Bella Hadid, internată de urgență la spital. Supermodelul se luptă cu boala Lyme de ani de zile
Bella Hadid a îngrijorat fanii după ce a publicat pe Instagram o serie de fotografii dintr-un pat de spital, dezvăluind momente dificile din lupta sa cu boala Lyme. Supermodelul de 28 de ani apare în imagini conectată la o perfuzie, cu ochii roșii și fața vizibil marcată de oboseală și durere.
În caruselul postat miercuri, Bella apare într-o varietate de ipostaze, fiind întinsă în pat cu o perfuzie, aplicându-și o compresă rece pe frunte, jucând cărți, savurând o felie de pizza și purtând o salopetă pufoasă. Ultima imagine o surprinde ghemuită într-un colț al unui lift, cu o cafea în mână.
„Îmi pare rău că dispar mereu, vă iubesc, prieteni”, a scris ea în descrierea fotografiilor, sugerând că perioada de tratament i-a afectat prezența în mediul public.
Mesajele de susținere au început să curgă imediat. Sora ei mai mare, Gigi Hadid, i-a transmis un mesaj emoționant: „Te iubesc! Sper să te simți cât mai puternică și bine pe cât meriți în curând!!!!!!”. Pe lângă Gigi, mama lor, Yolanda Hadid, a comentat: „Războinică a bolii Lyme”, amintind că și ea a fost diagnosticată cu această afecțiune. Fanii au umplut și ei secțiunea de comentarii cu mesaje precum „Îți doresc iubire și vindecare” și „Rămâi puternică, vei trece peste asta, regină!”.
Deși Bella nu a precizat motivul exact al acestei noi internări, ea a vorbit deschis în trecut despre efectele devastatoare ale bolii Lyme, cu care se luptă de mai bine de un deceniu. Într-o postare din august 2023, ea dezvăluia că a trecut prin „aproape 15 ani de suferință invizibilă”, explicând că simptomele s-au agravat în timp, pe măsură ce încerca să își mențină cariera și să nu își dezamăgească familia sau fanii.
„Să fiu atât de tristă și bolnavă, cu atâtea binecuvântări și oportunități în jur, a fost probabil cel mai derutant lucru din lume”, mărturisea atunci.
Yolanda Hadid a povestit în trecut că atât Bella, cât și fratele lor, Anwar Hadid, au fost diagnosticați cu boala Lyme în 2012. Într-un discurs emoționant susținut la Lyme Global Alliance în 2015, Yolanda promitea că nu le va permite copiilor ei „să trăiască o viață de durere și suferință”.
Bella Hadid nu este singura celebritate afectată de această boală cronică: Justin Timberlake și-a dezvăluit diagnosticul în iulie, iar Shania Twain a vorbit despre pierderile de memorie și amețelile provocate de boală în documentarul său Not Just a Girl din 2022.