Sfatul pe care Nicole Kidman l-a primit de la cea mai bună prietenă, Naomi Watts, după ce a cerut divorțul de Keith Urban

Nicole Kidman traversează una dintre cele mai dificile perioade din viața sa: destrămarea mariajului cu artistul de muzică country Keith Urban. Luni, actrița din „Big Little Lies” a depus cererea de divorț.

Vedeta în vârstă de 58 de ani, câștigătoare a premiului Oscar, se bazează în această încercare dureroasă pe cea mai bună prietenă din adolescență, actriță australiană Naomi Watts (57 de ani).

„Nic a sunat-o pe Naomi de nenumărate ori pentru a găsi alinare și sfaturi despre cum să facă față situației”, a declarat o sursă apropiată celor două, potrivit Daily Mail. „A primit multe sfaturi, iar Nic le ascultă pentru că Naomi a trecut la rândul ei prin asta, a avut o despărțire foarte 'publică' de Heath Ledger, apoi de Liev Schreiber, așa că știe cât de dificilă poate fi o astfel de durere în lumina reflectoarelor”, a adăugat sursa. „Sfatul inteligent al lui Naomi a fost ca Nic să fie cât mai sinceră posibil cu publicul, să nu se ascundă, astfel încât fanii să poată procesa situația și să treacă mai departe, iar ea să aibă liniște.”

Naomi i-a fost alături lui Kidman și în 2001, când vedeta din „Babygirl” a divorțat de Tom Cruise.

Watts a devenit un model pentru Nicole, mai ales după ce actrița din „King Kong” și-a refăcut viața și a început un nou capitol: frumoasa căsnicie cu Billy Crudup.

„Într-o zi, lui Nic i-ar plăcea asta; o relație în care să fie adorată, în care să existe atâta dragoste precum cea pe care o au Naomi și Billy”, a mai dezvăluit sursa.

Nicole Kidman și Naomi Watts s-au cunoscut în adolescență

Cele două staruri de cinema s-au cunoscut când aveau în jur de 15 ani, la o probă pentru o reclamă la costume de baie, în Sydney, Australia. Au rămas de atunci apropiate, prietenia lor consolidându-se și mai mult atunci când au lucrat împreună la filmul din 1991, „Flirting”. Azi, legătura lor este una profundă, Watts numind-o pe Kidman „sora pe care nu am avut-o niciodată”.

Kidman a stat de vorbă cu Watts chiar și înainte de a accepta un rol într-un serial recent. A vrut să se asigure că are aprobarea acesteia. Nicole a jucat alături de fostul partener de viață al lui Watts, Liev Schreiber, în „The Perfect Couple”, personajele lor fiind soț și soție.

În afară de Naomi, Nicole, care are două fete cu Urban, se bazează și pe sora ei, Antonia Kidman, în vârstă de 55 de ani.

Partenerii Nostri

FilmNow

Jennifer Lawrence, moment stânjenitor cu Bradley Cooper la filmări. Ce i-a spus actrița după un sărut

DigiSport

Jose Mourinho, tranșant: ”Avem Balonul de Aur în fiecare an, dar cel mai bun jucător din istoria Mondialului e unul...

Jose Mourinho (63 de ani) a comentat rezultatele de la Balonul de Aur 2026, unde marele câștigător a fost Harry Kane, care l-a devansat la limită pe Kylian Mbappe.

ProFM

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e...

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e frumoasă!"

Digi World

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Digi Animal World

O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat...

O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat animalul la timp

Kfetele

Horoscop 29 octombrie 2026: O zodie primește o veste uriașă din partea persoanei iubite

Iată ce anunță astrele pentru fiecare zodie în parte și ce trebuie să faci pentru a avea o zi reușită, din toate punctele de vedere.

Digi FM

Cum a votat reprezentantul României la Balonul de Aur 2026. Surpriza de pe locul 3

Cum a votat reprezentantul României la Balonul de Aur 2026. Surpriza de pe locul 3

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.