Regina Elisabeta și prințul Philip, o dragoste ca-n povești. Ce sacrificiu a făcut ducele de Edinburgh pentru iubire

Prințul Philip și regina Elisabeta a II-a și-au luat adio în 2021, la moartea lui, după 73 de ani de căsnicie. Povestea lor a debutat în adolescență, încă de la prima întâlnire dintre cei doi, au urmat nunta, patru copii și o viață întreagă dedicată monarhiei britanice. În 17 aprilie 2021, ultima filă a acestei povești s-a scris odată cu înmormântarea prințului consort.

Elisabeta și-a cunoscut soţul, pe prinţul Philip al Greciei şi Danemarcei, pe când avea numai 13 ani, la nunta verișoarei sale, prințesa Marina a Greciei. S-a îndrăgostit de tânărul de 19 ani cu fizic atletic şi a început să-i scrie, cât timp acesta era în Marina Regală. Ulterior, regele George al VI-lea, tatăl actualei regine, și-a dat acordul pentru ca cei doi tineri să se căsătorească, însă numai când tânăra Elisabeta ar fi împlinit 21 de ani.

Elisabeta a II-a, prințul Philip și copiii lor cei mari: prințul Charles și prințesa Anne / Foto: Profimedia

Citește și: 10 glume și gafe îndelung comentate ale prințului Philip, unul dintre cei mai iubiți membri ai familiei regale

Sacrificiul lui Philip: a renunțat la titluri și la numele de familie

În vara lui 1946, Prinţul Philip a cerut-o în căsătorie pe Elisabeta. S-au căsătorit la 20 noiembrie 1947. Înainte de nuntă, Philip a renunţat la titlul de prinţ al Greciei şi Danemarcei, a luat titlul de Locotenent Philip Mountbatten, după numele mamei sale și a fost naturalizat britanic. Chiar înainte de nuntă a fost numit Duce de Edinburgh şi a primit titlul de Alteţa Sa Regală.

Citește și: Prima apariție a reginei Elisabeta a II-a după moartea prințului Philip. Și-a reluat deja atribuțile

Regina Mamă i-a scris la vremea respectivă ginerelui său, cerându-i asigurări că o va ”prețui” pe fiica sa. Philip, în vârstă de 26 de ani la vremea respectivă, i-a răspuns: ”S-o prețuiesc pe Lilibet? Mă întreb dacă nu cumva acest cuvânt este prea sărac pentru a descrie ce simt”.
Ducele de Edinburgh a fost mereu alături de Regina Marii Britanii, ori de câte ori a trecut printr-un moment dificil. De altfel, el însuși a făcut un sacrificiu uriaș atunci când a ales să se căsătorească cu Elisabeta

Elisabeta a II-a nu a luat numele soțului

Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip alături de copiii lor - Charles, Edward, Andrew și Anne. Profimedia

Când Elisabeta a devenit regină, în 1952, cuplul avea deja doi copii, Prinţul Charles și Prințesa Anne. Odată cu urcarea pe tron, potrivit tradiţiei, casa regală ar fi urmat să ia numele soţului reginei, devenind Casa de Mountbatten. Cu toate acestea, regina-mamă şi premierul Winston Churchill s-au opus, iar casa regală şi-a păstrat numele de Casa de Windsor.

Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip, căsnicie de 73 de ani, patru copii, opt nepoți și 10 strănepoți

Regina Elisabeta, prințul Philip și cei șapte strănepoți, într-o imagine din 2018. Foto: Profimedia

Suverana Marii Britanii și prințul consort au avut împreună patru copii, opt nepoți și 10 strănepoți. Deși mariajul lor a avut suișuri și coborâșuri, vehiculându-se chiar că Prințul Philip ar fi înșelat-o pe Elisabeta a II-a, căsnicia celor doi a fost de neclintit până la sfârșitul vieții ducelui.

Partenerii Nostri

FilmNow

Jennifer Lawrence, moment stânjenitor cu Bradley Cooper la filmări. Ce i-a spus actrița după un sărut

DigiSport

Jose Mourinho, tranșant: ”Avem Balonul de Aur în fiecare an, dar cel mai bun jucător din istoria Mondialului e unul...

Jose Mourinho (63 de ani) a comentat rezultatele de la Balonul de Aur 2026, unde marele câștigător a fost Harry Kane, care l-a devansat la limită pe Kylian Mbappe.

ProFM

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e...

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e frumoasă!"

Digi World

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Digi Animal World

O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat...

O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat animalul la timp

Kfetele

Horoscop 29 octombrie 2026: O zodie primește o veste uriașă din partea persoanei iubite

Iată ce anunță astrele pentru fiecare zodie în parte și ce trebuie să faci pentru a avea o zi reușită, din toate punctele de vedere.

Digi FM

Cum a votat reprezentantul României la Balonul de Aur 2026. Surpriza de pe locul 3

Cum a votat reprezentantul României la Balonul de Aur 2026. Surpriza de pe locul 3

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.