Tumoarea pe creier a făcut-o să "uite" că are un copil care tocmai împlinise un an: "Nu mai eram eu, mă comportam total diferit"
O mamă din Marea Britanie spune că o tumoare agresivă pe creier i-a șters din minte chiar cel mai prețios lucru: faptul că are un fiu.
Clare Smerdon, în vârstă de 37 de ani, a fost diagnosticată cu un astrocitom de gradul 4, la doar câteva săptămâni după ce fiul ei, Teddy, împlinise un an. Medicii i-au spus că tumoarea îi limitează drastic speranța de viață. Iar frica cea mai mare a lui Clare a fost că nu va apuca să-și vadă copilul crescând.
„Înainte de operație, mă comportam total diferit. Nu mai eram eu. Uitam chiar că sunt mamă. Teddy petrecea mai mult timp cu tatăl lui. Ne îndepărtasem. A fost sfâșietor”, povestește Clare pentru nypost.com.
Totul a început la începutul anului 2022, când Clare a început să vadă lumini intermitente și modele curcubeice în câmpul vizual. După mai multe investigații, un RMN a descoperit tumoarea, una foarte mare, de aproape 7 centimetri.
„Când am primit diagnosticul, mă gândeam doar că abia devenisem mamă și voiam cu disperare să fiu lângă fiul meu cât mai mult timp. Așteptarea intervenției a fost un coșmar. Simțeam că mă pierd”, spune ea.
În august 2022, Clare a suferit o operație care a durat șase ore, urmată de șase săptămâni de radioterapie și chimioterapie. Două săptămâni mai târziu, medicii au confirmat diagnosticul final: astrocitom de gradul 4, cunoscut și ca glioblastom, una dintre cele mai agresive forme de cancer cerebral.
„După ce am auzit rezultatele, m-am gândit că viața mea s-a terminat. Tratamentul m-a făcut extrem de bolnavă, puteam mânca doar o dată pe zi, seara. Dar în același timp, petreceam mai mult timp cu Teddy și reîncepeam să ne cunoaștem”, spune acum Clare.
Un an mai târziu, în august 2023, o scanare de rutină i-a adus o altă veste dureroasă: mai avea între doi și trei ani de trăit. „Gândul că nu voi fi aici ca să-l văd crescând pe Teddy mă distrugea. Nu știu dacă aș mai putea trece printr-o altă operație. Văzul îmi e deja afectat, iar vorbirea mi s-a deteriorat. Acum nu-mi rămâne decât să aștept... și să sper.”
Clare critică dur lipsa opțiunilor de tratament pentru pacienții cu tumori cerebrale și susține că multe familii obișnuite nu își permit tratamente experimentale în străinătate. „Este revoltător cât de puține fonduri se alocă cercetării în acest domeniu. Avem nevoie de schimbare”.
Acum, Clare lucrează alături de organizația Brain Tumour Research și se pregătește să participe în septembrie la Walk of Hope, un eveniment caritabil dedicat susținerii cercetării. „Dacă povestea mea poate inspira măcar o persoană să se alăture cauzei, merită tot efortul. Vreau să fac tot ce pot pentru a ajuta la găsirea unui tratament mai bun, poate chiar a unui leac”.
Până atunci, Clare continuă lupta. Nu doar pentru ea. Ci și pentru Teddy, dar și pentru toate familiile care merită mai mult decât speranță: merită o șansă reală.