Jessica Simpson publică o fotografie în care e de „nerecunoscut”, din urmă cu șase ani, chiar dinainte de a renunța la alcool

Jessica Simpson a repostat pe pagina sa de Instagram o fotografie în care pare „de nerecunoscut”, făcută în urmă cu șase ani, înainte de a renunța la alcool. Artista a slăbit mult în ultima perioadă și a negat că a folosit medicamentul la care apelează tot mai multe vedete de la Hollywood. 

Ea a dezvăluit în cartea sa de memorii „Open Book” că a renunțat la alcool în 2017.

Autoarea hitului „Take My Breath Away”, în vârstă de 43 de ani, a republicat acum pe Story imaginea pe care a făcut-o publică pe rețelele sociale în 2021.

În mesajul din 2021, Simpson scria: „Această persoană din dimineața zilei de 1 noiembrie 2017 este o versiune de nerecunoscut a mea.”  „Am avut atâtea descoperiri de deblocat și explorat. Știam că îmi voi permite să-mi iau lumina înapoi, să aduc victoria din bătălia mea interioară în ceea ce privește respectul de sine și să înfrunt această lume cu o claritate pătrunzătoare....Personal, pentru a face asta, a trebuit să mă opresc din consumul de alcool, pentru că mintea și inima lucrau în gol și, sincer, eram epuizată. Am vrut să simt durerea ca să o pot purta ca pe o insignă de onoare”.

Simpson a continuat: „Mi-am dorit să trăiesc așa cum o face un lider – să nu mă uit niciodată înapoi cu regret și remușcare la alegerile pe care le-am făcut sau pe care le voi face tot restul timpului meu aici în această lume frumoasă....Nu pot să cred că au trecut patru ani! Se simt doi. Cred că este un lucru bun. Există atât de mult stigmat în jurul cuvântului alcoolism sau al etichetei puse unui alcoolic. Adevărata muncă a fost să accept efectiv eșecul, durerea, autosabotarea. Nu băutura a fost problema. Ci faptul că nu mă iubeam. Nu mi-am respectat propria putere. Astăzi o fac....Am făcut pace cu fricile și am acceptat acele părți ale vieții mele care sunt doar triste. Dețin puterea personală cu un curaj sufletesc. Sunt extrem de sinceră și deschisă. Sunt liberă.'

Jessica Simpson: Mă sinucideam cu toată băutura și pastilele

În autobiografia „Open Book”, Simpson a dezvăluit: „Mă sinucideam cu toată băutura și pastilele. A fost ușor să renunț la alcool. Pentru că eram supărată pe sticla aceea. Cum de mi-a permis să rămân atât de mult timp amorțită, mulțumită cu ce eram atunci”.

Într-un interviu pentru Bustle, publicat în iulie, Simpson, care a pierdut între timp multe kilograme, a negat ferm că a folosit Ozempic și a insistat că a slăbit prin „voință” și prin eliminarea alcoolului.

Jessica Simpson are trei copii.

Etichete: jessica simpson

Partenerii Nostri

FilmNow

Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...

DigiSport

NEWS ALERT Edi Iordănescu s-a decis și urmează să semneze

Edward Iordănescu (48 de ani) a fost ofertat în direct de Gigi Becali (68 de ani) pentru a reveni pe banca celor de la FCSB.

ProFM

Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în mijlocul apei

Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în mijlocul apei

Digi World

Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism

Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism

Digi Animal World

Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e un...

Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e un psihopat”

Kfetele

Horoscop 16 septembrie 2026: O zodie are unele supărări pe care nu le poate depași!

Horoscop 16 septembrie 2026: O zodie are unele supărări pe care nu le poate depași!

Digi FM

"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi ani...

"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi ani împotriva lui IPS Teodosie

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.