„E greu de exprimat în cuvinte”. Zahara rupe tăcerea despre relația „unică” pe care o are cu mama ei, Angelina Jolie

Fiica cea mare a Angelinei Jolie, Zahara, a vorbit despre relația deosebită pe care o are cu mama ei și despre ce a însemnat pentru ea să crească în lumina reflectoarelor.

La un eveniment al Fundației Pearls of Purpose, în Atlanta, tânăra în vârstă de 21 de ani, studentă în ultimul an la Spelman College, cu specializare în psihologie, a făcut declarații rare despre relația „unică” dintre ea și Angelina, scrie People.

„Când am fost rugată să vă vorbesc astăzi despre importanța relației mamă-fiică, mi s-a părut o provocare să găsesc cuvintele potrivite”, a început Zahara. „Pentru că eu și mama avem o relație unică, greu de exprimat în cuvinte. Dragostea pe care ne-o purtăm reciproc este una găsită. Am fost adoptată la șase luni și mi s-au oferit unii dintre cei mai iubitori și speciali frați, o mamă care ne-a crescut arătându-ne cât de important este să-i ajutăm pe ceilalți, să fim amabili și să ne dezvoltăm educațional”, a continuat ea. „Aceste valori pot părea simple, dar într-o lume în care bunătatea este trecută cu vederea și a-i ajuta pe ceilalți are un preț, sunt recunoscătoare că am avut un model care să-mi arate ce înseamnă să fii o ființă umană decentă.”

Zahara a continuat spunând că și alte fiice ar putea înțelege ideea de a-ți considera mama o supereroină. Ea a punctat că a încercat toată viața să înțeleagă cum „reușește Jolie”.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Entertainment Tonight (@entertainmenttonight)

„Este cea mai altruistă, iubitoare și înțelegătoare femeie, iar eu o pot numi mama”, a spus Zahara despre Angelina, explicând că a știut că în momentul în care va pleca la facultate va fi o schimbare mare pentru ea.

„Încă de la început mi-am dat seama că va fi dificil să-mi includ mama și familia în această lume”, a spus Zahara. „Din cauza impactului vieții publice pe care o trăim, poate fi greu să găsești acele momente speciale și intime fără a fi copleșită de numeroșii ochi care sunt ațintiți asupra ta.”

„Acest lucru nu a împiedicat-o niciodată pe mama să fie curioasă despre tot ceea ce învăț în sala de clasă și în afara ei și să aibă multe întrebări despre viața de aici și experiențele mele”, a continuat Zahara. „Familia mea îmbrățișează noutatea și caută să înțeleagă aceste organizații semnificative din viața mea pe măsură ce îmi împărtășesc experiențele.”

Zahara a explicat că activitatea umanitară a lui Jolie la nivel mondial a avut un efect puternic asurpa ei. Fiind sora cea mare, a preluat adesea „rolul de a doua mamă”. „Mi-a plăcut să am grijă de frații mei mai mici și să reflect grija și compasiunea pe care mama ne-a arătat-o”, a spus ea.

„Mă gândesc la un citat pe care l-am văzut acum ani de zile: «Sunt o femeie puternică pentru că o femeie puternică m-a crescut»”, și-a încheiat Zahara discursul, întorcându-se spre Jolie. „Mulțumesc, mama.”

Jolie mai are alți cinci copii - gemenii Vivienne și Knox, în vârstă de 17 ani, Shiloh, în vârstă de 19 ani, și Pax, în vârstă de 22 de ani, și Maddox, în vârstă de 24 de ani.

Partenerii Nostri

FilmNow

Meg Ryan, toată un zâmbet alături de fiul ei. Imagini rare cu actrița din „When Harry Met Sally” și Jack Quaid

DigiSport

Romina Gingașu, mesaj în forță după ce a șters toate pozele cu Piero Ferrari: „Vreau să mă mut în casă nouă”

Romina Gingașu (34 de ani) a luat recent o decizie care i-a surprins pe urmăritorii săi: a șters toate fotografiile de pe contul de Instagram, inclusiv imaginile în care apărea...

ProFM

Raluka nu-și mai ascunde iubirea. Imagini din vacanța cu Guy, după ani în care și-a protejat relația: "E singurul care...

Raluka nu-și mai ascunde iubirea. Imagini din vacanța cu Guy, după ani în care și-a protejat relația: "E singurul care m-a liniștit"

Digi World

Echinocțiul de toamnă 2026. Când începe oficial toamna astronomică și de ce ziua devine tot mai scurtă

Echinocțiul de toamnă 2026. Când începe oficial toamna astronomică și de ce ziua devine tot mai scurtă

Digi Animal World

Ce se întâmplă dacă un câine mănâncă un păianjen. Semnele pe care nu trebuie să le ignori

Ce se întâmplă dacă un câine mănâncă un păianjen. Semnele pe care nu trebuie să le ignori

Kfetele

Horoscop 21 septembrie 2026: O zodie face multe compromisuri!

Ascultă-ți instinctul, setează-ți limite clare în relațiile cu cei din jur și oferă-ți timp de odihnă când simți că presiunea devine prea mare.

Digi FM

Cum arată Claudia Schiffer la 56 de ani. Imaginile în costum de baie au stârnit reacții: "O frumusețe atemporală"

Cum arată Claudia Schiffer la 56 de ani. Imaginile în costum de baie au stârnit reacții: "O frumusețe atemporală"

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.