Ciclul karmic s-a încheiat! Cele două zodii care scapă de ghinion și durere începând din septembrie
Un ciclu greu de doi ani, marcat de suferință emoțională, haos și izolare, se apropie în sfârșit de final pentru două semne zodiacale. Din 2024 încoace, acești nativi au trecut prin unele dintre cele mai grele încercări din viața lor, fiind „puternic afectați de o serie de eclipse dificile”, după cum explică astrologul Amy Demure pentru publicația YourTango.
Fecioară
În sfârșit, încercările cu care te-ai confruntat în ultimii doi ani au ajuns la capăt. Luna septembrie marchează momentul în care totul începe să se alinieze pentru tine, iar următoarele săptămâni „vor scrie o nouă poveste în viața ta socială”.
Este o adevărată gură de aer proaspăt, după o perioadă lungă în care te-ai lovit de „eșecuri majore și situații dureroase în dragoste, carieră, finanțe și viața personală”, explică Demure. Acum te desprinzi definitiv de aceste tipare toxice, iar în această nouă etapă a vieții tale vei fi răsplătit înzecit. În septembrie, sprijinul financiar nu va întârzia să apară — mai ales dacă îți gestionezi cu atenție cheltuielile. Schimbările pe care le faci acum îți vor contura viitorul pe termen lung, mai arată astrologul.
Reconectându-te cu propriile tale nevoi, te vei simți pregătit să le arăți celor din jur cine ești cu adevărat. Este o oportunitate excelentă de renaștere.
Pești
Ai trecut prin momente extrem de dureroase, cu suișuri și coborâșuri obositoare, fiind nevoit să ții pasul cu un ritm dăunător. Din septembrie, însă, vine timpul să te regăsești și să-ți reîncarci bateriile.
În săptămânile ce urmează, sectorul amoros va fi excelent aspectat, iar tu te vei simți din nou fericit și plin de energie.
În carieră vei prelua inițiativa și vei fi proactiv, iar în familie vei comunica clar și direct. Cât despre relațiile toxice care te-au stors de energie până acum, acestea vor rămâne definitiv în trecut.
În sfârșit, vei simți cu adevărat că ai preluat controlul asupra propriului tău destin.