Carla Bruni a făcut spectacol la Cannes 2026. Patru rochii impresionante în două zile. De la stilul „boho” la „femme fatale”

Carla Bruni a făcut o adevărată paradă a ținutelor la Cannes 2026. De la rochia cu imprimeu „ zebră”, la un look boho și un altul în stilul  „femme fatale”, fosta primă doamnă a Franței a încântat privirile la fel ca cum 30 de ani pe podiumul de modă.

În decursul unei singure zile, a schimbat trei rochii diferite și a demonstrat că poate gestiona cu eleganță un program încărcat de festival, de la pregătirile de după-amiază și până la gala târzie.

Întregul maraton a început chiar de la plecarea de la hotel, când a atras atenția într-o ținută cu model geometric.

Citește și: „Frumusețea ta nu are vârstă!”. Fermecătoarea Sharon Stone cucerește Cannes-ul. „Mă bucur de cele mai frumoase momente din viața mea”

Carla Bruni. Cannes Film Festival. Profimedia

Pentru covorul roșu festiv de la Palais des Festivals, unde a avut loc premiera mondială a filmului „Garance”, a impresionat într-o rochie animal print inconfundabilă, din atelierul Roberto Cavalli, creată de designerul Fausto Puglisi. Modelul alb-negru cu decolteu adânc a fost completat de o trenă lungă care creat un efect coregrafic impresionant în urma ei.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by HELLO! Magazine (@hellomag)

Ziua s-a încheiat la prestigioasa petrecere Kering Women In Motion Awards, unde a apărut într-o rochie din satin, culoarea șampaniei, de la brandul Celine. Croiala lungă și fluidă cu bretele subțiri și cu drapaje delicate în zona decolteului i-a evidențiat perfect silueta. Carla a adăugat acestei rochii în stil minimalist un sacou negru bărbătesc, purtat lejer pe umeri, adăugând astfel o notă relaxată ținutei, tipic franțuzească.

Carla Bruni. 2026 Kering Women in Motion Awards. Cannes 2026. Getty Images

Ulterior, ea a fost prezentă pe covorul roșu la proiecția filmului lui Cristian Mungiu, „Fjord”, unde a purtat o rochie neagră, cu decolteu în V și cu crăpătură de picior, dar și la Chopard Miracle Gala Evening. 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Vanity Fair Spain (@vanityfairspain)

Carla Bruni Chopard Miracle Gala. Cannes 2026. Getty Images
Etichete: carla bruni , cannes 2026

Partenerii Nostri

FilmNow

Martin Freeman s-a căsătorit. Cine este partenera cu 23 de ani mai tânără care i-a devenit soție

DigiSport

Ianis Hagi a încasat 12.000.000€: cum a dat lovitura fiul ”Regelui”

Ianis Hagi (27 de ani), fotbalistul celor de la Alanyaspor dorit de Marseille, a dat lovitura din punct de vedere financiar: a încasat 12 milioane de euro.

ProFM

Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani, Lolita mea...

Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani, Lolita mea! Mica mea stea”

Digi World

Superalimentul toamnei pe care îl găsești gratis în natură. Este bogat în vitamina C și antioxidanți. Cum să-l consumi

Superalimentul toamnei pe care îl găsești gratis în natură. Este bogat în vitamina C și antioxidanți. Cum să-l consumi

Digi Animal World

Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”

Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”

Kfetele

Horoscop 16 octombrie 2026: O zodie cere ajutorul unei persoane dragi

Consultă horoscopul zilei de 16 octombrie și află ce anunță astrele pentru fiecare zodie în parte.

Digi FM

Elon Musk a prezentat mașina care "zboară". Noul automobil poate merge cu roțile în sus și face salturi spectaculoase...

Elon Musk a prezentat mașina care "zboară". Noul automobil poate merge cu roțile în sus și face salturi spectaculoase prin aer

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.