Divorțul secolului! Averea uriașă pe care prințesa Haya o va primi de la șeicul Dubaiului la partaj. Aceasta l-a înșelat cu bodyguardul

Divorț în lumea unora dintre cei mai bogați oameni ai lumii! Prințesa Haya, fiica fostului rege al Iordaniei, și șeicul Dubaiului, Mohammed bin Rashid al-Maktoum, s-au despărțit în mod legal. Un tribunal din Marea Britanie a stabilit că soția va primi aproape 650 de milioane de euro la partaj.

Siguranță pe viață, plata tuturor cheltuielilor legate de creșterea celor doi copii pe care-i au împreună, dar și o sumă care să-i revină doar Hayei sunt doar câteva dintre lucrurile pe care conducătorul Dubaiului trebuie să le asigure fostei soții.

Citește și: O vilă de 110 milioane de dolari, “perla coroanei” în divorțul dintre miliardarul John Paulson și românca Jenny. Partajul va fi fabulos

Cei doi sunt despărțiți din 2019, moment în care prințesa a fugit în Londra. Tot acolo s-a făcut și partajul, în urma căruia aceasta a primit doar pentru cheltuielile personale în jur de 300 de milioane de euro. Restul sumei fabuloase se împarte în alocații anuale pentru copiii de nouă și 14 ani, întreținerea unor proprietăți din Marea Britanie, vacanțe, întreținerea animalelor, vehicule blindate și salariile gărzilor de corp și ale restului personalului.

Prințesa Haya se teme pentru siguranța sa și a copiilor ei

Prințesa Haya și șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum au împreună doi copii. / Foto: Profimedia

Prințesa Haya a părăsit Dubaiul în 2019, de teamă că fiica și fiul ei să nu fie răpiți, după ce a aflat că soțul ei a procedat așa în cazul celorlalțte două fiice ale sale, dintr-o altă căsătorie, pe care le-a adus înapoi în Dubai împotriva voinței lor, scrie BBC. Despărțirea și scandalul dintre Haya și șeicul Mohammed au pornit după ce acesta a descoperit că a fost înșelat cu bodyguardul. Și după mutarea în Anglia, Haya a primit amenințări cu moartea, motiv pentru care a cheltuit sume imense pentru siguranța ei și a copiilor săi.

Înalta Curte din Marea Britanie a ajuns la concluzia că șeicul a urmărit în mod ilegal telefonul soției, pe al bodyguardului acesteia, precum și pe cele ale echipei ei de avocați. Autoritățile au decis că viețile Hayei și ale celor doi copii sunt în pericol, însă nu din cauza unor amenințări externe, ci chiar din cauza șeicului care are toate rsursele pentru a le face rău sau a-i aduce cu forța în Dubai.

Citește și: Kirsty Bertarelli, femeia care este mai bogată decât regina Elisabeta a II-a. A divorțat în secret și a primit o avere uriașă

Prințesa Haya a avut o aventură cu garda ei de corp

Aventura prințesei cu garda ei de corp, un fost soldat din armata britanică, nu a dus numai la răzbunarea soțului, ci și la șantaj din partea altor membri ai staff-ului ei, pe care i-a plătit în schimbul tăcerii cu bani luați din conturile copiilor. Pentru a repara această situație, Haya a mărturisit că a vândut bijuterii de peste un milion de euro.

Prințesa Haya a fost cea mai tânără dintre cele șase soții ale multimiliardarului Mohammed bin Rashid Al-Maktoum. În timp ce ea are 47 de ani, șeicul Dubaiul și premierul Emiratelor Arabe Unite are 72 de ani. Ea este sora vitregă a Regelui Iordaniei, Abdullah al II-lea. Prințesa Haya a fost născută în Iordania și școlită în Marea Britanie, la Londra. Aceasta a urmat cursurile Universității Oxford și și-a reprezentat țara natală la Jocurile Olimpice de la Sydney, în 2000, la echitație. 

Prințesa Haya s-a căsătorit cu șeicul Mohammed bin Rashid în 2004. Acesta este primul ministru, dar și conducătorul suprem al Dubaiului. 

Partenerii Nostri

FilmNow

„Mi-am făcut viața un chin!” Jim Parsons din „Teoria Big Bang” dezvăluie de ce s-a simțit îngrozitor în cel mai bun rol...

DigiSport

Văduva lui Constantin Covaciu: ”Normal că o dăm în judecată!”. ”Nea Gogu” a murit în accidentul din Câmpulung

”Cum să lăsăm lucrurile așa?”.

ProFM

Dua Lipa, apariție spectaculoasă la New York. A combinat îndrăzneț o rochie mini și delicată cu o pereche de cizme...

Dua Lipa, apariție spectaculoasă la New York. A combinat îndrăzneț o rochie mini și delicată cu o pereche de cizme „biker”

Digi World

Noile descoperiri ale cercetătorilor despre tulburările de somn. Ce se întâmplă la nivelul creierului când nu dormi bine

Noile descoperiri ale cercetătorilor despre tulburările de somn. Ce se întâmplă la nivelul creierului când nu dormi bine

Digi Animal World

Vacanță transformată în coșmar. O adolescentă de 13 ani a fost mușcată de o baracudă: „Am văzut sânge peste tot”

Vacanță transformată în coșmar. O adolescentă de 13 ani a fost mușcată de o baracudă: „Am văzut sânge peste tot”

Kfetele

Horoscop 30 iulie 2026: O zodie poate primi o veste uriașă astăzi

Horoscop 30 iulie 2026: O zodie poate primi o veste uriașă astăzi

Digi FM

Operația care i-a salvat cariera lui Jon Bon Jovi. Ce l-a avertizat Shania Twain, artista care trecuse printr-o...

Operația care i-a salvat cariera lui Jon Bon Jovi. Ce l-a avertizat Shania Twain, artista care trecuse printr-o intervenție similară

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.