Prințul William nu este entuziasmat de o posibilă reuniune între Harry și regele Charles: „O idee groaznică!”

Famila regală britanică traversează din nou momente tensionate, pe fondul zvonurilor că regele Charles ar putea avea o întrevedere cu fiul său cel mic, prințul Harry, în timpul vizitei acestuia din urmă în Marea Britanie.

Pe 8 septembrie, Harry, 40 de ani, va ajunge la Londra pentru a participa la WellChild Awards, eveniment caritabil pe care îl sprijină de mai mulți ani. Revenirea sa în Anglia deschide posibilitatea unei întâlniri cu tatăl său, însă această perspectivă nu este deloc pe placul fratelui său, prințul William.

Potrivit publicației The Daily Beast, un prieten apropiat al prințului de Wales a declarat că William, 43 de ani, consideră o eventuală reconciliere între tatăl său și Harry „o idee groaznică”. Aceeași sursă a explicat că, deși William recunoaște autoritatea regelui și nu ar interveni direct pentru a împiedica o astfel de întâlnire, el nu este deloc de acord cu ea, potrivit Mirror. 

„În cele din urmă, William este un soldat loial. Respectă rangul tatălui său și dreptul acestuia de a lua propriile decizii, astfel că nu va face scandal dacă întrevederea va avea loc. Dar crede că este o idee extrem de proastă”, a spus apropiatul.

Citește și: Meghan Markle se teme că regele Charles l-ar putea forța pe Harry să divorțeze: „Simte că lucrurile i-au scăpat din mâini”

Aceasta ar fi prima întâlnire dintre Charles și Harry de la cea din februarie 2024, perioadă în care relațiile din cadrul familiei regale au continuat să se răcească. Harry a vorbit despre tensiunile cu tatăl său chiar în luna mai, într-un interviu acordat BBC, unde a mărturisit că monarhul „nu vrea să vorbească” cu el.

Între timp, William și Harry nu și-au reparat nici ei relația. Cei doi frați nu au mai fost văzuți împreună de luni întregi și, potrivit presei britanice, nu își mai vorbesc de o bună perioadă de timp. În plus, ruptura s-ar fi adâncit după publicarea cărții de memorii a lui Harry, „Spare”, în care acesta a făcut dezvăluiri controversate despre viața din interiorul palatului.

Citește și: S-a aflat acum ce relația avea Meghan Markle cu Regele Charles. Porecla pe care i-a atribuit-o monarhul fostei actrițe spune totul

Deocamdată, Palatul Buckingham nu a confirmat dacă regele Charles va accepta să își vadă fiul în timpul acestei vizite, însă speculațiile sunt tot mai intense. Regele, care continuă să își gestioneze și problemele de sănătate, ar putea considera întâlnirea un pas necesar spre reconciliere, chiar dacă nu toți membrii familiei sunt de acord.

Harry, care trăieşte în California după ce a rupt cu familia regală în 2020, ”va asista la ceremonia de marcare a 20 de ani a WellChild Awards", anunţă pe site această organizaţie care ajută copii bolnavi.

Prințul Harry a recunoscut că vrea împăcarea cu familia din Marea Britanie

Într-un interviu acordat în luna mai pentru BBC, prințul Harry a declarat deschis că își dorește o reconciliere cu familia sa. „Nu mai are rost să continuăm conflictul. Nu știu cât timp mai are tatăl meu”, a spus el, făcând aluzie la starea de sănătate a regelui Charles.

Unii membri ai familiei mele nu mă vor ierta niciodată pentru că am scris o carte și nu mă vor ierta niciodată pentru "multe alte lucruri, dar mi-ar plăcea să mă împac cu familia mea. Nu mai are rost să ne certăm, viața este prețioasă”, a mărturisit el.

„Ar fi minunat să ajungem la o astfel de reconciliere. Dacă ei nu doresc acest lucru, este treaba lor”, a spus Harry.

Ducele de Sussex, fiul cel mic al regelui Charles al III-lea, a declarat că este în prezent înstrăinat de monarh, care suferă de un cancer de natură necunoscută. „Nu știu cât timp mai are de trăit tatăl meu. El nu vorbește cu mine din cauza problemelor de securitate”, a adăugat el.

Citește și: Răceala dintre regele Charles și prințul Harry, tot mai apăsătoare: “Problema e lipsa încrederii. Regele nu e încurajat spre împăcare”

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.