Denise Richards, de nerecunoscut după ce și-a făcut un lifting facial: „A fost cea mai bună decizie”

Denise Richards a atras atenția după ce a publicat imagini „înainte și după” un lifting facial complex, realizat în urmă cu opt luni. Actrița, în vârstă de 55 de ani, a vorbit despre experiența sa, recunoscând că decizia nu a fost deloc ușoară.

Fotografiile, distribuite pe rețelele sociale alături de chirurgul său, Dr. Ben Talei, evidențiază schimbări vizibile la nivelul feței și gâtului, dar păstrează, potrivit medicului, trăsăturile naturale ale actriței.

Cu doar o zi înainte de publicarea imaginilor, Denise Richards a oferit un interviu în care a recunoscut că ideea unui lifting facial o speria profund.

Citește și: Charlie Sheen și Denise Richards, reuniune surpriză pe covorul roșu. Au apărut îmbrățișați, la 20 ani de la despărțirea lor tumultoasă

„A fost terifiant. Este fața mea, cu asta îmi câștig existența”, a spus actrița, explicând că, de-a lungul carierei sale, a evitat intervențiile estetice majore.

Vedeta a mărturisit că, timp de ani de zile, a spus că nu va apela niciodată la un astfel de procedeu, dar că în cele din urmă a decis să facă schimbarea după o perioadă lungă de reflecție.

Denise Richards, de nerecunoscut după ce și-a făcut un lifting facial/ Foto: Instagram

Intervenția nu s-a limitat la un simplu lifting facial. Potrivit medicului, procedura a inclus lifting facial complet, lifting temporal al sprâncenelor, blefaroplastie (corectarea pleoapelor), lifting al colțurilor gurii și transfer de grăsime. Rezultatul, susține chirurgul, nu a fost o transformare radicală, ci o „restaurare a trăsăturilor naturale”.

Citește și: Sami, transformată radical de operațiile estetice. Fiica lui Charlie Sheen a făcut publice imagini inedite: „Mulțumesc lui Dumnezeu”

„Ochii ei au fost restaurați, nu modificați. Expresia obosită a dispărut complet”, a explicat acesta.

În ciuda temerilor inițiale, Denise Richards spune acum că intervenția a fost o alegere inspirată. „A fost cea mai bună decizie pe care am luat-o pentru mine”, a declarat ea.

Partenerii Nostri

FilmNow

Jennifer Lopez a dat cărțile pe față. Ce o face să considere un bărbat cu adevărat atrăgător: „Noi, femeile, facem de...

DigiSport

Au apărut imaginile: Darius Olaru, gol de autor în Belgia! Comentatorii: "Nu se poate așa ceva"

Fostul jucător de la FCSB a marcat un gol superb în Belgia.

ProFM

Lucian Viziru, reacție fermă după ce a fost acuzat de fani că cere bani pe TikTok: „Nimeni nu vă bagă mâna în buzunar!”

Lucian Viziru, reacție fermă după ce a fost acuzat de fani că cere bani pe TikTok: „Nimeni nu vă bagă mâna în buzunar!”

Digi World

La câte miliarde ar putea ajunge populația Terrei până în 2070. "Sistemele de susținere a vieții pe planetă sunt deja...

La câte miliarde ar putea ajunge populația Terrei până în 2070. "Sistemele de susținere a vieții pe planetă sunt deja sub presiune"

Digi Animal World

Descoperirea făcută de o femeie după ce a salvat un câine care urma sa fie eutanasiat. Patrupedul are o rasă extrem de...

Descoperirea făcută de o femeie după ce a salvat un câine care urma sa fie eutanasiat. Patrupedul are o rasă extrem de rară

Kfetele

Horoscop 30 iulie 2026: O zodie poate primi o veste uriașă astăzi

Horoscop 30 iulie 2026: O zodie poate primi o veste uriașă astăzi

Digi FM

Dan Alexa, detalii despre starea Alinei Pușcău, după ce modelul a dezvăluit că are mai multe tumori: "Trebuie să...

Dan Alexa, detalii despre starea Alinei Pușcău, după ce modelul a dezvăluit că are mai multe tumori: "Trebuie să înceapă tratamentul de urgență"

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.