Cum era, de fapt, Marilyn Monroe. Ce spunea despre faimă în ultimul interviu, acordat cu câteva săptămâni înainte de moarte

Cu doar câteva săptămâni înainte de moartea sa, Marilyn Monroe a oferit un interviu rar, în care a vorbit deschis despre vulnerabilitățile sale, presiunea celebrității și imaginea de sex simbol care i-a definit cariera. La zeci de ani de la dispariția actriței, declarațiile sale au fost republicate.

Interviul realizat de jurnalistul Richard Meryman pentru revista Life a fost publicat pe 3 august 1962. Două zile mai târziu, actrița era găsită moartă în locuința sa din Los Angeles, la vârsta de 36 de ani, în urma unei intoxicații cu barbiturice. Autoritățile au catalogat atunci cazul drept o „posibilă sinucidere”, însă circumstanțele morții sale continuă să alimenteze controverse și teorii până în prezent.

Marilyn Monroe, în filmul "Niagara" (1953) / Foto: Profimedia

Citește și: Marilyn Monroe era falită când a murit. Scriitoarea Joyce Carol Oates: ”Nu avea bani nici pentru o înmormântare!”

Acum, cu puțin timp înainte de aniversarea a 100 de ani de la nașterea actriței, pe 1 iunie, revista People publică fragmente din acel ultim interviu, inclus integral în noul volum „Marilyn: The Lost Photographs, The Last Interview”.

Cartea include și ultima ședință foto a lui Marilyn Monroe, realizată de fotograful Allan Grant, imagini care, potrivit editorilor, nu au mai fost publicate până acum.

Marilyn Monroe, declarații ferme: „Cei mai mulți oameni nu mă cunosc”

În vara anului 1962, Marilyn Monroe îi mărturisea jurnalistului Richard Meryman că publicul vede doar imaginea creată în jurul său, nu persoana reală.

„Știi, cei mai mulți dintre oameni nu mă cunosc”, spunea actrița, potrivit People.

Considerată unul dintre cele mai mari simboluri feminine ale secolului XX, Monroe vorbea deschis despre presiunea celebrității și despre eticheta care i-a definit cariera.

„Asta este problema - un sex simbol devine un obiect. Iar eu urăsc să fiu obiectificată”, declara ea.

Citește și: Marilyn Monroe a avut trei căsnicii eșuate. Ce spunea despre fiecare soț. De ce mariajele nu au rezistat

Marilyn Monroe a avut o copilărie extrem de dificilă

Născută Norma Jeane Baker, Marilyn Monroe a avut o copilărie marcată de instabilitate. A crescut într-un orfelinat și în mai multe familii de plasament înainte de a fi remarcată, la 18 ani, în timp ce lucra într-o fabrică de muniții.

Un fotograf al armatei i-a sugerat să înceapă o carieră în modelling. Ulterior, și-a vopsit părul blond platinat și a devenit Marilyn Monroe.

Am decis că vreau să fiu actriță când aveam cinci ani. Unii dintre părinții mei adoptivi mă trimiteau la cinema doar ca să mă scoată din casă, iar eu stăteam acolo toată ziua și până târziu în noapte, singură, în primele rânduri. Și adoram asta”, spunea actrița.

Imagini nemaivăzute cu Marilyn Monroe vor fi scoase la licitație / Profimedia Images

Citește și: Polaroide rare cu Marilyn Monroe la piscina, scoase la licitatie. Ipostazele in care a fost fotografiata

Ce spunea Marilyn Monroe despre faimă

În același interviu, Monroe a comparat celebritatea cu un lux care poate deveni apăsător.

E ca și caviarul. E plăcut să ai caviar, dar dacă l-ai avea în fiecare zi? Prea mult caviar”, spunea ea, râzând.

Actrița și-a amintit și despre un episod din 1961, după externarea dintr-un spital din New York, unde fusese operată la vezica biliară.

„Mulțimea împingea atât de tare încât rana s-a deschis. Atunci mi-am dat seama că oamenii vor să vadă că ești real”, a mai spus Monroe, explicând că a înțeles amploarea faimei sale abia în timpul unui turneu în turneu în Coreea, în 1954.

Marilyn Monroe și Arthur Miller / Foto: Profimedia

„Erau 75.000 de bărbați în zăpadă, iar când apăream, fluierau și îmi strigau numele timp de zece minute”, a spus ea.

Citește și: Imagini rare cu Marilyn Monroe, scoase la licitație. Cum arăta cea mai frumoasă femeie a anilor '50 înainte să devină celebră

„Happy Birthday, Mr. President”, unul dintre ultimele sale momente iconice

Marilyn Monroe a vorbit și despre celebrul moment din 19 mai 1962, când i-a cântat lui John F. Kennedy „Happy Birthday, Mr. President” la Madison Square Garden.

„S-a lăsat o liniște peste întreaga sală. Nu credeam că voi reuși să scot vreun sunet. Mi-am spus că voi cânta acest cântec chiar dacă ar fi ultimul lucru pe care îl fac vreodată”, a mai spus Monroe.

După eveniment, actrița a participat la o recepție, unde l-a întâlnit și pe Robert F. Kennedy.

Marilyn Monroe / Getty Images

În ultimul său interviu, Monroe vorbea și despre dificultatea de a avea relații autentice într-o lume dominată de faimă.

„Am fost invitată în anumite locuri doar pentru a însufleți atmosfera. Uneori nu ești invitată pentru cine ești cu adevărat.”

„Nu mă interesează viața hollywoodiană. Îmi plac oamenii, dar publicul mă sperie. Mulțimile mă sperie”, spunea ea.

În același timp, Marilyn Monroe a abordat și statutul său de sex simbol, o etichetă care i-a adus succes, dar pe care a perceput-o ca pe o limitare.

„Dacă tot trebuie să fiu simbolul a ceva, prefer să fie sexul”, a mai spus ea, adăugând: „Cred că sexualitatea este atractivă doar atunci când este naturală și spontană”.

„Cu toții ne naștem ființe sexuale. E păcat că atât de mulți oameni reprimă acest dar natural. Pentru că arta adevărată vine de acolo”, concluziona actrița.

Potrivit lui James Haspiel, unul dintre puținii săi prieteni încă în viață, adevărata Marilyn era foarte diferită de imaginea publică.

Marilyn Monroe a fost propria ei invenție. Această imagine i-a adus succesul, dar în realitate era Norma Jeane”, a declarat acesta pentru People.

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.