Chiara Ferragni și rapperul Fedez s-au despărțit după cinci ani de relație. Ce ar fi dus la ruptura dintre cei doi

Chiara Ferragni, celebra bloggeriță din Italia și soțul ei, Fedez, s-au despărțit după cinci ani de relație. Potrivit Milano Today, artistul ar fi plecat deja din casa în care locuiau împreună.

Povestea de iubire dintre Chiara și rapperul Fedez, pe numele lui real Federico Lucia, a ajuns la final după cinci ani, iar revista mondenă Dagospia a oferit și detalii despre motivele care ar fi dus la ruptura dintre cei doi.

Potrivit sursei citate, relația dintre cei doi ar fi fost tensionată de ceva timp. Săptămâna trecută, însă, Fedez ar fi plecat din locuința în care trăia alături de Chiara fără să mai privească înapoi. În plus, în ultimele săptămâni apăruseră zvonuri potrivit cărora acesta este interesat să închirieze un apartament.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Chiara Ferragni ✨ (@chiaraferragni)

În ceea ce privește tensiunile dintre cei doi, se pare că relația lor nu ar mai fi fost la fel încă de la Festivalul Sanremo din 2023, când Chiara a fost co-prezentatoare a evenimentului alături de Amadeus, iar Fedez a fost în centrul atenției după ce l-a sărutat pe cântărețul de la Rosa Chemical.

De asemenea, problemele dintre cei doi au fost amplificate de scandalul în care a fost implicată Chiara, care a primit o amendă antitrust vizând practici comerciale neloiale legate de vânzarea unei delicatese de Crăciun. Atunci, Fedez i-a reproșat că problemele sale juridice i-au afectat afacerea.

Citește și: Cine este mama celei mai bogate bloggerițe din lume. Marina a trecut printr-un divorț dureros și este extrem de frumoasă

Totodată, în ultimele postări făcute pe rețelele sociale, Chiara lasă de înțeles că există niște schimbări. Ea a făcut publică o fotografie în care a surprins un citat dintr-o carte: „În viață, atât câștigul, cât și pierderea vor avea loc. Ceea ce nu este niciodată acceptabil este să renunți".

Bloggerița urmează să apară în emisiunea "Che tempo che fa", moderată de Fabio Fazio, pe 3 martie, unde se așteaptă să facă declarații atât despre cazul Balocco, cât și despre schimbările din viața ei personală.

Citește și: Chinul fiicei lui Mihai Stoica și lupta cu cancerul. Teodora a descoperit boala la 24 de ani, dintr-o pură întâmplare

Chiara Ferragni și-a cerut scuze după scandalul Balocco

Cazul a atras publicitate negativă semnificativă pentru Ferragni, una dintre cele mai cunoscute personalităţi din domeniul modei, care are aproape 30 de milioane de urmăritori pe Instagram, iar printre vocile care au criticat-o s-au numărat, pe perioada weekendului, chiar prim-ministrul italian Giorgia Meloni.

Autoritatea antitrust din Italia, AGCM, a anunţat aplicarea unei amenzi de 1,075 de milioane de euro după ce consumatorii au fost induşi în eroare şi au fost făcuţi să creadă că, dacă cumpărau un pandoro asociat brandului Ferragni, contribuiau la o acţiune caritabilă destinată unui spital pentru copii. Pandoro este un desert de Crăciun, o alternativă la mult mai celebrul panettone.

Citește și: Sora influenceriței Chiara Ferragni a crezut un an întreg că un semn de pe față este un coș. Ce a descoperit era mult mai serios

''Vreau să-mi cer iertare și să fac ceva concret: Voi da 1 milion de euro Spitalului Regina Margherita, pentru îngrijirea copiilor. Fac asta public pentru că mi-am dat seama că am făcut o greşeală de comunicare pe care o voi lua în considerare în viitor. Greșeala mea, deși venită din bună credință, a fost să asociez, prin comunicare, o activitate comercială cu una caritabilă'', a spus Ferragni într-un video publicat pe Instagram.

 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Chiara Ferragni ✨ (@chiaraferragni)

Cu o voce smerită şi aproape în lacrimi, Ferragni, în vârstă de 36 de ani, a spus că va dona 1 milion de euro către Regina Margherita, spitalul din Torino aflat în mijlocul acestei controverse, scrie Agerpres.

Ferragni a spus că va contesta oricum amenda AGCM, pe care o consideră ''disproporţionată şi nedreaptă'', şi că dacă va obţine o reducere a amenzii, îşi va suplimenta donaţia cu suma echivalentă acelei reduceri.

AGCM a amendat şi producătorul de dulciuri Balocco cu 420.000 de euro.

Potrivit autorităţii antitrust, Balocco a făcut o plată unică de 50.000 de euro către acest spital cu câteva luni înainte de lansarea pandoro Ferragni, aşa că vânzările nu au niciun efect asupra donaţiilor caritabile.

Autoritatea a mai adăugat că Ferragni nu a făcut nicio plată personală către spital, în timp ce companiile sale au primit un milion de euro din partea Balocco pentru iniţiativa de branding şi activităţi promoţionale asociate.

Etichete: chiara ferragni , rapper , fedez

Partenerii Nostri

FilmNow

Jennifer Lawrence, moment stânjenitor cu Bradley Cooper la filmări. Ce i-a spus actrița după un sărut

DigiSport

Jose Mourinho, tranșant: ”Avem Balonul de Aur în fiecare an, dar cel mai bun jucător din istoria Mondialului e unul...

Jose Mourinho (63 de ani) a comentat rezultatele de la Balonul de Aur 2026, unde marele câștigător a fost Harry Kane, care l-a devansat la limită pe Kylian Mbappe.

ProFM

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e...

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e frumoasă!"

Digi World

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Digi Animal World

O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat...

O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat animalul la timp

Kfetele

Horoscop 29 octombrie 2026: O zodie primește o veste uriașă din partea persoanei iubite

Iată ce anunță astrele pentru fiecare zodie în parte și ce trebuie să faci pentru a avea o zi reușită, din toate punctele de vedere.

Digi FM

Cum a votat reprezentantul României la Balonul de Aur 2026. Surpriza de pe locul 3

Cum a votat reprezentantul României la Balonul de Aur 2026. Surpriza de pe locul 3

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.