Data publicării:
Laura Cosoi traversează una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa. Actrița se pregătește să aducă pe lume al cincilea copil, iar între timp a avut un alt motiv de sărbătoare în familie. Mai exact, soțul ei, Cosmin Curticăpean, a împlinit 50 de ani.
Cu această ocazie, vedeta i-a dedicat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, în care a rememorat cele mai importante momente din relația lor și a vorbit despre surprizele pe care i le-a pregătit partenerului ei alături de fiicele lor.
„Ieri, Cosmin a împlinit 50 de ani. Dintre aceștia, în ultimii 23 am făcut și eu parte din viața lui. 23 de ani de prietenie, 14 ani de când a început povestea noastră de iubire, 11 ani de căsnicie, 8 ani de când am devenit părinți pentru prima oară… iar astăzi ne uităm cu recunoștință la familia atât de frumoasă și de binecuvântată pe care am construit-o împreună”, și-a început Laura Cosoi mesajul.
Actrița a mărturisit că și-ar fi dorit să îi facă soțului un cadou cu adevărat memorabil și a glumit pe seama faptului că mezina familiei ar fi putut veni pe lume chiar în ziua aniversării lui.
„Recunosc că mi-am dorit tare mult să reușesc să-i pregătesc o surpriză de neuitat. Bine… puteam să-i fac un cadou și mai special și să o aduc pe lume pe mezina familiei, dar se pare că a vrut să-i lase lui tati exclusivitate pentru data de 19 iulie. Acum rămâne de văzut dacă va fi la fel de „darnică” și cu Aida, căci urmează și ziua ei”, a scris vedeta.
În cele din urmă, Laura Cosoi și cele patru fiice ale lor au pregătit o aniversare specială pentru Cosmin Curticăpean, plină de momente emoționante, după cum a subliniat chiar ea.
„Așa că, alături de cele patru minuni ale noastre, am pus la cale o mulțime de surprize pentru cel mai bun tătic din lume. Și totul a ieșit chiar mai frumos decât ne-am imaginat. A fost o zi cu lacrimi de bucurie și de emoție, cu amintiri din copilărie, mesaje de la toți cei dragi, îmbrățișări și declarații de iubire cât cuprinde lumea asta toată pentru cel mai iubit dintre pământeni”, a povestit actrița.
În încheiere, Laura Cosoi i-a transmis soțului său o declarație de dragoste care a emoționat comunitatea sa din mediul online.
„La mulți ani, sufletul nostru! Îți mulțumim pentru omul minunat care ești, pentru felul în care ne iubești, ne ocrotești și ne faci mai buni în fiecare zi. Te iubim dincolo de cuvinte!”, a fost mesajul cu care vedeta și-a încheiat postarea.
Laura Cosoi și omul de afaceri Cosmin Curticăpean s-au căsătorit în vara lui 2015. Tot vara, în 2018, 2020, 2022 și 2024, au devenit părinți de fete.