Jamie Lee Curtis, amintire de suflet despre prințesa Diana, la 28 de ani de la moartea ei: "Încă sunt mișcată de curajul și grația ei"

Jamie Lee Curtis își amintește cu emoție de întâlnirea ratată cu regretata prințesă Diana, la doar două luni înainte ca aceasta să-și piardă viața.

Actrița în vârstă de 66 de ani a povestit, pe Instagram, că „aproape a cunoscut-o” pe Lady Di în 1997, pe platourile de filmare ale comediei "Fierce Creatures", continuarea peliculei "A Fish Called Wanda".

Citește și: De ce îşi purta prinţesa Diana părul scurt. Motivul pentru care nu şi-a mai schimbat tunsoarea

„Ea urma să viziteze platoul de filmare, la Pinewood Studios, împreună cu fiii ei, William și Harry. Eu am profitat de o pauză, am sărit într-o mașinuță de golf și am condus aproape un kilometru până la rulotele de dressing ca să merg la toaletă. Șoferul meu a început să bată în ușă, spunând că prințesa a sosit împreună cu fiii ei. M-am urcat imediat în mașinuța de golf, dar până m-am întors, ea se îndepărta deja. Nu m-am simțit în stare să fug după ea doar ca să-i spun cât de mult o admiram”, a scris starul din "Freaky Friday".

Curtis a dezvăluit că a trimis apoi o scrisoare la Palatul Kensington, explicându-i prințesei de ce nu se aflaseră față în față și cât de mult o admira. Spre surprinderea ei, Diana i-a răspuns personal: „Mi-a mulțumit pentru cuvinte și a spus că înțelege perfect, pentru că și ei i se întâmpla des să fie prinsă de… natura umană. Și că abia așteaptă să ne întâlnim”. Două luni mai târziu, Diana se stingea tragic la Paris.

Citește și: Ce prefera să mănânce prințesa Diana. Preparatul sănătos care a ajuns să o exaspereze: „Oriunde merg, mi se servește asta!”

„Îmi amintesc că tocmai mă întorsesem din Anglia și urmăream știrile. Sm oprit televizorul, știind ce va arăta și imaginile repetitive din tunel. Am luat atunci o carte despre meditația conștientă. În primele pagini, se vorbea despre oamenii care încearcă să trăiască conștient și se pun două întrebări la momentul morții: Am învățat să trăiesc cu înțelepciune? Am iubit cu adevărat? M-am gândit imediat la prințesa Diana și la felul în care a învățat să trăiască înțelept. Cum a ieșit din acea căsătorie falsă, cum vorbea deschis despre problemele ei personale și demonstra curaj și compasiune, punând mâna pe piciorul tânărului cu HIV/SIDA și traversând adevărate câmpuri minate. Cu siguranță am simțit că ea învățase să trăiască înțelept.

Și cred că ne amintim cu toții imaginea ei cu brațele întinse, după ce s-a despărțit de fiii săi și aceștia alergau către ea. I-a iubit într-un mod în care niciun membru al familiei regale nu o făcuse și a iubit cu adevărat lumea. Așa că da, ea a iubit cu adevărat. Și chiar dacă astăzi, ca și atunci, încă sunt mișcată de grația și curajul ei, mă simt și liniștită știind că a trăit o viață conștientă, înțeleaptă și plină de iubire", a mai scris actrița.

Postarea a fost însoțită de celebra fotografie cu Diana întinzându-și brațele către William și Harry, o imagine care pentru Jamie Lee Curtis surprinde „grația și puterea” prințesei.

„Încă sunt mișcată de curajul și de grația ei”, a conchis câștigătoarea premiului Oscar.

Citește și: A apelat la chirurgia estetică, însă regretă. Jamie Lee Curtis, reacție dură:”Odată ce ți-ai distrus fața, nu mai poți da înapoi!”

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.