Data publicării:
Medicii i-au dat doar trei ani de trăit și i-au spus că, cel mai probabil, nu va apuca să-și vadă fiul în prima zi de școală. Astăzi, însă, Claire Webb pare să fi sfidat prognosticul sumbru, iar investigațiile nu mai arată nicio urmă de cancer.
Claire Webb avea doar 32 de ani și își creștea fiul în vârstă de doi ani, Teddy, când a primit diagnosticul devastator, iar totul a început după ce și-a dus băiețelul la un centru de joacă. După ce s-a lovit la sân, a observat o umflătură neobișnuită și a decis să își sune medicul. Două săptămâni și numeroase investigații mai târziu, a primit vestea care i-a schimbat viața și, anume, cancer mamar în stadiul IV, extrem de agresiv.
Veștile proaste nu s-au oprit aici, întrucât medicii i-au spus că, cel mai probabil, nu va apuca să-și vadă fiul începând școala.
„M-a dărâmat complet”, a povestit Claire, care lucrează ca manager de echipă la National Grid, în Worcester.
„Am început să plâng după viața pe care credeam că o voi avea, cei trei băieți pe care îmi doream să-i aduc pe lume și să-i văd crescând, vacanțele despre care eu și soțul meu vorbeam că le vom face după 10, 20 sau 30 de ani de căsnicie”, a povestit Claire, potrivit Mirror.
Claire: „Totul a pornit de la o simplă lovitură”
Tânăra a povestit că nu bănuia că este bolnavă până în aprilie 2023, când s-a lovit la sânul drept în timpul vizitei la centrul de joacă.
„În doar câteva ore, sânul s-a umflat, iar în partea superioară a apărut un nodul dur”, a mai povestit ea, explicând, de asemenea, că soțul ei, Mike, a fost cel care a insistat să meargă la medic după ce umflătura nu s-a retras.
„Am crezut că are legătură cu alăptarea. Nicio clipă nu m-am gândit că ar putea fi vorba de cancer”, a mai dezvăluit tânăra.
Cinci zile mai târziu, medicul i-a cerut de urgență investigații suplimentare, inclusiv din cauza istoricului familial și, anume, că bunica ei murise de cancer de sân în anii '80.
Consultația a avut loc la 17 zile după incident, iar diagnosticul a fost pus chiar în acea zi.
„O asistentă m-a consultat și mi-a spus că trebuie să fac o ecografie. Când a ieșit din încăpere, i-am spus soțului meu: «S-a uitat la mine de parcă aș muri curând». El mi-a spus să nu mai spun prostii și că este doar procedura obișnuită”.
Diagnosticul a fost, în cele din urmă, confirmat prin biopsie, iar apoi au urmat alte investigații, precum un RMN și un PET-CT, care au arătat că boala se răspândise și la plămâni.
Medicii i-au explicat că tratamentul nu putea elimina complet boala, ci doar să o țină sub control și să îi ofere o calitate cât mai bună a vieții.
„Nu mă simțeam deloc bolnavă. Încercam de aproape un an să mai avem un copil și urma să mergem la un specialist în fertilitate când am primit diagnosticul.
A fost extrem de greu de acceptat. Nu credeam că femeile de puțin peste 30 de ani pot face cancer de sân. A fost cel mai mare șoc din viața mea.”
Prima întrebare pe care le-a adresat-o medicilor a fost dacă își va vedea fiul în prima zi de școală.
„Mi-au spus că doar dacă voi avea foarte mult noroc”, a mai declarat Claire.
După diagnostic, Claire spune că s-a concentrat pe toate aspectele practice. Și-a actualizat testamentul și a avut discuții sfâșietoare cu soțul ei despre posibilitatea ca acesta să se recăsătorească într-o zi.
„Am mers la o casă funerară și am petrecut ore întregi discutând despre propria mea înmormântare. Parcă trăiam o experiență în afara propriului corp”.
