Data actualizării:
Data publicării:
Monica Lewinsky a vorbit deschis despre impactul devastator pe care l-a avut asupra vieții sale scandalul sexual care a zguduit Casa Albă în anii ’90, afirmând că fostul președinte Bill Clinton "a scăpat mult mai ușor" decât ea în urma expunerii publice.
În urmă cu aproape trei decenii, Lewinsky, pe atunci stagiară la Casa Albă, a avut o relație cu președintele Statelor Unite, în timp ce acesta se afla în funcție. Scandalul a dus la procedura de impeachment împotriva lui Clinton, declanșată în decembrie 1998.
Într-un interviu acordat publicației The Times, Monica Lewinsky a mărturisit că presiunea mediatică a fost atât de mare încât a ajuns să contemple sinuciderea. "Umilința publică a fost sfâșietoare. Viața devenise aproape insuportabilă", a spus ea.
Deși recunoaște că nu știe ce a trăit Clinton din punct de vedere emoțional, Lewinsky consideră că balanța consecințelor a fost profund inegală. "Nu am mai vorbit cu el de aproape 30 de ani și nu știu care este starea lui interioară. Dar cred că a scăpat mult mai ușor decât mine", a declarat ea.
La momentul relației, Bill Clinton avea 49 de ani, iar Monica Lewinsky avea doar 22
Monica Lewinsky a subliniat că relația a fost consensuală, însă a punctat clar că situația a reprezentat "un abuz grosolan de putere". "Asta nu înseamnă că nu am făcut greșeli, că nu am luat decizii greșite sau că nu am rănit alți oameni. Dar, în esență, a fost un abuz grav de putere", a explicat ea.
După scandal, Bill Clinton a fost achitat, în timp ce Monica, după câteva apariții publice în încercarea de a-și reconstrui imaginea, s-a retras din lumina reflectoarelor la mijlocul anilor 2000.
În ultimii ani, ea a început să își recapete controlul asupra propriei povești, fiind producător al serialului „Impeachment: American Crime Story”.
În 2018, Bill Clinton a respins întrebările legate de posibilitatea ca el să fi trebuit să demisioneze, afirmând într-un interviu pentru Today Show: „Am rezolvat asta acum peste 20 de ani. Două treimi dintre americani au fost de partea mea. Am încercat să fac o treabă bună de atunci. Asta e tot ce am de spus”.
În ianuarie 2025, Monica Lewinsky a lansat propriul podcast, „Reclaiming with Monica Lewinsky”, în care își propune să exploreze modul în care oamenii își reconstruiesc identitatea după experiențe traumatizante.
Monica Lewinsky: Bill Clinton "ar fi trebuit să renunțe la funcție"
Într-o apariție recentă în podcastul „Call Her Daddy”, Lewinsky a spus că, în opinia ei, „varianta corectă” pentru Clinton ar fi fost să demisioneze. „Ar fi trebuit să spună că este o chestiune privată și să renunțe la funcție sau să găsească o soluție care să nu implice minciuna și sacrificarea unui tânăr aflat la început de drum”, a declarat ea.
Totodată, a vorbit despre reacția oficială a Casei Albe, inclusiv celebra negare a lui Clinton. „A fost devastator. Așa am trăit eu acea experiență, la scară largă”, a spus ea. La momentul relației, Bill Clinton avea 49 de ani, iar Monica Lewinsky doar 22.
Monica Lewinsky a concluzionat că, deși comportamentul lui Clinton a fost „mult mai reprobabil”, nu își neagă propriile greșeli: „Să recunoaștem că, deși Bill a greșit în moduri mult mai grave, eu am făcut, la rândul meu, greșeli”.
Citește și: Monica Lewinsky, pe covorul roșu, la premiera „Good Night, and Good Luck”. „Arată atât de bine!”