Portalul Leului aduce întâlniri cu potențial uriaș pentru 3 zodii. Viața lor poate lua o nouă direcție

Portalul Leului, unul dintre cele mai puternice momente astrologice pentru manifestare, își atinge apogeul pe 8 august. Considerată o perioadă în care intențiile sunt amplificate de Univers, această aliniere specială dintre Soare, Pământ și steaua Sirius este asociată cu noi începuturi, abundență și transformări. Pentru trei zodii, energia acestui portal deschide calea către conexiuni importante și oportunități care le pot schimba viitorul.

Între 28 iulie și 12 august, Portalul Leului este activ, însă 8 august (8/8) reprezintă punctul maxim al energiei sale, atrage atenția People. În tradiția egipteană, această aliniere era considerată un moment al revelațiilor și al prosperității, iar în numerologie cifra 8 simbolizează puterea, succesul și infinitul.

Citește și: Zile norocoase în august 2026 pentru fiecare zodie. Momentele perfecte pentru bani, iubire și decizii importante

Potrivit lui Fernando Salinas, autorul cărții "The Joy of Tarot", energia acestui portal ne ajută să alegem direcția în care vrem să mergem.

„Portalul Leului ne permite să facem schimbările necesare pentru a ne apropia de succes sau de o viață mai bună. Permiteți-vă să treceți prin această poartă și să vedeți ce magie poate apărea”, susține Salinas.

Din punct de vedere astrologic, Soarele se află în Leu, iar Luna în Gemeni, o combinație care stimulează comunicarea, curajul și dorința de afirmare. Totuși, astrologii recomandă prudență. Orgoliul sau deciziile luate impulsiv pot umbri oportunitățile care apar.

Citește și: Horoscop luna august 2026. Berbecii au mai mult curaj și dorință de afirmare, Leii lasă în urmă ce nu-i mai reprezintă

Leu

Portalul Leului îți deschide noi orizonturi în relația cu oamenii din jur și cu comunitatea din care faci parte. Accentul nu mai cade doar pe propriile obiective, ci și pe dorința de a contribui și de a inspira.

Astrologii spun că este un moment excelent pentru a cunoaște persoane care împărtășesc aceleași valori și care te pot ajuta să evoluezi. Cu cât ești mai deschis să oferi sprijin, cu atât vei atrage mai ușor oameni valoroși în viața ta.

Balanță

Pentru Balanțe, această perioadă aduce o schimbare de perspectivă care poate atrage oameni noi și experiențe diferite. Energia Portalului Leului te ajută să renunți la trecut și să privești înainte cu mai mult optimism.

Cu mintea deschisă și încredere în propriile forțe, vei atrage persoane care îți stimulează dezvoltarea și îți pot deschide uși importante, atât în plan personal, cât și profesional.

Săgetător

Dragostea este în prim-plan, iar Portalul Leului poate aduce persoane noi sau poate schimba dinamica unei relații existente.

Totuși, înainte de a face un pas important, astrologii recomandă să îți clarifici propriile sentimente și intenții. Comunicarea sinceră și autentică va face diferența, iar conexiunile construite în această perioadă pot avea un impact pe termen lung.

Citește și: Zodiile care au cele mai mari șanse să-și găsească dragostea în 2026. Spun adio relațiilor „de probă”

Partenerii Nostri

FilmNow

"Tata nu este Dumnezeu". Fiul lui Jack Nicholson, mărturisiri surprinzătoare despre relația cu legendarul actor

DigiSport

Elina Svitolina, genială după ce a trimis-o acasă pe Aryna Sabalenka

Moment savuros, după confruntarea de la Turneul Campioanelor.

ProFM

Scandal monstru în turneul lui Usher și Chris Brown. Cei doi artiști nu se mai suportă, iar mai multe concerte au fost...

Scandal monstru în turneul lui Usher și Chris Brown. Cei doi artiști nu se mai suportă, iar mai multe concerte au fost anulate

Digi World

Telescopul James Webb a detectat un semnal "interzis", nemaivăzut până acum în Univers. Descoperirea confirmă o teorie...

Telescopul James Webb a detectat un semnal "interzis", nemaivăzut până acum în Univers. Descoperirea confirmă o teorie veche de 40 de ani

Digi Animal World

Momentul când un șarpe își devorează partenerul, sub privirile îngrozite ale turiștilor. Imaginile sunt virale

Momentul când un șarpe își devorează partenerul, sub privirile îngrozite ale turiștilor. Imaginile sunt virale

Kfetele

Horoscop 14 noiembrie 2026: O zodie are parte de discuții tensionate din cauza banilor

Consultă horoscopul zilei de 14 noiembrie 2026. Pune-te pe primul loc!

Digi FM

A greșit o comandă de pizza și se aștepta să fie certată. Ce a urmat i-a schimbat viața pentru totdeauna

A greșit o comandă de pizza și se aștepta să fie certată. Ce a urmat i-a schimbat viața pentru totdeauna

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.