Marilyn Monroe
Actualitate

Marilyn Monroe / Getty Images

Marilyn Monroe era falită când a murit. Scriitoarea Joyce Carol Oates: ”Nu avea bani nici pentru o înmormântare!”

Marilyn Monroe rămâne, fără doar și poate, unul dintre cele ami cunoscute chipuri de la Hollywood. Deși s-a bucurat de celebritate, aceasta nu a avut o avere impresionantă. Ba mai mult, în momentul în care s-a stins din viață, actrița era aproape falită și ”nu și-ar fi putut permite o înmormântare”.

Scriitoarea Joyce Carole Oates, în vârstă de 84 de ani, a vorbit despre moartea tragică a actriței în timpul unei discuții despre viitorul film ce este realizat după o adaptare a nuvelei best-seller ”Blonde”.

Publicată în anii 2000, în cartea ”Blonde”, scriitoarea a arătat cum Monroe, născută Norma Jeane Mortenson și botezată mai apoi Norma Jeane Baker, și-a pierdut identitatea și s-a transformat într-o blondă sexy care este cunoscută și în zilele noastre.

Citește și: Polaroide rare cu Marilyn Monroe la piscina, scoase la licitatie. Ipostazele in care a fost fotografiata

”S-a bucurat de celebritate, însă aceasta nu este o identitate cu care poți să trăieși. Este un tip de celebritate care a adus bani multor bărbați, însă ea nu a câștigat atât de mult. Atunci când a murit, la 36 de ani, ea n-avea suficienți bani nici pentru o înmormântare.”, a spus Oates, potrivit Variety.

De asemenea, scriitoarea a vorbit și despre frustările pe care le-a acumulat Marilyn din cauza carierei sale și cum au contribuit acestea la moartea ei.

”Pe măsură ce Marilyn îmbătrânea, ea încă primea rolurile acelea de starletă tânără și se simțea umilită. Nuu poți să joci rolul blondei timide la aproape 40 de ani.”, a spus ea.

”Unii spun că s-a sinucis. Nu cred neapărat asta. Mai degrabă cred că a murit dintr-o disperare extremă.”, a mai spus scriitoarea.

Marilyn Monroe a murit în urma unei supradoze de medicamente

Marilyn Monroe avea vârsta de 36 de ani în momentul în care a murit în urma unei supradoze de medicamente în reşedinţa ei din Los Angeles, în 1962. Ea a rămas până în zilele noastre una dintre cele mai cunoscute vedete de cinema.

Citește și: Beyonce, prima femeie de culoare care poartă diamantul Tiffany de 30 de milioane de dolari. Doar alte patru celebrități l-au mai purtat

Actriţa Marilyn Monroe (nume real Norma Jeane Mortensen) s-a născut la 1 iunie 1926. A fost crescută de părinţii adoptivi, Albert şi Ida Bolender din Hawthorne, California, unde a locuit până la vârsta de şapte ani. În autobiografia sa "My Story" ("Povestea mea"), scrisă de jurnalistul Ben Hecht, actriţa declara că a crezut că Albert şi Ida erau părinţii săi. După 1935, a fost trimisă la orfelinatul din Los Angeles, ca mai apoi să urmeze o lungă succesiune de familii adoptive, conform Agerpres.

Pentru a nu se reîntoarce la orfelinat, la 16 ani s-a căsătorit cu James Dougherty. În acea perioadă i s-a oferit şansa de a colabora cu agenţia de modelling The Blue Book şi a început să pozeze pentru diferite reviste. În 1946 a fost remarcată de Ben Lyon, care a dus-o la studiourile "20th Century Fox", unde a primit un contract pe şase luni dar şi noul nume de scenă - Marilyn Monroe, notează site-ul www.biography.com.

Citește și: „Nu a fost plăcut pentru nimeni, Catherine e fericită acum”. Michael Douglas a împărțit ani de zile, cu fosta soție, casa din Majorca

Activitatea sa la "20th Century Fox" a început cu roluri secundare în filmele "Scudda Hoo! Scudda Hay!" şi "Dangerous Years" (1947). Un an mai târziu, a colaborat cu studiourile Columbia Pictures şi a apărut în filmul "Ladies of the Chorus". Au urmat apariţii tot în roluri secundare, în peliculele "All About Eve" şi "The Asphalt Jungle".

Primul rol principal a fost în filmul "Don't Bother To Knock" (1952). Apoi a apărut în musicalul "Domnii preferă blondele", iar în "How to Marry a Millionaire" a jucat alături de Lauren Bacall şi Betty Grable. Următoarele apariţii au fost în "River of No Return", "There's No Business Like Show Business", "The Seven Year Itch".

Intrebarea zilei

Considerați că banii sunt motiv de ceartă în relația de cuplu?

Partenerii Nostri