Cine este miliardarul care i-ar fi ajutat pe Harry și Meghan să se mute înapoi în Marea Britanie. Tragedia care l-a unit cu prințul
Prințul Harry și Meghan Markle ar fi primit un ajutor important pentru revenirea în Marea Britanie, iar în spatele mutării s-ar afla un miliardar britanic. Potrivit unor surse citate de Page Six, Ian Wace, unul dintre cei mai cunoscuți oameni din lumea fondurilor speculative, ar contribui la finanțarea revenirii ducilor de Sussex în Regatul Unit.
Averea lui Wace este estimată la aproximativ 1,2 miliarde de dolari, iar relația sa cu Harry și Meghan este una veche. Magnatul britanic le-ar fi pus chiar la dispoziție insula sa privată din Scoția, Tanera Mòr, unde familia ar fi petrecut timp în această vară.
Cine este miliardarul care îi sprijină pe Harry și Meghan
Ian Wace, în vârstă de 63 de ani, este partener fondator, director executiv și director de risc al Marshall Wace LLP, una dintre marile companii de fonduri speculative înființate în 1997.
Două surse au declarat pentru Page Six că acesta ajută financiar familia Sussex în procesul mutării în Marea Britanie. Relația dintre miliardar și cuplul regal pare însă să depășească o simplă prietenie. În luna iulie, Harry, Meghan și cei doi copii ai lor, Archie și Lilibet, ar fi vizitat insula privată Tanera Mòr, aflată în largul coastelor Scoției.
Wace a cumpărat proprietatea în 2017 pentru aproximativ 2,3 milioane de dolari, iar ulterior ar fi investit o sumă uriașă, estimată la 135 de milioane de dolari, pentru restaurarea și transformarea insulei.
Apropiații celor doi bărbați consideră că există și o legătură emoțională între Harry și Wace. În 1994, Ian Wace și-a pierdut prima soție, Joanna, precum și cei doi copii ai lor, Guy, în vârstă de 4 ani, și Alicia, în vârstă de doar 11 luni, într-un tragic accident de mașină produs în Hampshire.
Harry cunoaște la rândul său trauma pierderii unei persoane apropiate într-un accident rutier. Mama sa, prințesa Diana, a murit în 1997, după accidentul de mașină din Paris. Această experiență comună ar fi contribuit la apropierea dintre cei doi.
Meghan are, la rândul ei, o legătură cu familia lui Wace
Relația este consolidată și de legătura dintre Meghan și fosta soție a miliardarului, Saffron Aldridge. Fost model, aceasta ar fi fost apropiată de Meghan și ar fi ajutat-o să se familiarizeze cu anumite aspecte ale vieții aristocratice britanice. În 2019, cele două cupluri ar fi participat împreună la un spectacol Cirque du Soleil la Royal Albert Hall. Saffron și Ian Wace au divorțat între timp, însă au rămas în relații bune.
Citește și: Meghan Markle, acuzată că era „snoabă și nepoliticoasă” cu menajerele din Montecito: „S-a răspândit vestea”
Familia Sussex a confirmat indirect noua etapă după ce, în august, s-a aflat că Harry și Meghan intenționează să se stabilească din nou în Marea Britanie, la șase ani după Megxit. Cei doi nu își vor relua îndatoririle regale și vor continua proiectele comerciale și caritabile dintr-o reședință privată.
Ducii ar căuta o locuință în Cotswolds, relativ aproape de domeniul Highgrove al regelui Charles al III-lea și al reginei Camilla. Pe 26 august, Harry și Meghan au ajuns în Marea Britanie împreună cu Archie și Lilibet, călătorind cu un avion privat. Zborul de la Los Angeles la Birmingham ar fi costat aproximativ 120.000 de dolari.
Copiii urmează să înceapă școala în Marea Britanie, iar revenirea familiei are loc într-un moment în care relația dintre Harry și tatăl său pare să traverseze o perioadă diferită. Potrivit surselor citate, starea de sănătate a regelui Charles ar fi unul dintre motivele importante pentru care Harry și Meghan au decis să se apropie din nou de Marea Britanie.