Prințul Harry spune că el și Meghan Markle au fost "constrânși" să plece din Marea Britanie și să renunțe la rolurile în familia regală

Prinţul Harry consideră că el, soția copiii lor nu se pot "simţi ca acasă" în Regatul Unit din cauza lipsei unor măsuri adecvate de siguranţă, a declarat avocatul său, joi, la Londra, unde prinţul britanic contestă la Înalta Curte încetarea asigurării sistematice a securităţii sale.

Ducele de Sussex, fiul cel mic al regelui Charles al III-lea, şi soţia lui, Meghan Markle, au pierdut această protecţie sistematică asigurată de forţele de ordine, acordată din taxele plătite de contribuabilii britanici, după ce au decis să se retragă din rândul familiei regale în 2020 şi să se stabilească în Statele Unite.

El contestă în instanţă această decizie a unei agenţii din cadrul Ministerului de Interne, care îi acordă de atunci o protecţie poliţienească de la caz la caz.

Avocata prinţului Harry, Shaheed Fatima, a citit o declaraţie a acestuia, care a absentat de la audieri.

Citește și: Nu s-ar fi putut îmbrăca așa dacă ar mai fi reprezentat familia regală. Meghan Markle, relaxată, în colanți mulați, prin California

Prințul Harry spune că nu vrea să-și expună soția și copiii la riscurile din Marea Britanie și că au fost constrânși să părăsească țara

Prințul Harry și Meghan Markle/ Profimedia

"Marea Britanie e casa mea. Regatul Unit joacă un rol central în istoria copiilor mei şi este un loc în care îmi doresc ca ei să se simtă ca acasă, chiar dacă trăiesc în prezent în Statele Unite. Dar acest lucru este imposibil dacă nu li se poate asigura securitatea atunci când se află pe teritoriul britanic. Nu-mi pot expune soţia la un asemenea risc şi, având în vedere prin ce am trecut eu însumi, sunt reticent la ideea de a mă expune şi pe mine în mod inutil", a afirmat prinţul Harry.

Fiul regelui Charles a mai spus că el şi soţia lui "s-au simţit constrânşi" să părăsească ţara în 2020 şi să renunţe la îndatoririle lor regale. "A fost o mare tristețe pentru amândoi ca soția mea și cu mine să ne simțim forțați să renunțăm la rolul nostru și să părăsim țara, în 2020".

Citește și: De ce nu s-ar ajunge niciodată la un divorț oficial între Meghan Markle și prințul Harry. Cei doi ar putea urma “calea Hollywood”

În zilele precedente, avocaţii prinţului Harry au afirmat că decizia luată de autorităţile britanice de a schimba regulile privind asigurarea securităţii acestuia a fost "nedreaptă", dat fiind statutul său şi circumstanţele morţii mamei sale. Prinţesa Diana a decedat în urma unui accident de automobil la Paris în 1997, care s-a produs în timp ce era urmărită de paparazzi.

Ministerul de Interne a apărat în instanţă principiul unei securităţi "pe măsură" şi "în funcţie de context" pentru prinţul Harry, consecinţă a deciziei sale de a renunţa la statutul de membru cu rol activ în rândul casei regale britanice.

În mai, o cerere a prinţului Harry de a plăti din fonduri personale pentru a beneficia de o protecţie poliţienească a fost respinsă de justiţia britanică.

Citește și: "Vrei să-ți mai vezi nepoții?". Replica usturătoare a prințului Harry pentru tatăl lui, după ce a fost evacuat de la Frogmore Cottage

Partenerii Nostri

FilmNow

Jennifer Lawrence, moment stânjenitor cu Bradley Cooper la filmări. Ce i-a spus actrița după un sărut

DigiSport

Jose Mourinho, tranșant: ”Avem Balonul de Aur în fiecare an, dar cel mai bun jucător din istoria Mondialului e unul...

Jose Mourinho (63 de ani) a comentat rezultatele de la Balonul de Aur 2026, unde marele câștigător a fost Harry Kane, care l-a devansat la limită pe Kylian Mbappe.

ProFM

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e...

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e frumoasă!"

Digi World

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Digi Animal World

O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat...

O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat animalul la timp

Kfetele

Horoscop 29 octombrie 2026: O zodie primește o veste uriașă din partea persoanei iubite

Iată ce anunță astrele pentru fiecare zodie în parte și ce trebuie să faci pentru a avea o zi reușită, din toate punctele de vedere.

Digi FM

Cum a votat reprezentantul României la Balonul de Aur 2026. Surpriza de pe locul 3

Cum a votat reprezentantul României la Balonul de Aur 2026. Surpriza de pe locul 3

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.