Care este relația dintre prințul William si soacra lui. Carole, o bunică implicată

Prințul William și soția sa, Kate Middleton, traversează o perioadă extrem de dificilă, după ce prințesa de Wales a fost diagnosticată cu cancer, însă știu sigur că se pot baza oricând pe Carole Middleton, cea pe care moștenitorul tronului o consideră o „a doua mamă”. William și soacra sa au fost fotografiați zilele acestea, în timp ce discutau la un local retras din Norfolk. 

Carole este soacra lui William deja de 13 ani, iar în toată acestă perioadă doamna Middleton a devenit nu doar „familie” pentru prințul în vârstă de 41 de ani, ci și o prietenă apropiată, în care acesta se poate „încrede”.

De Paște, mama prințesei de Wales a stat împreună cu fiica sa și cu William, în Norfolk, pentru a-i ajuta în această perioadă tulbure, Kate urmând ședințe de chimioterapie.

Prima ieșire a prințului George după ce Kate Middleton a anunțat că are cancer. Cum încearcă tatăl lui să-l facă să uite de probleme

Nu este de mirare că William și „a doua mamă”, Carole, în vârstă de 69 de ani, au format de-a lungul anilor o legătură specială. Un expert în familia regală a remarcat, de asemenea, că a fost Middleton cea care și-a învățat ginerele „cum funcționează o familie iubitoare, unde toți se susțin unii pe alții”.

Ea i-a oferit prințului „un adevărat sentiment de normalitate în mijlocul oricărei perioade de haos”, de când el s-a căsătorit cu Kate în 2011, a declarat Angela Levin, pentru The Sun, în 2021.

„Carole l-a făcut să se simtă în siguranță, confortabil și protejat”, a susținut ea.

Tânăra prințesă care i-a impresionat pe regele Charles și pe prințul William. A fost de ajutor după ce Kate a anunțat că are cancer

Mama prințesei de Wales, o bunică iubitoare și implicată

Mama prințesei este, de asemenea, o bunică foarte implicată. Îi „ajută pe cei doi soți inclusiv la treburile casnice” și își petrece mult timp cu copiii lui William și Kate.

Într-o discuție cu People, o persoană din interiorul palatului a dezvăluit că atât Carole cât și soțul ei au un rol impotant în creșterea nepoților lor.

Într-un interviu acordat Good Housekeeping, Carole Middleton - care are șapte nepoți în total - a remarcat că îi face plăcere „să alerge pe dealuri, să se cațere în copaci și să străbată tunelul de la locul de joacă” împreună cu cei mici. „Cât timp voi putea, asta o să fac”, a dezvăluit ea. „Gătesc cu ei, îi duc la dans, ne plimbăm cu bicicleta”.

Rachael Andrews, un alt expert regal, a declarat pentru publicația OK Magazine, în 2022, că Michael și Carole sunt doi oameni în care are prințul de Wales are atâta încredere. William este cucerit de faptul că cei doi părinți sunt atât de dedicați fericirii și siguranței fiicei lor. De asemenea, autoarea Jennie Bond, citată de Mirror, declara la începutul anului că „prințul le-a promis acestora că va avea grijă de fiica lor”.

„Socrii lui William sunt precum părinții lui, iar Carole este genul de mamă 'Diana'”.

Partenerii Nostri

FilmNow

Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...

DigiSport

NEWS ALERT Edi Iordănescu s-a decis și urmează să semneze

Edward Iordănescu (48 de ani) a fost ofertat în direct de Gigi Becali (68 de ani) pentru a reveni pe banca celor de la FCSB.

ProFM

Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în mijlocul apei

Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în mijlocul apei

Digi World

Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism

Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism

Digi Animal World

Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e un...

Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e un psihopat”

Kfetele

Horoscop 16 septembrie 2026: O zodie are unele supărări pe care nu le poate depași!

Horoscop 16 septembrie 2026: O zodie are unele supărări pe care nu le poate depași!

Digi FM

"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi ani...

"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi ani împotriva lui IPS Teodosie

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.