Motivul pentru care o mireasă a exclus-o pe cea mai bună prietenă de la nuntă: "S-a mai supărat pe mine, dar nu pentru ceva așa absurd"

O poveste surprinzătoare de pe Reddit a devenit virală după ce o femeie de 28 de ani a povestit cum a fost exclusă din nunta celei mai bune prietene pentru simplul fapt că a pierdut în greutate.

Potrivit postării, mireasa în vârstă de 30 de ani a acuzat-o pe prietena sa că „încearcă să fure atenția” prin procesul de slăbire și, drept urmare, a decis să o retragă din rolul de domnișoară de onoare și să o elimine de pe lista de invitați. Singura condiție pentru a reveni? Să pună kilogramele înapoi, scrie People.

„Întotdeauna a avut un temperament vulcanic și s-a mai supărat pe mine din motive minore, dar niciodată pentru ceva atât de absurd”, a scris tânăra în postare. Ea a explicat că, deși era considerată „prietena slabă” în grup, în ultimii ani luase în greutate și a văzut nunta ca pe o motivație bună să își recapete forma dorită.

„Pentru mine e mai ușor să mă mobilizez când am un obiectiv clar și o dată limită”, a mărturisit ea.

Tensiunile au început să apară la proba rochiilor pentru domnișoarele de onoare, când mireasa a început să se poarte ciudat, să o privească insistent și să o întrerupă frecvent. Inițial, prietenele au pus totul pe seama stresului organizării nunții. După acea zi, mireasa a început să o evite, ceea ce i s-a părut complet neobișnuit. „Am întrebat-o ce se întâmplă și atunci a izbucnit”, a povestit tânăra.

Citește și: Margot Robbie, o fată pe cinste. Domnișoară de onoare la nunta bunei ei prietene, naturală și cuceritoare, dar fără să fure atenția

Mireasa a acuzat-o pe cea mai bună prietenă că vrea să o eclipseze la nuntă

Mireasa a acuzat-o că a slăbit intenționat ca să o eclipseze și i-a reproșat că ar fi trebuit să „o consulte” înainte de a face orice schimbare în privința greutății.

„Mi-a spus că știam clar că e greșit ceea ce fac, pentru că tot purtam haine largi ca să-mi ascund silueta”, a continuat femeia. „Pur și simplu nu mi-am schimbat garderoba pentru că prefer să mă simt confortabil, nu să port haine mulate”.

Nedumerită și rănită de reacția miresei pe care o considera cea mai bună prietenă, tânăra a încercat să mai aibă o discuție sinceră cu ea, însă lucrurile au degenerat rapid.

„Am încercat să-i explic că nu am avut nicio intenție să o fac să se simtă prost și că procesul meu de slăbire începuse cu mult înainte ca ea să se logodească. Am întrebat-o dacă chiar crede că aș fi capabilă să-i sabotez ziua nunții”, a spus ea.

Răspunsul miresei a fost o avalanșă de reproșuri: a acuzat-o că se consideră superioară, că atrage toate privirile atunci când ies împreună și că fostul său iubit, invitat la nuntă, s-ar fi arătat interesat de domnișoară, deși este logodită.

„Am fost oficial exclusă de la nuntă, cu excepția situației în care pun la loc kilogramele pierdute. În acel caz, aș putea participa, dar nu ca domnișoară de onoare. Cred că am găsit o nouă motivație să mă mențin în formă și cu siguranță nu voi participa la nicio nuntă prea curând”, a concluzionat tânăra.

Oamenii care i-au citit povestea pe Reddit au reacționat rapid, susținând că mireasa este cea care greșește și că aceasta manifestă un comportament „controlator”. Mulți utilizatori au remarcat că reacția exagerată a miresei ar putea fi un semn al propriilor ei mesiguranțe legate de imaginea personală.

„Faptul că a presupus automat că pierderea în greutate a fost făcută ca să-i facă în ciudă e un semnal de alarmă”, a scris cineva. Un alt comentariu susținea: „Aș renunța la prietenia asta pe loc. E greu când cineva îți comentează despre greutate, dar să încerce să îți controleze corpul e deja inacceptabil”.

Citește și: Nunta unei tinere, stricată de propriul ei tată: „A încălcat singura regulă impusă”. Ce a făcut în ziua cea mare

Citește și: O mireasă a fost nevoită să-și schimbe rochia cu puțin timp înainte de nuntă din cauza soacrei: „A probat-o și a stricat-o”

Citește și: Greșeala banală făcută de un mire care a ruinat o nuntă de 45.000 de lire sterline. Mireasa: „A fost la un pas de moarte”

Partenerii Nostri

FilmNow

„Mi-am făcut viața un chin!” Jim Parsons din „Teoria Big Bang” dezvăluie de ce s-a simțit îngrozitor în cel mai bun rol...

DigiSport

Văduva lui Constantin Covaciu: ”Normal că o dăm în judecată!”. ”Nea Gogu” a murit în accidentul din Câmpulung

”Cum să lăsăm lucrurile așa?”.

ProFM

Dua Lipa, apariție spectaculoasă la New York. A combinat îndrăzneț o rochie mini și delicată cu o pereche de cizme...

Dua Lipa, apariție spectaculoasă la New York. A combinat îndrăzneț o rochie mini și delicată cu o pereche de cizme „biker”

Digi World

Noile descoperiri ale cercetătorilor despre tulburările de somn. Ce se întâmplă la nivelul creierului când nu dormi bine

Noile descoperiri ale cercetătorilor despre tulburările de somn. Ce se întâmplă la nivelul creierului când nu dormi bine

Digi Animal World

Vacanță transformată în coșmar. O adolescentă de 13 ani a fost mușcată de o baracudă: „Am văzut sânge peste tot”

Vacanță transformată în coșmar. O adolescentă de 13 ani a fost mușcată de o baracudă: „Am văzut sânge peste tot”

Kfetele

Horoscop 30 iulie 2026: O zodie poate primi o veste uriașă astăzi

Horoscop 30 iulie 2026: O zodie poate primi o veste uriașă astăzi

Digi FM

Operația care i-a salvat cariera lui Jon Bon Jovi. Ce l-a avertizat Shania Twain, artista care trecuse printr-o...

Operația care i-a salvat cariera lui Jon Bon Jovi. Ce l-a avertizat Shania Twain, artista care trecuse printr-o intervenție similară

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.