Data publicării:
Irina Columbeanu, fiica Monicăi Gabor și a lui Irinel Columbeanu, a fost abordată pe străzile din New York de influencerul Bakhtiyori Loikzoda, cunoscut pentru proiectul său prin care încurajează oamenii să contribuie, fiecare în felul său, la o lume mai unită și mai pașnică.
Întrebată din ce țară provine și cum ar descrie România și pe români în doar câteva cuvinte, Irina a vorbit cu mândrie despre originile sale.
„Aș spune că românii sunt foarte familiști și naționaliști. Desigur, ca în orice țară, există și probleme, precum corupția. Dar simt că, oriunde merg, de exemplu în New York, întâlnesc mereu români. Aud pe cineva vorbind românește și mă duc imediat la acea persoană. Se creează instant o legătură, pentru că ne dăm seama că venim din aceeași țară și, practic, devenim prieteni.
Indiferent în ce țară ajung, întâlnesc întotdeauna români. Mi se pare un lucru minunat, pentru că ne iubim foarte mult țara și suntem mândri că suntem români”, a declarat ea.
Influencerul a întrebat-o apoi ce ar trebui să facă fiecare dintre noi pentru a aduce mai multă înțelegere, iubire, pace și unitate într-o lume care pare din ce în ce mai divizată.
„Cred că ar trebui să încercăm să ne punem în locul celorlalți și să devenim cât mai altruiști. Să încercăm să-i facem pe ceilalți fericiți înainte de a ne concentra doar asupra noastră. Cred că acesta este răspunsul pentru o lume mai pașnică, pentru că nu totul se învârte în jurul nostru și trebuie să înțelegem acest lucru.
Așadar, să fim mai generoși, să oferim celorlalți la fel de mult pe cât ne dorim noi înșine să primim. Cred că acesta este secretul”, a răspuns Irina.
La scurt timp după publicarea clipului, tânăra a lăsat și un mesaj în secțiunea de comentarii: „O adevărată plăcere să vorbesc cu tine. Continuă să împărtășești lucrurile bune din lume, faci o treabă bună”.
Declarațiile sale au fost apreciate atât de familie, cât și de internauți.
Ramona Gabor, mătușa ei, i-a transmis un mesaj emoționant: „Blândă, deșteaptă și frumoasă”, a scris ea, adăugând: „Sunt mândră de tine!”.
De asemenea, și alți utilizatori au apreciat declarațiile adolescentei: „Ești minunată, Irina Columbeanu. Dumnezeu să te binecuvânteze!”, „O fată minunată, cu trăsături minunate! Te felicit, ești tare isteață și stăpână pe tine, dar în același timp ai o smerenie fermecătoare și de admirat! Ai o educație tare frumoasă!”, „Pur și simplu perfectă” au fost doar câteva dintre mesajele lăsate la postare.
Irina Columbeanu iubește viața ei din America
Irina demonstrează că s-a și maturizat în toți acești ani și că viața în Malibu și faptul că trăiește în lux nu au făcut-o să-și piardă capul. Locuiește de aproape șapte ani alături de mama ei, Monica Gabor, în vila lui Mr. Pink, cel cu care Monica s-a căsătorit și pe care l-a făcut tată acum câteva luni.
Într-un interviu pentru wowbiz.ro, din vara lui 2024, când a venit în România să-și viziteze tatăl, Irina spunea că decizia de a se muta în America a fost cea mai bună pentru ea. Are reușite pe plan școlar, fiind implicată în multe proiecte, dar și pe plan personal. Ca orice copil de vârsta ei, a reușit să facă primii pași spre independență. Și-a luat permisul de conducere de mai bine de un an și are propria mașină.
„Este de vis! Sunt foarte recunoscătoare și chiar îmi place foarte mult să locuiesc acolo. Merg la școală, conduc, lucrez și învăț. O calitate pe care eu am moștenit-o de la tatăl meu ar fi iubirea pentru învățătură, pentru că el este foarte inteligent. Mereu învață, constant învață lucruri noi și așa am decis și eu să nu mă opresc din a studia și să vreau să mă dezvolt și să acumulez informații noi”, a mărturisit Irina Columbeanu.