Data publicării:
Brenda Mullins și Bob Wagoner trăiesc bucuria începuturilor, chiar dacă ambii au trecut de 70 de ani. Cei doi s-au căsătorit pe 23 decembrie, la un centru pentru seniori din statul american Georgia, locul unde s-au cunoscut.
La 71 de ani, Brenda Mullins încă își plângea soțul, cu care fusese căsătorită timp de 48 de ani, atunci când un consilier i-a recomandat, în 2023, să meargă la Montgomery County Senior Center, potrivit People. Acolo, în timpul unui joc de cărți, l-a cunoscut pe Bob Wagoner, în vârstă de 74 de ani, care trecea la rândul său printr-o perioadă de doliu, după moartea mamei sale.
Alți membri ai centrului au observat rapid legătura care se forma între cei doi, uniți de experiențe similare și de o prietenie care prindea contur.
„Apoi toată lumea a început cu pețitul: «Voi doi ar trebui să fiți împreună»”, a povestit Brenda pentru LEX 18. Bob își amintește emoția primelor întâlniri: „A fost un sentiment minunat să cunoști pe cineva… parcă te simțeai din nou adolescent, emoționat, sperând că totul va merge bine. Și a mers”.
Cei doi recunosc că, la început, au fost reticenți în a transforma prietenia într-o relație serioasă. „Amândoi spuneam că nu vrem să ne mai căsătorim, că vom rămâne doar prieteni și vom ieși la întâlniri”, a spus Brenda.
Bob a cerut-o totuși în căsătorie, însă ea nu se simțea pregătită. „Mi-a spus: «Când vei fi gata, să-mi spui»”, își amintește ea. În cele din urmă, Brenda a acceptat, iar cei doi s-au căsătorit pe 23 decembrie.
Deși își doriseră inițial o ceremonie discretă la tribunal, numărul mare de invitați i-a determinat să își unească destinele chiar la centrul pentru seniori unde s-au cunoscut.
Pentru luna de miere, mirii plănuiesc o escapadă simplă, dar specială: o partidă de pescuit pe un lac, în primăvară.
„E o liniște și un confort să fiu lângă ea”, a spus Bob. „Eu gătesc, Bob mănâncă, așa că suntem aranjați”, a glumit Brenda.