Jay Leno spune că oamenii sunt uluiți că a rămas lângă soția bolnavă de demență: "Dacă îți faci datoria, e șocant pentru unii"

Jay Leno afirmă că va fi mereu alături de soția sa, Mavis, chiar dacă unii se arată surprinși de acest lucru. Fostul prezentator de late-night show, în vârstă de 75 de ani, a vorbit deschis despre mariajul lor și despre reacțiile primite după ce Mavis a fost diagnosticată cu demență avansată, la începutul anului 2024.

Invitat în podcastul „Life Above the Noise”, realizat de jurnalista Maria Shriver (fosta soție a lui Arnold Schwarzenegger), Jay Leno a spus că mulți oameni par uimiți de faptul că își respectă jurămintele de căsătorie. „Am spus-o de multe ori: când te căsătorești, faci un jurământ, iar oamenii sunt uluiți… sunt șocați că îl respecți”, i-a spus el gazdei emisiunii.

Jay și Mavis, în vârstă de 79 de ani, sunt căsătoriți din 1980, după ce s-au cunoscut pe vremea când el susținea spectacole la Comedy Store din Los Angeles, menționează People.

Citește și: Jay Leno dezvăluie amintirea dureroasă pe care soția bolnavă de demență a retrăit-o zilnic timp de trei ani: “Murea în fiecare zi”

Soția lui Jay Leno, diagnosticată cu demență în 2024. El îi e alături în permanență

În aprilie 2024, Jay Leno a primit statutul de tutore legal al soției sale.

Comediantul a povestit și câteva reacții neașteptate pe care le-a primit din partea celor din jur. „Cel mai ‘Hollywood’ lucru pe care l-am auzit a fost când un tip m-a întrebat: «Și acum ce faci, îți iei o iubită?»”, și-a amintit Leno.

Răspunsul lui a fost ferm: „I-am spus: «Nu, am deja o iubită. Sunt căsătorit. De 45 de ani»”. Interlocutorul a insistat, sugerând că „știe ce vrea să spună”, însă Leno nu și-a schimbat poziția.

„Nu, suntem în asta împreună”, a spus el. Acesta a remarcat apoi cât de mult s-au schimbat mentalitățile, observând că astăzi oamenii ridică din sprâncene când „faci pur și simplu ce e corect, pentru că așa trebuie”.

„Asta era norma odată, iar abaterea era partea ciudată. Acum, abaterea a devenit ceva obișnuit, iar faptul că rămâi și îți faci datoria pare șocant pentru unii”, a explicat Jay Leno.

Jay Leno și Mavis sunt căsătoriți din 1980: "A fost un drum lin. Acum, lucrurile devin puțin mai dificile"

Jay Leno și soția lui, Mavis / Foto: Profimedia

Citește și: Jay Leno, devotat soției diagnosticate cu demență: „Asta e iubirea. Aș prefera să fiu cu ea decât oriunde altundeva”

După mai bine de patru decenii de căsnicie, el spune că este recunoscător că, până acum, viața le-a fost relativ ușoară, iar diagnosticul soției este cea mai mare încercare prin care au trecut.

„E genul acela de moment în care îți spui: «Ai fost norocos până acum, a fost un drum lin. Acum, lucrurile devin puțin mai dificile»”, a mărturisit el.

Jay Leno a mai spus că unul dintre scopurile sale principale este, în continuare, să o facă pe Mavis să râdă. El a povestit un moment tandru petrecut noaptea, când soția lui i-a spus că îl iubește.

„I-am răspuns: «Ai un coșmar, culcă-te la loc». I s-a părut extrem de amuzant, nu se mai oprea din râs. Pentru mine, asta e bucuria: «Uite, am făcut-o să râdă»”, a spus el, zâmbind.

Citește și: Monica Lewinsky spune că Bill Clinton "a scăpat mult mai ușor" decât ea după scandalul de la Casa Albă: "Un abuz grosolan de putere"

Partenerii Nostri

FilmNow

Jennifer Lawrence, moment stânjenitor cu Bradley Cooper la filmări. Ce i-a spus actrița după un sărut

DigiSport

Jose Mourinho, tranșant: ”Avem Balonul de Aur în fiecare an, dar cel mai bun jucător din istoria Mondialului e unul...

Jose Mourinho (63 de ani) a comentat rezultatele de la Balonul de Aur 2026, unde marele câștigător a fost Harry Kane, care l-a devansat la limită pe Kylian Mbappe.

ProFM

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e...

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e frumoasă!"

Digi World

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Digi Animal World

O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat...

O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat animalul la timp

Kfetele

Horoscop 29 octombrie 2026: O zodie primește o veste uriașă din partea persoanei iubite

Iată ce anunță astrele pentru fiecare zodie în parte și ce trebuie să faci pentru a avea o zi reușită, din toate punctele de vedere.

Digi FM

Cum a votat reprezentantul României la Balonul de Aur 2026. Surpriza de pe locul 3

Cum a votat reprezentantul României la Balonul de Aur 2026. Surpriza de pe locul 3

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.