Data actualizării:
Data publicării:
Doi tineri din Anglia care au primit, în urmă cu mai bine de un an, un diagnostic crunt de infertilitate trăiesc astăzi o poveste pe care o numesc „miracol”. Marina și Bishoy Salib au devenit părinții a trei copii, după ce medicii le-au spus că șansele de a concepe sunt aproape inexistente.
Totul a început în 2024, când Marina, în vârstă de 30 de ani, a decis să ceară ajutor medical după luni în care ea și soțul ei încercau să obțină o sarcină. În august 2024, ea a făcut un test AMH (hormon anti-müllerian), utilizat pentru evaluarea rezervei ovariene.
Potrivit Cleveland Clinic, acest test poate oferi indicii despre numărul de ovule, nivelurile scăzute fiind asociate cu o rezervă ovariană redusă. Totuși, specialiștii subliniază că rezultatul nu poate prezice fertilitatea unei femei.
În cazul Marinei, rezultatele au indicat o „rezervă ovariană semnificativ diminuată”, iar concluziile medicilor au fost dure.
„Ni s-a spus că soția mea nu poate rămâne însărcinată”, a povestit Bishoy într-un interviu acordat SWNS, potrivit People. „Când am ajuns la un specialist, acesta ne-a spus că nu există nicio șansă”.
Ba mai mult, cei doi tineri au povestit că medicii le-au recomandat să ia în calcul fertilizarea in vitro cu donare de ovule, fiind considerată singura opțiune posibilă pentru a-și îndeplini visul de a deveni părinți.
„Ne-au spus din nou că aceasta ar fi singura variantă. A fost greu de acceptat”, a mai spus el.
În ciuda diagnosticului dur, Marina și Bishoy nu și-au pierdut speranța că vor deveni părinți, iar pe 19 mai 2025, aceștia au obținut ceea ce numesc acum „miracol” și, anume, un test de sarcină pozitiv.
„Ea s-a uitat la mine și a spus: ‘De ce aș face testul, dacă mi s-a spus că nu produc ovule?’”, și-a amintit Bishoy. „Nu știu nici eu de ce am insistat, dar am făcut-o”.
Reacția a fost una copleșitoare. Marina, spune soțul ei, a fost atât de șocată încât abia se putea ține pe picioare.
„Plângea, râdea și tremura în același timp. A repetat testul de mai multe ori înainte să mă sune”, a relatat el.
Surpriza nu s-a oprit aici. La controlul medical, cuplul a aflat că sarcina era multiplă. Mai exact, Marina urma să aducă pe lume tripleți. Pe 28 noiembrie 2025, s-au născut cei trei copii: o fetiță, pe nume Miracle, și doi băieți, Levi și Suriel.
„Primul lor plâns… noi râdeam și plângeam în același timp. Era ceva copleșitor”, a spus Bishoy.
„Nici medicii nu se așteptau la asta. A fost incredibil”, și-a mai amintit el.
Marina și Bishoy au ales să-și spună povestea din dorința de a sublinia că speranța nu dispare nici măcar atunci când șansele par inexistente.
„A fost dureros să ni se spună că poate nu vom avea niciodată copii. Dar nu am renunțat”, a spus Bishoy. „Am așteptat un copil și am primit trei. Pentru noi, este un miracol”.