Prințul George calcă pe urmele tatălui său. La ce școală de elită va merge din toamnă și ce taxă uriașă plătește familia regală

Prinţul George al Marii Britanii, nepotul în vârstă de 12 ani al regelui Charles, va călca pe urmele tatălui lui şi va urma cursurile prestigiosului Colegiu Eton din toamna acestui an, a anunţat marţi Palatul Kensington, potrivit Reuters.

Tatăl lui George, prinţul William, moştenitorul tronului britanic, precum şi unchiul lui, prinţul Harry, au urmat amândoi cursurile Eton, una dintre şcolile de elită ale Marii Britanii, situată în apropierea domeniului regal Windsor, la vest de Londra.

''Palatul Kensington poate confirma că prinţul George va urma Colegiul Eton din septembrie'', a precizat biroul prinţului William într-un comunicat.

Taxa de şcolarizare la acest colegiu destinat exclusiv băieţilor este de circa 63.000 de lire sterline (84.552 de dolari) pe an.

În prezent, George, al doilea în linia de succesiune la tronul britanic, urmează cursurile şcolii private Lambrook, la care merg şi sora lui, Charlotte, şi fratele mai mic, Louis, şi care este situată în apropiere de Windsor, acolo unde familia princiară locuieşte.

Reacția lui Kate Middleton după ce protestatarii au huiduit Familia Regală la Trooping the Colour. Copiii prințesei au fost martori

William a fost primul membru al familiei regale care a mers la Eton, în timp ce Charles a studiat la Gordonstoun, o şcoală privată de pe coasta nordică a Scoţiei, pe care a urmat-o şi tatăl lui, prinţul Philip, arată Agerpres.

William a spus că i-a plăcut timpul petrecut la Eton, iar recent a mărturisit că venea deseori la Castelul Windsor în weekenduri ca să servească ceaiul cu bunica lui, regina Elisabeta.

Fondat în 1440, Eton a fost alma mater-ul multora dintre elitele Marii Britanii, oferind educaţie unui număr de 20 de prim-miniştri, printre care Boris Johnson şi David Cameron, precum şi actorilor Hugh Laurie, Damian Lewis şi Tom Hiddleston.

Partenerii Nostri

FilmNow

Ben Affleck, primele declarații după moartea ambilor părinți. Ce a descoperit despre mama sa: „A fost foarte fascinant”

DigiSport

Ce face Ionel Ganea în fiecare zi, de aproape un an și jumătate, după moartea fiului său: ”Chiar și în miez de noapte”

Pe 6 iunie 2025, Alexandru, fiul lui Ionel Ganea (53 de ani), a murit la vârsta de doi ani.

ProFM

Una în rochie transparentă, cealaltă în roșu aprins. Dua Lipa și Shakira au făcut spectacol la Madrid

Una în rochie transparentă, cealaltă în roșu aprins. Dua Lipa și Shakira au făcut spectacol la Madrid

Digi World

Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment asupra...

Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment asupra sănătății

Digi Animal World

Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc

Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc

Kfetele

Horoscop 4 octombrie 2026: O zodie renunță la trecut și începe o viață nouă

Consultă horoscopul zilei de 4 octombrie 2026 și descoperă ce anunță astrele pentru fiecare zodie în parte.

Digi FM

Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist și...

Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist și ambasador la Paris

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.