Prinții William și Harry, distruși de scandalurile părinților. „Potopul de rufe murdare” dintre Diana și Charles i-a marcat pe viață

Noi detalii tulburătoare ies la iveală despre modul în care prinții William și Harry au trăit, în tăcere, destrămarea mariajului dintre prințesa Diana și prințul Charles. Potrivit jurnalistei și autoarei regale Tina Brown, cei doi frați au fost „îndurerați și profund afectați” de seria de scandaluri publice care a zguduit Casa Regală în anii ’90.

Totul a început pe 9 decembrie 1992, când premierul britanic John Major a anunțat oficial separarea dintre Diana și Charles. La acea vreme, William și Harry erau elevi la școala Ludgrove, unde au aflat vestea chiar din biroul directorului.

„Fuseseră avertizați de părinți, dar durerea era uriașă”, scrie Brown în volumul său „Documentele Palatului”.

Citește și: 27 de ani de la moartea lui Lady Diana. Ce își amintesc William si Harry de la înmormântarea mamei lor

Publicarea biografiei „Diana: Povestea ei adevărată”, semnată de Andrew Morton, și apariția ulterioarelor înregistrări din scandalul „Tampongate” au adâncit tensiunile. În 1994, Charles a recunoscut public că i-a fost infidel Dianei, mărturisind că a avut o relație cu Camilla Parker Bowles.

Pentru micii prinți, totul s-a transformat într-un adevărat coșmar mediatic. „Le-a fost foarte greu când tatăl lor a mărturisit în interviul cu Jonathan Dimbleby că fusese forțat să se căsătorească și că o înșelase pe Diana. Erau copii, dar înțelegeau mai mult decât credeau adulții”, notează Brown.

Un episod cutremurător a avut loc în 1994, când Diana s-a grăbit la școală pentru a-și consola băieții după difuzarea interviului. Potrivit lui Morton, William, atunci în vârstă de doar 12 ani, ar fi întrebat-o direct: „E adevărat, mamă? Tata nu te-a iubit niciodată?”

În ciuda eforturilor personalului școlii de a-i proteja, William obișnuia să se strecoare în biroul ofițerului de protecție pentru a urmări la televizor știrile despre părinții săi. „Era devastat. Începea să înțeleagă că familia lui nu mai putea fi salvată”, scrie autoarea.

Citește și: Biograf regal, despre ruptura dintre prinții William și Harry: „Dacă ar fi trăit, prințesa Diana nu ar fi acceptat niciodată!”

Lovitura finală a venit în 1995, când Diana a acordat celebrul interviu pentru BBC Panorama, în care a spus replica devenită istorică: „Eram trei în căsnicie, deci era cam aglomerat.” William, aflat la Eton, a privit totul. Surse din Palat susțin că regina Elisabeta a II-a era „îngrijorată că el ar putea ceda psihic”. Un an mai târziu, cuplul regal a divorțat oficial, iar în 1997, prințesa Diana și-a pierdut viața într-un tragic accident la Paris.

Potrivit Tinei Brown, „potopul de rufe murdare” care a urmat a lăsat urme adânci în inimile celor doi frați.
„Durerea din acei ani i-a definit. William a devenit rezervat și protector, în timp ce Harry a căutat libertatea. Ambii poartă, în felul lor, cicatricile copilăriei petrecute în mijlocul unei furtuni regale.”

Partenerii Nostri

FilmNow

„Cea mai caldă îmbrățișare pentru mătușa May”. Tom Holland și Marisa Tomei, moment viral la premiera „Spider-Man: Brand...

DigiSport

Fără milă! Cum a fost numit Darius Olaru în Belgia, după primele 70 de minute

Fostul mijlocaș de la FCSB a jucat 70 de minute.

ProFM

Selena Gomez și Benny Blanco, imagini romantice pe iaht în Franța. Cum au fost surprinși cei doi înainte de prima...

Selena Gomez și Benny Blanco, imagini romantice pe iaht în Franța. Cum au fost surprinși cei doi înainte de prima aniversare a nunții

Digi World

Alimentele care pot reduce cu aproape 30% riscul de hipertensiune. Cele mai noi concluzii ale cercetătorilor

Alimentele care pot reduce cu aproape 30% riscul de hipertensiune. Cele mai noi concluzii ale cercetătorilor

Digi Animal World

Vacanță transformată în coșmar. O adolescentă de 13 ani a fost mușcată de o baracudă: „Am văzut sânge peste tot”

Vacanță transformată în coșmar. O adolescentă de 13 ani a fost mușcată de o baracudă: „Am văzut sânge peste tot”

Kfetele

Horoscop 30 iulie 2026: O zodie poate primi o veste uriașă astăzi

Horoscop 30 iulie 2026: O zodie poate primi o veste uriașă astăzi

Digi FM

Un colț de Grecia construit acasă, în grădină, face furori pe internet: "Oamenii chiar cred că sunt în vacanță"

Un colț de Grecia construit acasă, în grădină, face furori pe internet: "Oamenii chiar cred că sunt în vacanță"

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.