. Cu toate acestea, i s-a spus că disconfortul ar putea fi cauzat de anxietate.

În luna mai, pentru că starea ei nu se îmbunătățea, s-a prezentat la camera de gardă pentru o electrocardiogramă și un nou consult. Potrivit mărturiei sale, investigația nu a mai fost efectuată, iar un alt medic i-a spus că probabil și-a întins un mușchi în timpul unui atac de panică. Emma susține că, deși are antecedente de anxietate, nici măcar nu menționase un astfel de episod în acel context, scrie People.

Citește și: “Nu aveam niciun simptom, dar corpul meu era plin de cancer”. O femeie a descoperit întâmplător boala și acum trăiește fără 7 organe

Emma Herring a aflat că suferă de cancer la doar 22 de ani, după luni de incertitudini. / Foto: GoFundMe

Situația a continuat să se agraveze. În august, o radiografie a indicat prezența unei mase suspecte, însă medicii au prescris antibiotice pentru o presupusă pneumonie, considerând că, din cauza vârstei fragede, un diagnostic oncologic este puțin probabil.

Abia la începutul lunii noiembrie, când simptomele persistau și deveniseră alarmante, Emma a fost trimisă la Spitalul Universitar North Durham pentru noi investigații, inclusiv o tomografie computerizată. A doua zi dimineață a primit un apel telefonic care i-a schimbat viața: fusese diagnosticată cu limfom Hodgkin în stadiul 4, cea mai avansată formă a bolii.

Diagnosticată cu două tumori mari, după luni de investigații și semne neluate în seamă de medici

Medicii i-au explicat că are o tumoră de șapte centimetri în piept și una de patru centimetri în zona gâtului, iar boala se răspândise deja la nivelul ganglionilor limfatici. Tânăra își amintește că vestea i-a fost comunicată prin telefon, fără sprijin medical direct în acel moment, experiență pe care o descrie drept cea mai înfricoșătoare din viața ei.

Din cauza agresivității cancerului, tratamentul cu chimioterapie a început imediat. La doar trei săptămâni de la prima ședință, Emma și-a pierdut părul, lucru care a afectat-o profund. De asemenea, nu a avut timp să își conserve ovocitele înainte de începerea tratamentului, existând riscul de infertilitate sau menopauză precoce.

Citește și: Ea e tânăra diagnosticată cu o afecțiune întâlnită în doar 300 de cazuri medicale: „Mult timp am crezut că am cancer!”

Tânăra spune că întreaga experiență a afectat-o atât fizic, cât și psihic. Uneori are nevoie de ajutorul mamei sale pentru activități simple, iar planurile sale au fost puse în așteptare. Inițial trebuia să urmeze patru ședințe de chimioterapie, însă medicii au decis extinderea tratamentului la șase. În prezent, se află în timpul celei de-a cincea cure.

Emma mărturisește că a fost mereu o persoană sănătoasă și nu s-a gândit niciodată că ar putea primi un astfel de diagnostic la 22 de ani. Cel mai frustrant, spune ea, este faptul că a simțit încă de la început că ceva nu este în regulă, dar vârsta ei a contribuit la subestimarea simptomelor.

Astăzi, tânăra își împărtășește povestea pentru a încuraja alte femei să își asculte corpul și să ceară o a doua opinie medicală atunci când simt că nu sunt luate în serios. Spune că încearcă să ia fiecare zi așa cum vine, cu bune și cu rele, și că a învățat că frica sau îngrijorarea nu pot schimba diagnosticul, dar atitudinea pozitivă o ajută să meargă mai departe.

Citește și: Ce trebuie să știi despre cancerul la sân în stadiu incipient, boală de care suferă și Jessie J. Ce presupune și cum se tratează

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.