Prinţesa Leonor a Spaniei va efectua o pregătire militară „foarte intensă” trei ani. Este prima în ordinea succesiunii la tron

Prinţesa Leonor, în vârstă de 17 ani şi prezumtiva moştenitoare a tronului Spaniei, va efectua trei ani de pregătire militară începând cu luna august, a anunţat marţi ministrul Apărării, Margarita Robles, potrivit Reuters.

Monarhia spaniolă depune eforturi pentru a-şi repara imaginea după o serie de scandaluri izbucnite în ultimul deceniu, în special cele legate de fostul rege Juan Carlos, care a abdicat în 2014 în favoarea fiului său, regele Felipe.

''Aşa cum este cazul tuturor monarhiilor parlamentare, (moştenitorul) trebuie să aibă o pregătire militară şi o carieră militară'', a spus Robles după o şedinţă de guvern.

Fiica cea mare a lui Felipe, Leonor, care va absolvi un curs liceal de doi ani la UWC Atlantic College în Ţara Galilor peste câteva luni, va împlini 18 ani în octombrie. Ea este prima în ordinea succesiunii la tron, dacă nu se naşte un moştenitor de sex masculin, urmată de sora ei, Sofia.

''La momentul oportun, comandantul-şef al forţelor armate va fi o femeie, iar în ultimii ani am depus eforturi importante pentru încorpora femei în forţele armate'', a spus Robles.

Prinţesa va efectua primul an de instrucţie la Academia Militară din Zaragoza, după care va merge la o şcoală navală, care va include navigarea vasului şcolar ''Juan Sebastian Elcano'', şi îşi va finaliza studiile militare la General Air Academy.

Guvernul şi casa regală au stabilit de comun acord că pregătirea militară ''foarte intensă'' a infantei va precede studiile universitare, la fel cum s-a întâmplat şi cu tatăl ei în anii '80.

Juan Carlos a abdicat în mijlocul unui scandal de fraudă fiscală în care au fost implicaţi membri ai familiei regale, precum şi după un scandal generat de o excursie pentru a vâna elefanţi în Africa într-un moment când Spania traversa o perioadă de gravă recesiune.

Fostul suveran trăieşte în Dubai din august 2020. A părăsit Spania după ce mai multe anchete au fost demarate în Spania şi Elveţia pentru presupuse fraude. Investigaţiile au fost în cele din urmă oprite.

Partenerii Nostri

FilmNow

A fost criticată pentru siluetă, acum parcă a întinerit! Soția lui Pierce Brosnan, superbă într-o rochie subțire din...

DigiSport

A investit peste 65.000.000 € într-o fermă de bivoli și a primit o lovitură uriașă: ”Ar fi un dezastru să intru în...

Fostul mare campion traversează o perioadă dificilă.

ProFM

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e...

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e frumoasă!"

Digi World

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Digi Animal World

De ce câinii din rasa Golden Retriever nu sunt buni pentru pază. Un videoclip viral explică totul

De ce câinii din rasa Golden Retriever nu sunt buni pentru pază. Un videoclip viral explică totul

Kfetele

Horoscop 2 noiembrie 2026: O zodie va încheia un capitol important din viața ei

Horoscop 2 noiembrie 2026: O zodie va încheia un capitol important din viața ei

Digi FM

"Regina Halloween-ului" lovește din nou. Nimeni n-a ghicit costumul uluitor al lui Heidi Klum de anul acesta

"Regina Halloween-ului" lovește din nou. Nimeni n-a ghicit costumul uluitor al lui Heidi Klum de anul acesta

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.