Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Festivalul de Televiziune de la Monte-Carlo, cu un look în stilul Hollywood-ului de altădată. Alături de ea s-a aflat și prințul Albert de Monco. Cei doi au prezidat ceremonia de închidere a mult așteptatului eveniment care are are loc în fiecare an la mijlocul lunii iunie.
Cuplul regal a urcat pe scenă pentru a prezenta și înmâna premiul Nimfa de Cristal, care celebrează cariera unui star de film și televiziune. Robin Wright, celebra actriță din serialul „House of Cards”, a fost vedeta care a avut onoarea în acest an să primescă trofeul special.
Charlene s-a îmbrăcat pentru această ocazie într-o rochie bleu, o creație Louis Vuitton. Designul sofisticat i s-a potrivit de minune, păstrându-și eleganța caracteristică.
Fosta înotătoare și-a completat ținuta cu sandale argintii Manolo Blahnik, iar cerceii pe care i-a accesorizat ținutei au fost creați exclusiv pentru ea de bijutierul Maison Tabbah.
Marți dimineață, prințesa, mama a doi copii, și-a arătat latura sportivă pe plaja Larvotto, unde a participat la Ziua Siguranței Acvatice, organizată de fundația sa, în colaborare cu Academia Mării din Monaco. Acolo, Charlene i-a întâmpinat pe copiii participanți și i-a învățat câteva tehnici de prim ajutor.
Soția prințului Albert a purtat pantaloni cargo comozi, adidași și tricoul polo alb al organizației umanitare.