Vladimir Putin, ”trădat” de fina lui. Ksenia Sobchak, fostă prezentatoare TV, a fugit din țară după ce a criticat invazia Rusiei

Ksenia Sobchak, fina lui Vladimir Putin, în vârstă de 40 de ani, a fugit din țară cu doar câteva ore înainte ca polițiștii să ajungă la ea acasă după ce a criticat invazia Rusiei în Ucraina.

Potrivit Daily Mail, Ksenia Sobchak, fina președintelui rus, a reușit să se îmbarce la bordul unei aeronave care circula spre Lituania via Belarus, cu puțin timp înainte ca agenții să ajungă pe aeroporul Vnukovo-3 pentru a o aresta.

Putin are legături de lungă durată cu familia ei și se zvonește de mult timp că ar fi fina sa. Tatăl ei, Anatoli Sobchak, a fost profesorul de drept și mentorul lui Putin, care i-a oferit primul său sprijin în politică, în calitate de viceprimar al orașului Sankt Petersburg.

Citește și:Dezvăluiri neașteptate despre presupusa iubită a lui Vladimir Putin. Motivul pentru care e implorată de prietene să plece la Moscova

Femeia în vârstă de 40 de ani îl cunoaște pe Vladimir Putin de când era mică, acesta fiind omul care a otezat-o. Chiar și așa, însă, el este pregătit să o numească ”agent străin”, ca parte a unei măsuri de reprimare a disidenței în Rusia.

Deocamdată nu se cunoaște ce a spus aceasta despre invazia Rusiei în Ucraina, însă cert este că oficialii de la Kremlin s-au arătat revoltați și au decis să-i percheziționeze locuința.

Vladimir Putin / Profimedia Images

Totodată, Sobchak este recunoscută pentru faptul că a criticat dur politicile autoritare ale președintelui rus din ultimii ani.

Citește și: Alina Kabaeva, presupusa iubită a lui Vladimir Putin, apariție publică rară. Cum și-a arătat sprijinul față de invazia rusă

„Directorul nostru comercial Kirill Sukhanov este reținut, așa cum au spus, pentru «șantaj». Este pur și simplu un delir, este ridicol, un nonsens. Kirill este un om de afaceri și omul nostru de publicitate. Eu însămi și întreaga noastră echipă considerăm că aceasta este încă o opresiune împotriva mass-media din țară. Ei nu au nimic de dezgropat asupra noastră, ceea ce îi înfurie. Ei îi rețin în mod constant pe jurnaliștii noștri. Acum l-au prins pe Kirill și îi fac un dosar. Avocatul este în contact cu el. Urmărim cazul.”, declara ea.

Totodată, Ksenia a fost anterior o prezentatoare populară de reality TV și a pozat pentru Playboy.

Citește și: Alina Kabaeva, presupusa iubită a lui Vladimir Putin, apariție publică rară. Cum și-a arătat sprijinul față de invazia rusă

Partenerii Nostri

FilmNow

A fost criticată pentru siluetă, acum parcă a întinerit! Soția lui Pierce Brosnan, superbă într-o rochie subțire din...

DigiSport

Neverosimil: s-a dus să ceară un loc de muncă și a plecat cu o mașină de 3 milioane de euro! Ce a urmat e de film

Un bărbat în vârstă de 36 de ani a mers la sediul Rimac, compania care deține Bugatti, de lângă Zagreb, Croația, pentru a încerca să obțină un loc de muncă, dar la fața locului a...

ProFM

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e...

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e frumoasă!"

Digi World

Ce efecte are în organism consumul zilnic de migdale. Câte să mănânci pentru a profita de beneficii

Ce efecte are în organism consumul zilnic de migdale. Câte să mănânci pentru a profita de beneficii

Digi Animal World

Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au dat...

Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au dat lacrimile”

Kfetele

Horoscop 2 noiembrie 2026: O zodie va încheia un capitol important din viața ei

Horoscop 2 noiembrie 2026: O zodie va încheia un capitol important din viața ei

Digi FM

VIDEO O mireasă, la un pas să fie luată pe sus de vânt. Balonașele uriașe i-au dat mari bătăi de cap

VIDEO O mireasă, la un pas să fie luată pe sus de vânt. Balonașele uriașe i-au dat mari bătăi de cap

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.