Ce se întâmplă între Jessica Simpson și Eric Johnson la doi ani de la despărțire: „Încă locuiesc împreună, prioritatea lor sunt copiii”
Jessica Simpson și Eric Johnson continuă să locuiască în aceeași casă din Hidden Hills, California, deși s-au despărțit în urmă cu doi ani, potrivit unor surse apropiate cuplului.
Cei doi ar fi ales această soluție pentru a menține stabilitatea în viața celor trei copii pe care îi au împreună, însă, în același timp, analizează posibilitatea de a vinde proprietatea și de a face următorii pași după separare, scrie People.
O sursă apropiată cuplului a declarat că, deși relația lor s-a încheiat în urmă cu doi ani, Simpson, în vârstă de 45 de ani, și Johnson, de 46 de ani, încearcă să gestioneze situația cât mai armonios.
„El locuiește acolo, dar se gândesc să vândă casa”, a spus sursa, explicând că cei doi discută despre viitorul proprietății.
Potrivit aceleiași surse, prioritatea lor rămâne bunăstarea copiilor. „Obiectivul lor este să păstreze lucrurile cât mai stabile și mai prietenoase pentru copii. Au în continuare o relație foarte bună și colaborează pentru creșterea lor. Copiii sunt pe primul loc, însă se gândesc deja și la pașii următori”.
Deși în ultima perioadă au apărut și zvonuri potrivit cărora fostul jucător din NFL ar urma să se mute într-o casă situată în apropiere, sursa citată a precizat însă că mutarea nu s-a produs încă. „Nu locuiește acolo în acest moment, dar acesta este planul”, a spus apropiatul respectivă.
În ceea ce o privește pe Simpson, artista și-a îndreptat atenția spre carieră și familie în această perioadă. „În acest moment este concentrată pe copiii ei. Se dedică muzicii, carierei și revenirii la muncă, iar asta este tot”, a adăugat sursa.
Simpson și Johnson au scos pentru prima dată casa la vânzare pe 11 ianuarie 2025, cu doar câteva zile înainte ca artista să confirme în exclusivitate pentru People că ea și partenerul ei s-au despărțit.
Conform sursei menționate anterior, locuința, evaluată la aproximativ 17,9 milioane de dolari, a fost listată și retrasă de pe piață de mai multe ori de atunci. Cel mai recent, proprietatea a fost delistată pe 8 ianuarie anul acesta.
Casa a fost locuința familiei Simpson-Johnson timp de mai bine de un deceniu, înainte ca cei doi să decidă să se separe după zece ani de căsnicie. Ei au locuit acolo împreună cu cei trei copii ai lor, Maxwell „Maxi” Drew, în vârstă de 13 ani, și Birdie Mae, care împlinește 7 ani luna aceasta, precum și Ace Knute, de 12 ani, încă din 2013.
Proprietatea mai fusese scoasă la vânzare și în trecut. În septembrie 2023, casa a fost listată pentru 22 de milioane de dolari, însă anunțul a fost retras în august 2024.
Locuința impresionantă se întinde pe mai bine de 1.000 de metri pătrați, și include șase dormitoare și zece băi. Conform unei listări anterioare, proprietatea mai dispune de un garaj pentru patru mașini, o piscină mare cu un bazin separat mai puțin adânc, un jacuzzi, o zonă de grătar în aer liber și un duș exterior.
Ce declarații făcea Jessica Simpson despre despărțirea de soțul ei
Jessica Simpson a rupt tăcerea după despărțirea de soțul ei, Eric Johnson, care a venit după zece ani de căsnicie. „Sunt o femeie foarte singură acum”, a subliniat ea.
Fără să stea pe gânduri, artista a vorbit despre noul său EP - Nashville Canyon, Part 1 - pe care l-a scris în mijlocul despărțirii de soțul ei.
Citește și: Jessica Simpson radiază încredere după divorț. Cum s-a afișat vedeta la doar două săptămâni de la separare
„Eram în Nashville, cu inima larg deschisă, într-o stare foarte intuitivă și a trebuit să-mi pun câteva întrebări foarte personale legate de familie”, a spus Simpson în timpul unui concert pe care l-a susținut în Texas, miercuri, într-un videoclip distribuit pe TikTok. „Am descoperit că lumea mea s-a întors cu susul în jos și că viața arăta foarte diferit”, a mai spus ea.
De asemenea, cântăreața a continuat șirul de declarații: „Acum sunt o femeie foarte singură”.
Simpson a subliniat că și-a canalizat toate emoțiile în noul său EP, care va fi lansat la sfârșitul acestei luni.
„Când ne deschidem inimile, uneori devenim vulnerabili și ele ajung să fie frânte”, a spus artista pe scenă, adăugând:„Poate uneori uităm că suntem dezamăgiți de mult timp, dar atunci când ne întâlnim cu noi înșine, când scriem, când cântăm și când ne conectăm cu propriile emoții, găsim toate răspunsurile”.
Concertul a marcat prima sa reprezentație live din ultimii 15 ani, în cadrul Recording Academy’s Austin Chapter Block Party la SXSW, iar în cadrul concertului inedit, ea a interpretat piesele „Use My Heart Against Me”, „Sunday Lover” și imnul despărțirii, „Leave”.