Tragedie după o naștere acasă. O mamă de 34 de ani și fetița ei au murit subit, în decurs de câteva zile

O femeie din Prestwich și nou-născutul ei au murit la doar câteva ore distanță, după ce aceasta a ales să nască acasă.

Jennifer Cahill, în vârstă de 34 de ani, a adus-o pe lume pe fetița ei, Agnes, pe 3 iunie 2024, dar nu a mai apucat să-i spună cât este de frumoasă. La o zi după naștere, femeia a murit, iar micuța s-a stins trei zile mai târziu.

Soțul ei, Rob, a sunat la 112 la ora 6:45, după ce Agnes s-a născut inconștientă. „Am ținut-o în brațe și i-am spus cât de mult ar fi iubit-o mama și fratele ei... apoi mi-am luat rămas bun”, a spus el, potrivit Mirror. „Când mă gândesc la Agnes, sunt fericit că am petrecut puțin timp cu ea. A fost sprijinul meu în acea săptămână și nu o voi uita”.

Nașterea acasă a fost catalogată de spital drept „în afara recomandărilor” sau „împotriva sfatului medical”. Totuși, Rob susține că aceste cuvinte „nu le-au fost niciodată spuse direct”: „Nu am auzit această terminologie niciodată în timpul sarcinii”.

Moșa comunitară Caroline Nixon, care a urmărit sarcina, a recunoscut în instanță că ar fi trebuit „să facă o sesizare de tip împotriva recomandărilor către o moașă superioară”.

Jen avusese o naștere dificilă în 2021, pierzând peste 800 ml de sânge și necesitând transfuzie. Era și purtătoare de streptococ de grup B, iar fiul ei, Rudy, a făcut sepsis după naștere.

Cu toate acestea, Jen a ales din nou să nască acasă. „Ideea de a merge în spital o stresa enorm, după experiența traumatică cu Rudy”, a spus Rob, adăugând că soția lui simțea „că nu primise suficient sprijin din partea moașelor”.

Deși medicii au avertizat că era o sarcină cu risc crescut, Jen nu și-a schimbat decizia. Caroline Nixon a spus că a continuat să o sprijine, fără a-i spune explicit că nașterea era „împotriva sfatului medical”, explicând în fața instanței: „Ni s-a spus că trebuie să respectăm alegerile femeilor”..

„Toate moașele erau îngrijorate de femeile cu risc crescut care doreau să nască acasă. Nu pentru asta fuseserăm formate. Noi am fost instruite să îngrijim femei cu risc scăzut”, a adăugat Nixon, recunoscând în final că a greșit când nu a trimis-o din nou pe Jen la medic după ce aceasta a refuzat testarea pentru streptococ de grup B.

Etichete: nastere , femeie , deces

Partenerii Nostri

FilmNow

Stephen Baldwin explică de ce a renunțat la Hollywood în plină glorie: „Nu voiam să fiu Tom Cruise”

DigiSport

630.000.000 de euro! Reacția englezilor, după lovitura de proporții primită de CFR Cluj

Diferență de peste jumătate de miliard.

ProFM

Săruturi și gesturi tandre în Saint-Tropez. Cum au fost surprinși Katy Perry și Justin Trudeau pe o plajă din Franța

Săruturi și gesturi tandre în Saint-Tropez. Cum au fost surprinși Katy Perry și Justin Trudeau pe o plajă din Franța

Digi World

Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai grijă...

Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai grijă, potrivit medicului specialist

Digi Animal World

Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul sălbatic

Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul sălbatic

Kfetele

Horoscop 30 iulie 2026: O zodie poate primi o veste uriașă astăzi

Horoscop 30 iulie 2026: O zodie poate primi o veste uriașă astăzi

Digi FM

Emil Boc grădinarul. Primarul Clujului se mândrește cu recolta de roșii din propria grădină: "O satisfacție pe care...

Emil Boc grădinarul. Primarul Clujului se mândrește cu recolta de roșii din propria grădină: "O satisfacție pe care niciun magazin nu o poate oferi"

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.