Prințul Harry susține că relația dintre el și regele Charles ar fi fost sabotată de curteni. Cum a răspuns Familia Regală acuzațiilor

Relația deja fragilă dintre prințul Harry și tatăl său, regele Charles al III-lea, pare să fi suferit o nouă fisură după ce ducele de Sussex a acuzat, prin intermediul purtătorului său de cuvânt, că persoane din interiorul palatului ar încerca să-i „saboteze” eforturile de împăcare.

Potrivit Sunday Times, Palatul Buckingham ar fi „devastat” de declarațiile lui Harry, considerându-le nejustificate și dăunătoare. „Realitatea este că, consilierii au lucrat intens pentru a îmbunătăți ceea ce este o relație familială privată, delicată, dar importantă”, a declarat o sursă regală pentru publicație. Prieteni ai regelui au transmis, de asemenea, că sunt dezamăgiți de tonul adoptat de ducele de Sussex.

Citește și: Prințul Harry rupe tăcerea despre ziua înmormântării prințesei Dianei. Momentul în care și-a permis să plângă

Declarația lui Harry vine după un articol publicat în The Sun, care relata că întâlnirea sa cu regele, pe 10 septembrie, la Londra, a avut un caracter „distinct formal”, lăsându-l pe prinț cu impresia că a fost tratat mai degrabă ca un vizitator oficial decât ca un fiu. Întâlnirea, desfășurată la Clarence House, a durat doar 54 de minute, fiind prima revedere după mai bine de un an.

Purtătorul de cuvânt al lui Harry a dezmințit ferm aceste relatări, afirmând pentru Page Six: „Citatele care i se atribuie sunt pure invenții, se poate doar presupune, alimentate de surse care intenționează să saboteze orice reconciliere între tată și fiu”. În plus, acesta a confirmat că Harry i-a oferit regelui o fotografie înrămată cu Archie și Lilibet, copiii pe care îi are împreună cu Meghan Markle. „Am fi preferat ca astfel de detalii să rămână private, dar de dragul clarității putem confirma că imaginea nu îi includea pe duce și ducesă”, a adăugat reprezentantul.

Citește și: Prințul Harry, pus la zid de o apropiată a reginei Elisabeta: „Trebuie să înceteze să se victimizeze, oamenii au obosit!”

Totuși, oficiali regali au încercat să minimalizeze incidentul. „Oricine s-ar afla în spatele [familiei Sussex] pare să fi confundat un ceai scurt și o felie de tort cu Tratatul de la Versailles”, a spus ironic o sursă din interior.

Regele Charles, descris adesea ca o persoană iertătoare, nu ar fi dispus să cedeze însă pe tema statutului fiului său în cadrul instituției. Daily Mail a relatat că monarhul a fost ferm în decizia sa ca Harry să nu revină ca membru „part-time” al familiei regale. „Regele a fost absolut clar în susținerea deciziei regretatei sale mame, Regina Elisabeta, conform căreia nu pot exista membri «pe jumătate înăuntru, pe jumătate afară» în familia regală activă”, a declarat o altă sursă.

Harry și Meghan Markle au renunțat la rolurile de membri seniori în 2020 și s-au mutat în California, unde își cresc copiii și desfășoară proiecte media independente. 

În ciuda acestui nou episod, purtătorul de cuvânt al lui Harry a subliniat că ducele își dorește să-și prioritizeze relația cu regele: „Ducele a precizat clar că atenția principală, în ceea ce privește familia sa, este pusă pe tatăl său. Dincolo de asta și cu privire la alte probleme legate de familia regală, nu vom comenta.”

Partenerii Nostri

FilmNow

Jennifer Lawrence, moment stânjenitor cu Bradley Cooper la filmări. Ce i-a spus actrița după un sărut

DigiSport

Jose Mourinho, tranșant: ”Avem Balonul de Aur în fiecare an, dar cel mai bun jucător din istoria Mondialului e unul...

Jose Mourinho (63 de ani) a comentat rezultatele de la Balonul de Aur 2026, unde marele câștigător a fost Harry Kane, care l-a devansat la limită pe Kylian Mbappe.

ProFM

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e...

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e frumoasă!"

Digi World

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Digi Animal World

O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat...

O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat animalul la timp

Kfetele

Horoscop 29 octombrie 2026: O zodie primește o veste uriașă din partea persoanei iubite

Iată ce anunță astrele pentru fiecare zodie în parte și ce trebuie să faci pentru a avea o zi reușită, din toate punctele de vedere.

Digi FM

Cum a votat reprezentantul României la Balonul de Aur 2026. Surpriza de pe locul 3

Cum a votat reprezentantul României la Balonul de Aur 2026. Surpriza de pe locul 3

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.