Singurul regret al lui Giorgio Armani. Declarația sfâșietoare făcută cu o săptămână înainte de a se stinge din viață
Giorgio Armani, legendarul designer italian, a vorbit despre singurul său regret într-un interviu acordat cu doar o săptămână înainte de a se stinge din viață, la vârsta de 91 de ani.
Mogulul italian a murit pe 4 septembrie, în locuința sa din Milano, înconjurat de familie. Până în ultimele zile, Armani a fost CEO și director creativ al companiei care îi poartă numele, iar în interviul acordat jurnaliștilor de la Financial Times, el a mărturisit că „cea mai mare slăbiciune a mea este că am vrut să am control asupra tuturor aspectelor afacerii mele”.
Autodeclarat workaholic, implicat în toate deciziile legate de creații și management, Armani a recunoscut că singurul său regret personal a fost să acorde prea mult timp muncii, în detrimentul celor dragi. „Singurul meu regret în viață a fost că am petrecut prea multe ore muncind și nu suficient timp cu prietenii și familia”, a spus el, cu sinceritate, potrivit Daily Mail.
Designerul a explicat că, de-a lungul carierei, pasiunea pentru modă și dorința de a menține standardele impecabile l-au determinat să își sacrifice viața personală: „Întotdeauna am fost dedicat muncii mele, și am pus creativitatea și brandul pe primul loc. Dar, privind în urmă, timpul pierdut cu cei apropiați este ceea ce regret cel mai mult”.
Pe de altă parte, Armani a vorbit și despre viitorul brandului său global, după moartea sa: „Planurile mele pentru succesiune constau într-o tranziție graduală a responsabilităților pe care le-am gestionat întotdeauna către cei apropiați mie, cum ar fi Leo Dell'Orco, membrii familiei mele și întreaga echipă de lucru”, a dezvăluit el. Dell'Orco este șeful departamentului de design pentru bărbați în cadrul grupului Armani.
Designerul a subliniat că dorește ca procesul de preluare să fie natural: „Mi-aș dori ca succesiunea să fie una organică și nu un moment de ruptură”.
Giorgio Armani s-a stins din viață la 91 de ani
Creatorul de modă Giorgio Armani a murit joi, la vârsta de 91 de ani. Informaţia a fost confirmată printr-o declaraţie a grupului său: „Cu infinită tristeţe, grupul Armani anunţă trecerea în nefiinţă a creatorului, fondatorului şi forţei motrice neobosite a sa. Domnul Armani, aşa cum era întotdeauna numit cu respect şi admiraţie de angajaţi şi colaboratori, s-a stins în pace, înconjurat de cei dragi. Neobosit, a lucrat până în ultimele sale zile”.
Armani era sinonim cu stilul şi eleganţa italiană modernă. El a combinat talentul de designer cu perspicacitatea unui om de afaceri, conducând o companie cu o cifră de afaceri de aproximativ 2,3 miliarde de euro (2,7 miliarde de dolari) pe an, potrivit Reuters.
El se simţea rău de ceva timp şi a fost nevoit să renunţe la prezentările grupului său la Săptămâna Modei Masculine de la Milano din iunie, fiind pentru prima dată în cariera sa când a ratat unul dintre evenimentele sale de modă, potrivit News.ro.
Cunoscut sub numele de „Re Giorgio” - Regele Giorgio -, designerul era renumit pentru faptul că supraveghea fiecare detaliu al colecţiei sale şi fiecare aspect al afacerii sale, de la publicitate până la aranjarea părului modelelor înainte de a intra pe podium.
Capela funerară va fi amenajată sâmbătă, şi va fi deschisă vizitatorilor până duminică, între orele 9:00 şi 18:00, la Milano, în Via Bergognone 59, la Armani/Teatro. La dorinţa expresă a lui Giorgio Armani, funeraliile vor avea loc în privat, scrie Corriere della Sera.