Liz Hurley a dat timpul înapoi. Actrița, spectaculoasă în aceeași rochie pe care a purtat-o acum 27 de ani la Met Gala

Liz Hurley a creat senzație pe rețelele sociale cu o imagine inedită în care apare purtând aceeași rochie: 1999 vs. 2026. 

Multe femei ar fi încântate să li mai potrivească rochia pe care au îndrăgit-o și pe care au ​​îmbrăcat-o prima dată în urmă cu trei decenii. Liz Hurley este o nurocoasă, vedeta britanică numărându-se printre cele care pot face asta cu ușurință.

Actrița a postat online o fotografie cu o spectaculoasă rochie neagră la un eveniment în India, duminică. Vedeta în vârstă de 60 de ani a alăturat imaginii o alta în care purta aceeași ținută în urmă cu 27 de ani.

„Trăiască Versace! Pentru aventura din acest weekend în India, am săpat în arhivele mele și am descoperit una dintre piesele mele preferate, pe care am purtat-o ​​ultima dată la Gala Met în 1999. Au trecut 27 de ani, dar unele iubiri nu se estompează niciodată”.

Liz arată impersionant în creația vestimentară cu decolteu adânc, crăpătură până la coapsă și  brosă florală în talie.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Elizabeth Hurley (@elizabethhurley1)

Hurley se află la Delhi împreună cu fiul ei, Damian, în vârstă de 22 de ani, și  antreprenoarea Trinny Woodall.

„La naiba, da!” a reacționat Damian, în timp ce colega de breaslă, Elizabeth Berkley, i-a transmis că e superbă. 

Etichete: elizabeth hurley

Partenerii Nostri

FilmNow

Valetul nesuferit din "Singur acasă" a murit. Cum a descoperit acum 14 ani că a făcut un AVC care l-a țintuit de atunci...

DigiSport

Surpriză uriașă: s-a mutat în țara în care riscă pedeapsa cu moartea și ce a urmat a lăsat pe toată lumea fără cuvinte

Esther Gonzalez (33 de ani), fotbalistă în naționala Spaniei, a făcut o alegere total surprinzătoare în cariera sa.

ProFM

"Nu mă rușinez cu iubirea mea. Nu o ascund, nu o neg". Ce i-a lăsat Paulei Seling un gust amar după ce și-a asumat noua...

"Nu mă rușinez cu iubirea mea. Nu o ascund, nu o neg". Ce i-a lăsat Paulei Seling un gust amar după ce și-a asumat noua relație

Digi World

Cât trebuie să stai, de fapt, la soare? Medicii explică de câtă lumină solară avem nevoie pentru sănătate, fără să ne...

Cât trebuie să stai, de fapt, la soare? Medicii explică de câtă lumină solară avem nevoie pentru sănătate, fără să ne punem pielea în pericol

Digi Animal World

Câinele tău se teme de aspirator? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni și care îi poate accentua frica

Câinele tău se teme de aspirator? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni și care îi poate accentua frica

Kfetele

Horoscop 22 august 2026: O zodie poate primi o sumă mare de bani azi

Horoscop 22 august 2026: O zodie poate primi o sumă mare de bani azi

Digi FM

Jurnalista Liliana Ruse luptă cu cancerul, dar și cu lipsa medicamentelor: "Nu mă omoară tratamentul, cât mă omoară...

Jurnalista Liliana Ruse luptă cu cancerul, dar și cu lipsa medicamentelor: "Nu mă omoară tratamentul, cât mă omoară acest stres"

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.