The Royal Family Watch A Military Procession And Flypast To Mark The 80th Anniversary Of VE Day
Actualitate

Prințul Louis. Ziua Victoriei. Palatul Buckingham. Profimedia

Poznașul prinț Louis, protagonistul unui nou moment viral. Cum își tachinează fratele mai mare. E faimos pentru reacţiile sale

Prințul Louis, fiul în vârstă de șapte ani al lui William și Kate, a fost din nou protagonistul unui moment inedit și amuzant, care s-a viralizat pe rețelele sociale, luni, când au debutat ceremoniile organizate de Ziua Victoriei.

Ștrengarul Louis l-a tachinat pe fratele său mai mare, prințul George, captând atenția spectatorilor.

În timp ce micii prinți urmăreau procesiunea militară de la Memorialul Reginei Victoria din Londra, Louis a început să-l imite pe George care își tot aranja părul. Camerele de filmat au surprins momentul în care acesta, aparent amuzat de acțiunile fratelui său, a copiat modul în care George, în vârstă de 11 ani, își netezea părul.

Prințul Louis a împlinit 7 ani, iar prințesa Kate a marcat momentul cu o imagine care a topit inimile britanicilor: „Adorabil!”

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

A urmat un val de reacții în online.

„Prințul Louis se pregătește ca și cum ar avea un apel regal pe Zoom în cinci minute”, „Copilul acesta va fi o adevărată sursă de divertisment... atâta timp cât nu ești rudă cu el”, au scris amuzați admiratorii casei regale britanice. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

După această fază, Louis a continuat să se facă remarcat.

Regele Charles al III-lea, care urmează de 15 luni un tratament împotriva cancerului, a salutat mulţimea de la balconul oficial al Palatului Buckingham

Cu o defilare militară şi o apariţie a familiei regale în balconul oficial al Palatului Buckingham, britanicii au început luni seria de evenimente care celebrează împlinirea a 80 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.

Celebrările, programate să dureze timp de patru zile, au început prin lecturarea unor fragmente din discursul rostit de prim-ministrul britanic Winston Churchill pe 8 mai 1945 şi printr-o defilare militară spectaculoasă.

Înconjurat de membri activi ai familiei regale britanice, regele Charles al III-lea, care urmează de 15 luni un tratament împotriva cancerului, a salutat apoi mulţimea de la balconul oficial al Palatului Buckingham, ce a fost survolat de 23 de avioane de epocă şi moderne, apoi de patrula de acrobaţii aeriene "Red Arrows", ale căror aparate de zbor au lăsat în urma lor dâre tricolore pe cer.

80th Anniversary of VE Day in London, UK
Regele Charles, regina Camilla. Profimedia

Regele britanic a asistat puţin mai devreme la această defilare în uniformă militară, însoţit de regina Camilla, prinţul William şi soţia acestuia, Catherine, precum şi de cei trei copii ai lor - George, de 11 ani, Charlotte, în vârstă de 10 ani, şi Louis, în vârstă de şapte ani.

Pe 8 mai 1945, de la acelaşi balcon al Palatului Buckingham, regele George al VI-lea şi regina Elisabeta, încadrându-l pe Winston Churchill, i-au salutat alături de fiicele lor, prinţesele Elisabeta şi Margaret, pe zecile de mii de londonezi care sărbătoreau ceea ce Churchill a denumit „Ziua Victoriei în Europa” („Victory in Europe Day”, „VE Day”).

În timpul acelei seri, cele două prinţese, care aveau vârstele de 19 ani, respectiv 14 ani, au primit permisiunea de a ieşi din Buckingham pentru a se alătura, incognito, mulţimii aflate în sărbătoare, pentru o seară despre care Elisabeta a II-a, devenită ulterior regină, a declarat 40 de ani mai târziu că a fost „una dintre cele mai memorabile nopţi din viaţa mea”.

Apariția de luni a familiei regale britanice în public vine după interviul controversat acordat de prinţul Harry, vineri, pentru BBC.

Intrebarea zilei

Vacanța de vară se apropie rapid. V-ați făcut planurile? Unde vreți să mergeți?

Partenerii Nostri