Data actualizării:
Data publicării:
Deși, după moartea prințesei Diana, fiii ei, prințul William și prințul Harry, au primit cea mai mare parte din averea sa, estimată la 13 milioane de lire sterline la acea vreme, inclusiv bijuterii, obiecte personale și bani, unul dintre cele mai valoroase bunuri de familie nu le va reveni niciodată.
Este vorba despre domeniul Althorp din Northamptonshire, locul unde Diana a copilărit și unde este înmormântată. Proprietatea, evaluată la aproximativ 100 de milioane de lire sterline, aparține familiei Spencer de peste 500 de ani și nu a făcut parte din moștenirea lăsată fiilor Dianei, scrie Daily Mail.
Citește și: Nepotul prințesei Diana, cel mai râvnit burlac din Marea Britanie. Ce avere ar putea moșteni Louis Spencer
Potrivit tradiției străvechi a primogeniturii masculine, titlul și domeniul se transmit fiului cel mare al actualului deținător, nu celui mai mare copil. Astfel, moștenitorul va fi Louis Spencer, viconte de Althorp, fiul fratelui Dianei, Charles Spencer, și al primei sale soții, Victoria Lockwood.
Chiar dacă Louis are o soră mai mare, Lady Kitty Spencer, aceasta este exclusă de la moștenirea titlului și a domeniului din cauza acestei reguli, considerată de mulți învechită. Fostul premier David Cameron a criticat deschis practica, iar Boris Johnson ar fi cerut analizarea posibilității schimbării legii.
Earl Spencer, însă, nu dorește să renunțe la tradiție. În 2015, acesta declara: "Dacă aș alege-o pe Kitty, ar fi împotriva tradiției care însoțește Althorp. Înțeleg problemele, dar și avantajele, domeniul rămâne întreg. Când totul se împarte egal, rămâi cu o clădire frumoasă și un singur tapet în ea".
Louis, crescut în Africa de Sud alături de surorile lui, are o relație apropiată cu acestea. A condus-o pe Kitty la altar în Italia, în 2021, în locul tatălui lor, care nu a participat la nuntă.
Prințesa Diana e înmormântată pe domeniul unde a copilărit
Mormântul prințesei Diana se află pe o insulă din mijlocul lacului Oval, pe domeniul Althorp, și nu este deschis publicului. Prințul Harry a povestit în memoriile sale, „Spare”, cum a vizitat locul în 2022, alături de Meghan, la 25 de ani de la moartea mamei sale.
Relația lui Harry cu familia mamei sale a rămas apropiată chiar și după mutarea în America, unchiul Charles Spencer apărându-l în mai multe rânduri în presă și pe rețelele sociale.
În timp ce mare parte din familia fostei soții a regelui Charles își duce somnul de veci într-o biserică aflată la peste 100 de kilometri de Althorp, fratele Dianei a ales să o înmormânteze la casa familiei lor. Principalul motiv a fost siguranța. De asemenea, acesta a dorit ca prinții William și Harry să poată vizita mormântul în intimitate. "Cred că este foarte important pentru ei să fie cu ea. Din fericire, este foarte liniște aici și pot veni oricând doresc", spunea fratele Dianei pentru People.
Locul de veșnicie al celei supranumite prințesa inimilor este situat pe o mică insulă în mijlocul lacului. În timpul înmormântării a fost construită o alee care se facă legătura între două porțiuni de uscat, dar lucrarea a fost doar provizorie. A fost îndepărtată pentru ca musafirii nedoriți să nu poate ajunge la mormânt.
În jurul lacului, făcut inițial pentru a fi transformat în patinoar, când iernile erau mai geroase, au fost plantați 36 de stejari, câte unul pentru fiecare an de viață al Dianei. Potrivit The Independent, copacii au fost puși de membri ai familiei regale, inclusiv de regina Elisabeta a II-a, regina mamă, regele Charles, prinții William și Harry. De asemenea, tatăl și fratele ei, dar și alte persoane din familie au participat la această activitate plină de însemnătate.
Contele Charles Spencer, fratele prințesei Diana, trei divorțuri și șapte copii
În iunie 2024, Charles Spencer și soția sa, Karen, au anunțat că divorțează după aproape 13 ani de căsnicie. Contele ar fi apelat la același avocat pe care l-a avut și regele Charles când el și prințesa Diana au divorțat oficial în 1996. The Mail on Sunday l-a descris pe contele Spencer ca fiind „încă nedivorțat".
Reflectând la viața sa, fratele prințesei Diana spune că momentul în care se află acum este "o fază mai onestă a vieții mele". Charles Spencer are șapte copii din cele trei mariaje: patru din primul, cel cu Victoria Lockwood, doi din al doilea, cel cu Caroline Freud, și o fiică născută în 2012, din căsnicia recent încheiată, cea cu Karen Gordon.