natasa raab si sotul ei (3)
Actualitate

Natașa Raab și soțul ei, medicul Val Guțul / Foto: Facebook

Povestea de iubire a Natașei Raab. S-a îndrăgostit la prima vedere de soțul ei, a trăit 38 de ani cu el, iar moartea lui a dărâmat-o

Îndrăgita actriță Natașa Raab a murit la 70 de ani, după ani întregi de luptă cu mai multe boli. În 2020 a fost diagnosticată cu Parkinson, iar de atunci, viața ei s-a schimbat radical. De altfel, cu un an înainte își pierduse soțul, pe medicul Val Guțul, de care a legat-o o dragoste profundă, care i-a unit 38 de ani.

Moartea soțului Natașei Raab, din cauza unui cancer la vezică, i-a lăsat actriței răni adânci și un dor apăsător. Golul lăsat de pierderea lui Val a afectat-o nespus pe Natașa. ”Am rămas singură, Doamne. Soțul meu, prietenul de o viață, m-a lăsat a nimănui. Vreau să mor și eu. Avea doar 66 de ani”, a scris în septembrie 2019, pe Facebook, Natașa Raab.

Actrița și medicul s-au cunoscut pe când erau studenți, într-o zi de 1 aprilie. S-au îndrăgostit la prima vedere și totul s-a transformat într-o poveste adevărată de dragoste, care a ținut decenii. La trei luni de la prima întâlnire se căsătoreau și făceau trei nunți. Nu au reușit să aibă copii, însă, cel mai mare regret al Natașei.

Problemele grave de sănătate ale Natașei Raab 

Citește și: Povestea de dragoste a Sophiei Loren, o adevărată inspirație. A iubit același bărbat 50 de ani, până la moartea lui

Încă din anul 2000, Natașa a avut probleme grave de sănătate. Atunci a fost diagnosticată cu cancer uterin și a trecut printr-o histerectomie, o operație care a însemnat extirparea uterului. Intervenția chirurgicală a însemnat și sfârșitul visului ei de a mai putea deveni mamă. 

"Imediat după aceea a venit moda cu inseminările in vitro, dar eu nu mai aveam în ce să inseminez. Mi-am dorit foarte mult copii şi ultima mea şansă s-a dus atunci. Norocul meu a fost că soţul meu, fiind medic, şi-a dat seama că ceva nu e în ordine. M-am mişcat destul de repede şi m-am operat. Cred că Dumnezeu a fost lângă mine, la fel şi soţul meu, care m-a pus să fac citostatice postoperator. Acest lucru mi-a dat şanse să lupt cu aceste celule canceroase”, povestea actrița, cu ani în urmă, într-o emisiune de la Prima Tv.

Din 2020, Natașa Raab a luptat cu o formă atipică de Parkinson. Anul acesta, starea ei a devenit critică. „Nu poate deloc să mai meargă, nu mai vorbește și nici nu mai mănâncă singură. Scoate cuvinte din când în când, mai leagă fraze, dar fără o logică anume.

Se află într-o clinică privată care se ocupă de pacienți cu această boală. Din păcate, pacienții care suferă de Parkinson au nevoie de îngrijiri speciale 24 din 24 de ore, este foarte greu ca cineva să aibă grijă acasă de un bolnav. Este vizitată de prietena ei cea mai bună, însă, în rest, nu vrea să fie văzută așa. Natașa își dorește să fie ținută minte așa cum era înainte: splendidă, fină, veselă, mereu elegantă”, mărturiseau apropiați ai actriței, în primăvara acestui an, pentru Cancan.ro.

Natașa Raab a murit la 70 de ani

Natașa Raab
Actrița Natașa Raab a murit la 70 de ani. / Foto: Facebook

Citește și: S-au regăsit și s-au căsătorit după 60 de ani. Iubiți în liceu, acum bunici, un cuplu demonstrează că dragostea e fără vârstă

Natașa Raab s-a stins în 23 octombrie, la vârsta de 70 de ani, și va fi înmormântată în Craiova. Născută la 15 iulie 1953 în Huedin, judeţul Cluj, Nataşa Raab a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti (1988), la clasa profesorului Mircea Albulescu. În tinereţe, a fost şi manechin la Centrul de Creaţie UCECOM condus de Zina Dumitrescu (1979-1988).

După absolvirea facultăţii, a devenit actriţă la Teatrul Naţional "Marin Sorescu" din Craiova, iar de-a lungul anilor a mai colaborat cu Teatrul Odeon din Bucureşti şi Teatrul Naţional din Cluj. A jucat în mai multe spectacole de teatru printre care "Vărul Shakespeare", "Unchiul Vanea", "Ubu Rex cu scene din Macbeth", "Hamlet" de W. Shakespeare, "Romeo şi Julieta" de W. Shakespeare, "Ferma animalelor de George Orwell", "...Escu" de T. Muşătescu, "O masă pe cinste" de G. Astalos, "Pragul albastru" de I.D. Sârbu, "Tărâmuri întunecate" de Harding Lernay etc. În 1990 a fost distinsă cu premiul UNITER.

Intrebarea zilei

Considerați că banii sunt motiv de ceartă în relația de cuplu?

Partenerii Nostri