Viviana Sposub și George Burcea s-au despărțit din nou: „Fiecare experiență ne învață ceva important”

Viviana Sposub și George Burcea nu mai formează un cuplu. Anunțul a fost făcut chiar de fosta prezentatoare de la meteo, care a precizat că au luat o decizie „de mai bine de jumătate de an”.

Într-o postare făcută pe rețelele sociale, Viviana a anunțat separarea de fostul soț al Andreei Bălan, precizând că în această perioadă „se concentrează pe dezvoltarea ei”.

Citește și: George Burcea și iubita lui, Viviana Sposub, frumoși și eleganți, în lumea bună de la Hollywood, la premiera serialului Wednesday

„De mai bine de jumătate de an, eu și George ne-am despărțit. Nu am vorbit despre acest lucru până acum, pentru a ne da timp să ne așezăm emoțiile și să trecem prin această perioadă departe de ochii publicului.

După ce am reflectat mult, am simțit că e momentul să împărtășesc cu voi această etapă din viața mea. Fiecare experiență ne învață ceva important și sunt recunoscătoare pentru lecțiile învățate. În acest moment mă concentrez pe dezvoltarea mea și pe toate proiectele frumoase la care lucrez. Vă mulțumesc pentru sprijinul vostru continuu”, a fost mesajul postat pe rețelele sociale.

Viviana Sposub a anunțat despărțirea de George Burcea / Credit foto: Captură Instagram

Viviana Sposub și George Burcea au avut o relație de aproximativ patru ani, marcată de mai multe despărțiri și împăcări. În vara anului 2023, Viviana a anunțat pe rețelele de socializare că ei doi nu mai formează un cuplu, menționând că viața oferă experiențe menite să ne dezvolte și solicitând discreție în această perioadă. ​Câteva luni mai târziu, în decembrie 2023, a postat un video în care apare alături de actor. „Cam periculos pe străzile din California…”

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Viviana Sposub (@viviana.sposub)

Fanii l-au recunoscut imediat pe George Burcea și s-au bucurat să vadă că sunt din nou împreună. „E George Burcea!”; „Lasă că îl ai pe George cu tine și te apără. Sigur nu ați căzut la final?”; „Până la urmă v-ați împăcat. Te-ai dus după el în America, succes! De data asta vei reuși în planurile tale!”; „Mă bucur foarte mult pentru voi, chiar sunteți o pereche foarte frumoasă”, erau câteva dintre comentariile primite din partea fanilor.

Citește și: Parcă vrea să-i arate fostului soț ce a pierdut. Ilinca Vandici și-a etalat fizicul sculptat, în costum de baie

Partenerii Nostri

FilmNow

Jennifer Lopez a dat cărțile pe față. Ce o face să considere un bărbat cu adevărat atrăgător: „Noi, femeile, facem de...

DigiSport

La 11 ani de când a înjurat-o și a dat-o afară pe Eva Carneiro, Jose Mourinho i-a lăsat pe toți "mască"

În 2015, Eva Carneiro (52 de ani) a plecat de pe Stamford Bridge, în urma unui conflict uriaș cu Jose Mourinho (63 de ani).

ProFM

Dakota Johnson, colaborare surpriză cu iubitul ei. Cum a ajuns actrița din „Materialiștii” să apară pe noul album al...

Dakota Johnson, colaborare surpriză cu iubitul ei. Cum a ajuns actrița din „Materialiștii” să apară pe noul album al lui Role Model

Digi World

Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai grijă...

Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai grijă, potrivit medicului specialist

Digi Animal World

Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”

Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”

Kfetele

Horoscop 30 iulie 2026: O zodie poate primi o veste uriașă astăzi

Horoscop 30 iulie 2026: O zodie poate primi o veste uriașă astăzi

Digi FM

Dan Alexa, detalii despre starea Alinei Pușcău, după ce modelul a dezvăluit că are mai multe tumori: "Trebuie să...

Dan Alexa, detalii despre starea Alinei Pușcău, după ce modelul a dezvăluit că are mai multe tumori: "Trebuie să înceapă tratamentul de urgență"

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.