S-au cunoscut la job, au devenit prieteni, iar apoi au făcut o descoperire incredibilă: Chiar cred că ești marele meu premiu la loterie

Un bărbat adoptat la scurt timp după naștere a aflat, după doi ani de prietenie cu o colegă de serviciu, că aceasta era, de fapt, sora lui biologică. Dave Green și a Andrea Urmston și-au spus întreaga poveste într-un material pentru BBC și au reușit să impresioneze oameni din toate colțurile lumii.

Cei doi s-au cunoscut în 2005, când lucrau pe Aeroportul Manchester. Green era supervizor la stația de autobuz, iar Andrea se ocupa de automatele de bilete. Relația dintre ei a început cu o glumă. Mai exact, Andrea l-a întrebat dacă își poate lăsa duba în parcarea autogării, iar el i-a răspuns că poate parca „unde vrea și ori de câte ori vrea”, cu o singură condiție și, anume, să-i aducă o cană fierbinte de lapte cu cacao.

Citește și: Un bărbat dezvăluie infidelitatea soției în fața prietenilor, la petrecerea organizată de ziua lui: „Știu tot!” Momentul e viral

Din acel moment au devenit inseparabili, iar legătura dintre ei era atât de puternică încât obișnuiau să-și termine unul altuia propozițiile.

„Eram doi străini, dar cu cât vorbeam mai mult, cu atât descopeream că aveam tot mai multe lucruri în comun. Eu sunt pasionat de motociclete, iar ea mi-a povestit că avusese una când era tânără”, și-a amintit Green. La un moment dat, în timpul unei conversații, Andrea i-a spus în glumă: „Noi doi suntem ca fratele și sora, nu-i așa?”, iar el i-a răspuns râzând: „Da, chiar am putea fi frate și soră”. 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by BBC Global Women (@bbcglobalwomen)

Niciunul nu bănuia că acele cuvinte aveau să se dovedească adevărate. Totul s-a schimbat în timpul unui apel telefonic. Green i-a povestit colegei sale că fusese adoptat, iar Andrea i-a spus că și ea avusese un frate dat spre adopție, pe nume Stuart. Când bărbatul i-a mărturisit că numele lui la naștere fusese Stuart Proudlove, femeia a rămas fără cuvinte.

„Am exclamat: «Acela era numele lui! Stuart Proudlove!»”, și-a amintit ea, potrivit People.

Citește și: Povestea unei femei care a fost înșelată de soț, dar a ales să nu-l părăsească: „Infidelitatea nu se întâmplă din senin!”

Andrea și-a sunat imediat mama, Susan, pentru a verifica data nașterii și spitalul în care venise pe lume fratele ei. Totul se potrivea: 24 martie 1966 și același spital.

„În acel moment plângeam amândoi, pentru că înțelegeam ce am descoperit”, a spus Green.

Femeia și-a sunat apoi mama și i-a spus: „Cred că l-am găsit pe Stuart pentru tine”, după care a plecat să-l ia pe Dave pentru a merge împreună acasă la Susan.

Pe drum, Green și-a dat seama că ani la rând condusese autobuzul chiar pe lângă casa mamei sale biologice și pe lângă școala la care învățase sora lui, fără să știe că familia lui era atât de aproape.

Susan încercase fără succes să-și găsească fiul cu ajutorul organizației The Salvation Army și al altor asociații caritabile, iar reîntâlnirea a fost copleșitoare.

„Au fost foarte multe lacrimi”, a spus Andrea, în timp ce Green a dezvăluit că sora lui îi promisese mamei, încă de la șase ani, că într-o zi își va găsi fratele.

„Îmi amintesc că mama mă îmbrățișa și, printre lacrimi, i-a spus Andreei: «Ți-ai ținut promisiunea»”, a povestit el.

Citește și: Obiceiul soțului a adus-o la disperare și a făcut-o să ceară divorțul: "Am început să țip la el. Am fost șocată de comportamentul lui"

La rândul ei, Andrea i-a făcut o mărturisire emoționantă: „Dintre toți oamenii pe care îi cunosc, pe tine te-aș fi ales să-mi fii frate. Chiar cred că ești marele meu premiu la loterie”.

Astăzi, Dave Green și Andrea Urmston locuiesc împreună și încearcă să recupereze timpul pierdut, bucurându-se de fiecare clipă petrecută unul alături de celălalt.

Partenerii Nostri

FilmNow

Jennifer Lawrence, moment stânjenitor cu Bradley Cooper la filmări. Ce i-a spus actrița după un sărut

DigiSport

Jose Mourinho, tranșant: ”Avem Balonul de Aur în fiecare an, dar cel mai bun jucător din istoria Mondialului e unul...

Jose Mourinho (63 de ani) a comentat rezultatele de la Balonul de Aur 2026, unde marele câștigător a fost Harry Kane, care l-a devansat la limită pe Kylian Mbappe.

ProFM

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e...

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e frumoasă!"

Digi World

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Digi Animal World

O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat...

O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat animalul la timp

Kfetele

Horoscop 29 octombrie 2026: O zodie primește o veste uriașă din partea persoanei iubite

Iată ce anunță astrele pentru fiecare zodie în parte și ce trebuie să faci pentru a avea o zi reușită, din toate punctele de vedere.

Digi FM

Cum a votat reprezentantul României la Balonul de Aur 2026. Surpriza de pe locul 3

Cum a votat reprezentantul României la Balonul de Aur 2026. Surpriza de pe locul 3

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.