În încercarea de a-l proteja pe Teddy de suferința unei eventuale pierderi, Claire spune că a început chiar să se distanțeze de el.
„Îl iubeam atât de mult încât am început să mă retrag, ca să-i fie mai ușor când nu voi mai fi. Am încetat să mă mai joc cu el și să ne distrăm atât de mult împreună. Acum îmi dau seama că a fost felul meu de a supraviețui șocului și traumei”.
În iunie 2023, înainte de începerea chimioterapiei, Claire și soțul ei au decis să își înghețe material genetic, pentru a păstra șansa de a avea încă un copil.
„Aveam doar trei ore să hotărâm dacă facem procedura și să găsim banii necesari, pentru că tratamentul începea a doua zi”.
După mai multe ședințe de chimioterapie, imunoterapie și radioterapie, a venit vestea incredibilă.
După numai trei ședințe de chimioterapie, investigațiile au arătat că Claire ajunsese în stadiul NED (No Evidence of Disease), ceea ce înseamnă că nu mai exista nicio urmă detectabilă de cancer.
„Nu-mi venea să cred. Oncologul meu mi-a spus că am un înger păzitor, pentru că astfel de cazuri sunt extrem de rare.
La început speram doar ca boala să nu avanseze. Să aflu apoi că dispăruse complet... cred că am fost cu toții șocați de cât de bine a răspuns organismul meu la tratament.
Pentru cineva cu cancer în stadiul IV, statutul NED este cel mai bun rezultat posibil. Mă simt incredibil de norocoasă”, a mai explicat femeia, conform sursei menționate anterior.
Rezultatul i-a permis să facă și o mastectomie la sânul drept, în noiembrie 2023, intervenție pe care medicii o consideraseră imposibilă la momentul diagnosticului.
Acum, ea continuă să facă injecții pentru întărirea sistemului imunitar o dată la trei săptămâni, iar medicii consideră că răspunde la tratament „într-un mod excepțional”.
„Probabil sunt mai sănătoasă decât am fost vreodată. Oncologul meu este la fel de uimit ca noi. Nu am mai întrebat care este prognosticul meu și mi-aș fi dorit să nu fi întrebat niciodată. Tot ce știu este că sunt extrem de norocoasă și că astăzi există multe opțiuni de tratament.
Planul meu terapeutic s-a schimbat de la îngrijiri paliative la un tratament cu intenție curativă. Asta înseamnă că unii medici cred că boala mea poate fi vindecată.
Mai am câteva efecte adverse de la imunoterapie, suport mai greu frigul și obosesc mai repede, însă, în ansamblu, mă simt foarte bine. Inima și plămânii mei sunt în stare bună”.
Claire și-a văzut fiul începând școala
Experiența a afectat-o profund din punct de vedere psihic, însă Claire și-a canalizat energia pe antrenamentele din sala de fitness și speră că, într-o zi, familia lor se va mări.
Cel mai emoționant moment a venit în septembrie anul trecut, când și-a văzut fiul începând școala, exact momentul despre care medicii îi spuseseră că este posibil să nu-l mai trăiască.
„Ziua în care Teddy a început școala a fost cea mai emoționantă din viața mea. Să-l ajut să-și îmbrace uniforma și să-l conduc la școală, știind că a existat o vreme când credeam că nu voi apuca niciodată acel moment...
Mă întristează când mă gândesc că el și Mike ar fi trebuit să se descurce fără mine. Dar sunt aici. Îl duc și îl iau de la școală în fiecare zi. Doar programările la spital mă împiedică uneori să fac asta.
Profit de fiecare clipă petrecută alături de băiețelul meu, pentru că știu cum este să crezi că nu vei trăi astfel de momente. Probabil că îl plictisesc uneori, dar am fost cât de sinceri am putut cu Teddy despre diagnosticul meu, iar maturitatea și bunătatea lui mă uimesc în fiecare zi”.
