VIDEO Moment viral cu soții Trump. Președintele a vrut să-și sărute soția, dar s-a lovit de borul pălăriei ei și pupicul a rămas în aer

Președintele american Donald Trump nu a putut să-și sărute soția, pe Melania, la ceremonia de învestire care a avut loc luni în interiorul Capitoliului SUA, și asta pentru că s-a lovit de borul dur al pălăriei purtate de noua primă doamnă a SUA, informează EFE, citat de Agerpres.

Pălăria, o creație a lui Eric Javits, îi acoperea Melaniei ochii și aproape jumătate din față. De altfel, acest obiect vestimentar a fost și cel mai comentat la nivel stilistic într-o zi de ianuarie în care au predominat îmbrăcămintea sobră și capetele descoperite.

Citește și: Melania Trump, statuară și elegantă într-o rochie fără bretele, la balul inaugural. A înlocuit seriozitatea din timpul zilei cu zâmbete

Melania Trump, alături de Donald Trump, în ziua învestirii lui ca președinte al SUA / Foto: Profimedia

Melania s-a așezat lângă fiul ei, Barron, de departe cel mai înalt dintre toți oaspeții, și nu a făcut nici cel mai mic efort ca să-și rearanjeze pălăria astfel încât să-i poată fi văzuți ochii.

Când a intrat în sală, în ovațiile celor prezenți, Donald Trump s-a apropiat mai întâi de soția sa pentru a o săruta pe obraz, dar s-a lovit de borul dur al pălăriei acesteia.

Melania, deloc deranjată, nici nu s-a mișcat, iar sărutul lui Trump a rămas suspendat în aer, fără să ajungă la destinație. Imaginile surprinse au devenit virale pe rețelele sociale.

Citește și: Ce au purtat Jill Biden, Ivanka Trump, Usha Vance în ziua învestirii. Logodnica lui Bezos, criticată pentru ţinuta aleasă

Partenerii Nostri

FilmNow

Jennifer Lawrence, moment stânjenitor cu Bradley Cooper la filmări. Ce i-a spus actrița după un sărut

DigiSport

Jose Mourinho, tranșant: ”Avem Balonul de Aur în fiecare an, dar cel mai bun jucător din istoria Mondialului e unul...

Jose Mourinho (63 de ani) a comentat rezultatele de la Balonul de Aur 2026, unde marele câștigător a fost Harry Kane, care l-a devansat la limită pe Kylian Mbappe.

ProFM

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e...

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e frumoasă!"

Digi World

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Digi Animal World

O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat...

O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat animalul la timp

Kfetele

Horoscop 29 octombrie 2026: O zodie primește o veste uriașă din partea persoanei iubite

Iată ce anunță astrele pentru fiecare zodie în parte și ce trebuie să faci pentru a avea o zi reușită, din toate punctele de vedere.

Digi FM

Cum a votat reprezentantul României la Balonul de Aur 2026. Surpriza de pe locul 3

Cum a votat reprezentantul României la Balonul de Aur 2026. Surpriza de pe locul 3

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.