Ea e singura supraviețuitoare a fulgerului care a ucis trei persoane
Actualitate

Ea e singura supraviețuitoare a fulgerului care a ucis trei persoane / LinkedIN

Ea e tânăra care a supraviețuit miraculos unui fulger care a ucis trei persoane lângă Casa Albă: ”Nu știu de ce mai trăiesc!”

O femeie în vârstă de 28 de ani, care a fost singura supraviețuitoare a unui fulger ciudat ce a ucis trei persoane lângă Casa Albă, Washingthon, în Statele Unite ale Americii, a recunoscut că suferă de sindromul supraviețuitorului.

La începutul lunii august, Amber Escudero-Kontostathis, în vârstă de 28 de ani, a fost surprinsă de o furtună și s-a adăpostit lângă un copac aflat în apropiere de Casa Albă, în Washingthon. Acolo se aflau și Brooks Lambertos, în vârstă de 29 de ani, vice-președinte al City National Bank, dar și James și Donna Mueller, în vârstă de 76, respectiv 75 de ani, care se aflau în vacanță în capitala SUA, pentru a marca aniversarea a 56 de ani de la nuntă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În timpul furtunii, însă, copacul a fost lovit de un fulger, iar cele trei persoane au murit pe loc. Escudero, în schimb, s-a ales doar cu arsuri pe corp, iar acum, într-un interviu la Good Morning America, ea a povestit că suferă de sindromul supraviețuitorului.

”Nu știu de ce  trăiesc. Nu mi se pare corect. Mă simt bine, dar nu mă simt bine să știu că sunt singura supraviețuitoare, asta e clar.”, a povestit tânăra de 28 de ani.

Aceasta a mărturisit, de asemenea, că în momentul acela, ea își aștepta soțul pentru a merge să-și sărbătorească ziua de naștere. 

”Cred că n-am înțeles la început ce mi s-a întâmplat.”, a povestit ea, mărturisind, de asemenea, că la momentul acela i s-a părut o idee bună să se adăpostească sub copac.

În ciuda faptului că spune că-și amintește în ceață tot ceea ce a trăit în ziua cu pricina, ea mărturisește că își amintește că a vorbit cu Donna și James Mueller, care au fost uciși de fulger.

”Sper doar că nu i-am oprit eu să vorbesc cu ei. Sper că nu au fost acolo din cauza mea.”, a mărturisit tânăra care suferă acum de sindromul supraviețuitorului, potrivit Daily Mail. 

Citește și: Nuntă sfârșită cum nu se poate mai rău: mirele și-a dat de gol soția, în fața tuturor, că l-a înșelat cu cumnatul lui. Imagini virale

Tânăta a ajuns la spital în stare gravă, ea confruntându-se cu probleme de respirație și cu arsuri grave.

Am murit și m-am întors. Cred că inima mea s-a oprit pentru un moment.”, a mai adăugat ea, potrivit Daily Mail, în timp ce mama ei a dezvăluit că a fost conectată la aparate de îndată ce a ajuns la spital, însă și-a revenit rapid, mai repede decât au anticipat medicii.

Donna și James Muller aveau cinci copii și zece nepoți 

Un cuplu în vârstă din Wisconsin se numără printre cei trei morți după ce au fost loviți de fulger în apropierea Casei Albe din Washington DC, potrivit poliției. James Mueller, în vârstă de 76 de ani, și Donna Mueller, în vârstă de 75 de ani, se aflau în vizită în capitala SUA pentru a sărbători cea de-a 56-a aniversare a căsătoriei, a declarat nepoata lor.

Citește și: Cine e bărbatul cu care se mărită Ana, fiica lui Mircea Geoană. Tânăra a arătat divin la petrecerea de logodnă de la Palatul Mogoșoaia

Apropierea parcului de sediul președinției americane a făcut ca membrii Serviciului Secret al SUA să fie printre primele persoane care s-au ocupat de victime. Soții Mueller au cinci copii, 10 nepoți și patru strănepoți, a declarat o rudă, Michelle McNett, pentru ziarul Milwaukee Journal Sentinel.

Casa Albă a prezentat condoleanțe familiilor celor decedați.

”Ne rugăm pentru cei care încă se luptă pentru viața lor”, a declarat secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre. Un fulger i-a lovit pe cei patru oameni în apropierea unui copac de lângă gardul care înconjoară complexul Casei Albe.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În urma incidentului, o parte a parcului a rămas închisă, serviciile de urgență intervenind la fața locului.

Fulgerul care a omorât trei persoane în Washington ar putea avea legătură cu încălzirea globală

Oamenii de ştiinţă spun că încălzirea globală creşte probabilitatea producerii fulgerelor pe teritoriul Statelor Unite, unde două persoane şi-au pierdut viaţa joi, iar alte două se află în stare critică după ce au fost lovite de fulger în proximitatea Casei Albe, informează Reuters.

Condiţiile de temperatură ridicată şi de umiditate de joi în Washington D.C. au fost propice pentru electricitate. Temperatura atmosferică a urcat până la 34 de grade Celsius - cu 3 grade Celsius mai mare decât temperatura maximă normală în 30 de ani pentru data de 4 august, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie.

Citește și: Un bărbat care a câștigat aproape cinci milioane de lire sterline și-a părăsit soția: ”Am început o relație cu altcineva!”

Căldura mai mare poate atrage mai multă umiditate în atmosferă, încurajând totodată un curent descendent rapid - doi factori cheie pentru formarea particulelor încărcate electric care duc la producerea fulgerului. Un studiu important publicat în 2014 în revista Science avertiza că numărul fulgerelor ar putea creşte cu 50% în acest secol în Statele Unite, fiecare grad Celsius de încălzire ducând la o creştere de 12% a numărului de fulgere, potrivit Agerpres.ro

Alaska, care se încălzeşte mai rapid decât media globală, se confruntă cu o creştere de 17% în privinţa fenomenului fulgerelor în comparaţie cu anii mai răcoroşi din decada 1980. Iar în California, regiune preponderent aridă, un atac de circa 14.000 de fulgere produse în august 2020 a declanşat unele dintre cele mai mari incendii de vegetaţie din istoria statului.

În afara Statelor Unite, există dovezi potrivit cărora fulgerele se înmulţesc şi în India şi Brazilia.

Dar chiar şi în contextul producerii mai multor fulgere, probabilitatea de a fi lovit de unul este în continuare extrem de rară în Statele Unite, spun experţii. Circa 40 de milioane de fulgere se descarcă pe teritoriul SUA în fiecare an, potrivit Centrului pentru Controlul Bolilor -, iar probabilitatea de a fi lovit este mai mică de 1 la 1 milion.

Intrebarea zilei

Cum întâmpinați noul an școlar?

Partenerii Nostri

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. peroz.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google LLC google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utmt, __utmb, __utmc, __utmz
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY, APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
auth_token, twll, secure_session, guest_id, __utma, remember_checked, remember_checked_on
Pinterest pinterest.com Vezi politica de confidenţialitate
_utma, _utmz, _b, _pinterest_cm, _pinterest_pfob, csrftoken
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Trimite
Vezi aici politica de confidențialitate